captură de imagine

(megaloman poemic)

 

nu mă întreba niciodată „cu ce te lauzi”

pentru că voi tăcea

 

nu mă întreba niciodată „ce mai faci”

pentru că te voi plictisi

 

nu mă întreba niciodată „ce planuri am”

pentru că nu o să-ți placă ce îți voi răspunde

 

dragă cititorule

ți se deschide în fața ochilor

o operă desăvârșită

la care am lucrat întreaga mea viață

 

de ce crezi că ne trădează propriul corp

atunci când încercăm să mințim?

de ce crezi că ne simțim atât de bine

când spunem basme sau povestim?

 

tot ce au de spus unii în artă

este că „iată-mă ce tare sunt”

dar asta nu e căutarea de sinceritate

nici experiment de vulnerabilitate

 

vrei să ajungi „sus”?

trebuie doar să ai curaj să faci primul pas

deasupra prăpastiei, fără frânghie

și gata.

 

încercați așa ceva acasă!

omul poate zbura pe fereastră

doar prin artă

 

(Ștefan Botezatu)