Lasă-mă să-ți desenez cel mai mișto delir interpretativ: să presupunem că aici este mânăstirea Radu-Vodă, spuse el atingandu-i cu degetul sfârcul drept, iar dincoace – mânăstirea Mihai Vodă, şi i-l atinse pe cel stâng, pe buze ai Mitropolia şi aici, îşi coborî palma pe bazinul ei, din ce în ce  mai jos, până când Raisa se încordă şi-i prinse degetele între coapse: aici e Sfântu Gheorghe vechi, ucigaşul balaurului. Râseră. Stăteau: ea pe spate, el aplecat deasupra, cu fundul sprijinit pe coapsele ei. Scoase mâna dintre picioarele ei şi reluă geometria schemei, continundu-i pe piele desenul invizibil. Un vârf al triunghiului e în Sfântu Gheorghe. Din el pleacă laturile ce trec prin celelalte două mânăstiri. Se dădu jos şi se aşeză lângă ea, pe o parte. Erau amândoi goi. Bisectoarea, atingerea lui o făcu să tresară şi să inspire profund, ce pleacă din vârful triunghiului, degetul îi plecă dintre coapse, trecu peste buric, urcă printre sâni, se înfige în Mitropolie care stă fix în mijlocul celei de-a treia laturi. Când degetele îi atinseră buzele, ea închise ochii şi începu să respire profund, cu gura întredeschisă. Se strecură între picioarele ei. Ea îl primi. Împinse. Raisa gemu, scurt. Îl îmbrăţişă şi închise ochii. Din vârful triunghiului, pieptul său lipit de pieptul ei, pleacă cercuri concentrice, bazinul său lipit de bazinul ei, şi pe cercurile concentrice, pulpele lui lipite de pulpele ei, sunt plasate toate bisericile din Bucureşti.

Buzele ei îl înţepară. La început insesizabil, apoi din ce în ce mai intens. Radu le simţi asprimea, apoi tăişul, de parcă fix atunci, deodată, se uscau şi crăpau deschizându-şi în moliciunea lor roză şanţuri rigide în care buzele lui se răniră. Îşi plimbă limba peste suprafaţa lor devenită de-a dreptul solidă şi simţi în gură gust de igrasie. Pipăi fiecare asperitate în parte, apăsând mai tare, mai uşor, până când începu să simtă în diversitatea formelor pe care limba sa le întâlnea, le dibuia, silueta cartierului negustoresc de pe dealul Mitropoliei. Fără să deschidă ochii, Radu desluşi în sărutarea ei arcadele brâncoveneşti ale caselor parohiale construite în panta dealului, iar când simţi în gură gust de pământ şi vopsea se retrase, ştiind că nimerise prin cuiburile de rândunele de sub pridvorul cu sfinţi proaspăt pictaţi. Saliva ei amestecată cu vopseaua din nimburi se scurse ca o cascadă aurie pe scările dintre două clădiri neoclasice iar turla bisericii îi înţepa cerul gurii. Când papilele ei gustative percepură izul de ceară din paraclisul palatului patriarhal, Radu tresări şi-şi zgârie gingia în acoperişul clopotniţei. Clopotul se bălăngăni şi-i simţi reverberaţia funebră în sinusuri. Deschise, în sfârşit, ochii. Din şanţurile buzelor, clopotniţa răsuna deasupra oraşului care-şi întindea străzile şi miile de clădiri pe întreaga suprafaţă a pielii Raisei. Astfel, când Radu îi părăsi buzele – pe care urcau acum şiruri de oameni ce auziseră chemarea clopotului – şi-i sărută gâtul, atinse cu vârful limbii statuile alegorice încrustate în pilaştrii Palatului de Justiţie ce-şi cobora scara monumentală de pe protuberanţa moale a unui ganglion. Un râu de transpiraţie – Dâmboviţa – izvora din spatele urechii şi-i aluneca pe gâtul înţesat de clădirile istorice ce-şi oglindeau cornişele în apa sa cristalină. Cu mâna fremătând moliciunea sânului drept – pe al cărui sfârc îşi ridica turlele biserica Radu-Vodă –  îşi coborî sărutările, zdrelindu-şi buzele în mărăcinişul crescut în parcul-pârloagă din faţa magazinului Unirea, în timp ce în căuşul celeilate palme simţi suprafaţa rugoasă a unei aluniţe crescute pe o coastă, despre care Raisa îi povestise că urmează să şi-o opereze, şi-n a cărei excrescenţă se ridica Casa Poporului. Îşi continuă explorarea Bucureştiului crescut pe pielea prin ai cărei pori transpiraţia spăla străzile ce-şi ţeseau paienjenisul în zona plexului, acolo unde nările sale inspirară puternic aroma de ganguri umede ale oraşului vechi. Dacă vreun locuitor al urbei ar fi ridicat în acel moment privirea în sus, ar fi putut vedea întregul Bucureşti oglindit în irisul lui Radu. Însă oamenii îşi vedeau de treburile lor, neştiind că sunt observaţi asemenea furnicilor dintr-o termitiera şi negândindu-se niciodată că briza cu un vag miros de portocală venea din răsuflarea celui ce făcea dragoste, în acel moment, cu oraşul lor. Crescute pe pielea braţelor, Radu simţi îmbrăţişarea cartierelor de blocuri muncitoreşti ce-i mângâiau spatele, iar când degetele ei îi zgâriară o fesă, ştiu că între şanţurile buricelor răsărise, aspru, cartierul Pantelimon, pe când din căuşul celeilalte palme – ce-i cuprinsese omoplatul – cartierul Militari îi apăsa în muşchii dorsali aticele blocurilor din prefabricate. Gambele, încolăcite pe după şolduri, le simţea reci, căci de acolo Cişmigiul şi Herăstrăul îşi pulsau răcoarea lacurilor cu mirosul lor amar, de brădiş şi mâl. Haotica tramă a oraşului îşi tremura împâslitura de străduţe, fundături şi mari bulevarde sub spasmele Raisei, de pe care, în momentul în care se rostogoli şi trecu deasupra lui, începură să cadă oameni. Ploua, dintre sânii ei, cu mii de bucureşteni. Odată ajunşi pe pieptul său, Radu le simţi viermuiala ce i se întinse până spre mlaştinile subratelor. Când sânii ei îi loveau pieptul, cohortele de femei, bărbaţi, bătrâni şi copii piereau sub izbiturile năucitoare ale cupolelor Universităţii, îşi urlau spasmul morţii sub tăişul cornisei Teatrului Naţional, erau striviţi ca muştele în reţeaua deasă a pliciului cartierului armenesc sau  se stingeau străpunşi de stâlpii de iluminat stradal. Bucureştiul se scutura de locuitorii săi şi-i pedepsea pe eşafodul pieptului lui Radu. Inima – ce-i bătea puternic –  aruncă în aer sutele de mii de morţi ce-i planau la câţiva milimetri deasupra pielii, urmând apoi să cadă în balta ce-şi scurgea şiroaiele carnagiului de-a lungul sternului. Resturile umane erau apoi culese de sânii Raisei ce se lăsă pe spate cu sângele – sutelor de mii de sacrificii – îmbibat între cupolele bisericilor ce se înălţau de pe sfârcuri şi-i reflectau strălucirea pretutindeni. Când părul ei îi atinse tibiile, Radu văzu întregul oraş pulsandu-şi arhitectura pe trambulina trupului zvelt. Râuri şi fluvii de sânge îşi scurgeau cascadele printre blocuri, coborând din lacurile din nord ce-şi deschiseseră ochiurile în şanţurile claviculelor, şerpuind pe Calea Victoriei, alunecând în valuri pe Magheru, spălând străduţe şi bulevarde, inundând subsoluri şi aducând din amonte gemetele Raisei. Când trupul începu să-i tremure – în prevestirea orgasmului – Radu se dezlipi de pe cearşaf şi-şi ridică spatele. Îi cuprinse talia între palme şi-i simţi strânsoarea gambelor pe şolduri. Trase puternic aer în piept şi-l reţinu. Închise ochii, strânse din dinţi şi-şi încordă toţi muşchii. Simţind momentul, Raisa îşi sincroniză mişcările cu ale lui. Împreunaţi şi cu respiraţiile ţinute, cei doi răbufniră dintr-odată şi carnea începu să li se zbată. Radu urlă, şi ecoul urletului său răsună prin oraşul – fără niciun om – crescut ca o ciupercă, pe pielea ei. Ţipătul sparse geamurile tuturor clădirilor, iar vântul respiraţiei sale zvântă străzile pătate de sânge. Tunelurile metroului, subsolurile blocurilor, pasajele şi parcările de sub clădiri fură inundate de sămânţa lui care umplu arterele subterane ale oraşului şi începu să gâlgâie prin gurile de canalizare.

(Tudor Ganea)