Marți, 6 octombrie 2015, la 5:43 dimineața, cineva s-a aruncat în fața trenului pe linia Keihin Tohoku Negishi. A fost o dimineață răcoroasă. S-a trezit devreme, a făcut duș, a șters aburul de pe oglindă, s-a privit trăgând de pungile de sub ochi și, pentru că nu știm dacă era bărbat sau femeie, e greu [...]
Ce rea e vocea mamei dimineața. Și numele meu parcă e mai urât. Iar mă strigă. M-am trezit, dar mai stau puțin cu ochii închiși, dacă îi deschizi în lumină fug toate visele. Ce știe ea. - Școală, copilă, că nu-i vreme! Femeile sunt în fața casei. Parcă le bate vântul, așa se vântură dintr-o [...]
Am zis de nu știu câte ori că repar ușa de la garaj. Mă rog, nu eu, îi chem pe ăia care au instalat senzorul să vadă ce are, că de-aia îi plătesc. Să nu mai apăs degeaba ca prostul pe telecomandă, ca dup-aia să mă dau jos și să deschid ușa cu mâna. E [...]
Vine o zi de leafă în viața fiecărui ziarist când, după ce bea bere ca boul apă la cantina Rodipet de la Casa Scânteii și pe la cârciuma de la etajul doi de la Evenimentu´, mai rămâne cu niște bani. Și atunci, o satană bătrână din ziariștii ăia vechi se trezește vorbind: gata, știu, mergem [...]
Ea avea un copil mare. El era un copil mare. Două umbre în mulțimea celor singuri care locuiau în zona industrială a orașului. Îi luase ani să se învețe să doarmă singură și atunci apăruse el. Rămâi aici, i-a zis, după multe nopți în care l-a dat afară după o îmbrățișare, un sărut, sau după [...]
În ziua aia n-am vrut să mă dau jos din pat. Mă simțeam excelent, nu mă durea nimic și afară era o zi superbă, era păcat să stric toate astea. Dar n-am avut de ales. Aveam de rescris masiv la ultima mea poveste. Corect ar fi cea mai recentă, dar nu se știe niciodată. Detest [...]
- Azi-noapte am visat că zbor. A fost atât de concret, real și intens, încât am vrut să te sun, să-ți povestesc. M-am apucat să-ți scriu tot visul aici, pe LINE, în autobuz, dar trecuseră câteva stații bune și eu tot scriam. Am șters. În fine, asta voiam să-ți spun. Am visat că zbor. - [...]
Pe mama mea o cheamă Natalia. M-a făcut târziu, poate de asta mă coc mai greu, iar ea are acum vârsta unei bunici. Nu contează cât, e vârsta la care rolurile se inversează, copiii devin părinți și părinții devin cei de care trebuie să ai grijă, e vârsta la care oamenii mari, după ce au [...]
Primele mele săruturi au fost alb-negru. Așa mi le amintesc de la televizor. Nu mai rețin filmele, tot ce a rămas sunt fețele presate, expresiile imobile ale protagoniștilor, înghesuiți mereu pe fugă cu ochii închiși, ea, întotdeauna pierdută, cu capul dat pe spate, el cu gâtul strâmb și în uniformă sau costum și, de fiecare [...]
Într-un târziu, când s-au uitat în sus, lumea se micșorase, era o cameră sufocată de un tavan prea jos, din straturi-straturi de pânzeturi gri, de parcă ochii ei furaseră tot seninul din cer. Au fost de ajuns câțiva stropi și oamenii au început să se poarte ciudat - de dincolo de norii pâcloși, Marele Păpușar [...]
