Am pus în geantă fluturele ruginit și din când în când mai bag capul înăuntru să-l văd dacă stă bine sau nu, dacă s-a desfăcut sau stă tot chircit în buzunarul lateral. În pantaloni l-ar vedea toți. Cu greu m-am învățat să-l folosesc; pe Bogdan l-a apucat râsul de o sută de ori până să-mi explice cum să-l țin de mâner. „Bă, Teo! Bă, Teo, fii atentă, că te tai. Asta-i lamă, nu bagheta lui Sailor Moon!”. „Teo cuțitara”! E singurul din lume care-mi zice Teo și, asta, pentru că el e bisericos și i-am povestit mai demult că popa mi-a zis și Teodora la botez chiar dacă nu m-au trecut așa în acte. Teo în sus, Teo în jos. Băi, și i-am zis că sună ca naiba! Stilul lui de-a mă oftica pe mine.

Fluturele ăsta are valoare sentimentală. Bogdan îl ține în casă încă de pe vremea când s-a mutat la garsoniere în Berceni, așa că mi l-a împrumutat cu greu și m-a rugat să-i spun exact cât am să-l țin la mine. Murise taică-său, nici nu se răcise bine pe masă când s-a trezit că mama lui îl gonește din casa părintească. A luat un sac de haine, fluturele, și-a plecat cu el la noua lui casă, o cameră de șaptișpe metri pătrați pe care i-a lăsat-o taică-său cu limbă de moarte. Avea o canapea și o măsuță de cafea. Ține tare mult la curățenie, spală seară de seară pe jos, nu-și lasă niciodată vasele în chiuvetă de pe o zi pe alta, iar șosetele lui sunt incredibil de albe. La serviciu, toți îl știu de frică, pentru că e pus pe treabă și nu prea stă la povești. E cel mai tânăr șef de echipă de pe șantier. Fumează un pachet jumătate de țigări pe zi, dar mai mult fumează acasă, dimineața la cafea și seara când mai cască ochii la fufele de la TV.

Ne-am împrietenit pentru că e singur de ceva vreme și zice că l-a pedepsit Dumnezeu pentru că a vorbit numai cu femei măritate, cununate chiar la biserică. Are și câteva avorturi pe cap, păcate cu care zice că nu poate dormi nopțile și că de-aia e așa de slab și palid. Îi place să stea mai mult cu femeile decât cu bărbații la vorbă și-mi zice să-mi bag mințile în cap, pentru că-i știe pe toți de-aici din cartier, și pe gagică-miu de când era mic și n-avea figuri în cap. Zice că era peltic de mic și fraierache, făcea tot ce-i spuneau băieții mai mari. O știe și pe sora lui gagică-miu, care era bombă înainte să se mărite, și pe mătuși-sa care a fost combinată cu ăia din neamul lui Sedan și care face și drege. Odată, când s-a îmbătat gagică-miu și l-a tăiat pe unul mișelește pe la spate, cu o sticlă la Winner, a sărit repede mătuși-sa să îl apere, că doar ea e din neamul lui Sedan, că ea face și drege. De fiecare dată când iubitul ăsta al meu face câte ceva, un cârd de femei îi sar în apărare, îl aduc apoi acasă să-l hrănească, îl spală, îl calcă, îl încurajează să fie șmecher și să nu lase capul jos. După ele, toate femeile din ziua de azi sunt niște rapandule și niște profitoare. Numai eu știu de câte ori n-am auzit-o pe soră-sa oftând că ea nu găsește fată bună pentru frate-său. Asta o zicea chiar de față cu mine! Sigur că da, eu sunt potrivită în ziua de salariu și în general atunci când îi scot din belele, când vin cu sacoșele pline sau când dau bani cu titlu de împrumut dar știu bine dinainte că-s donație. În rest, sunt o nebună care-și face de treabă pe la ei prin curte, nu sunt de-a lor orice aș face. Și-n plus, stau toată ziua cu nasu-n poveștile alea ale mele și visez chestii care n-au cum să aducă prea mulți bani. Mi-au tot sugerat, la fel ca și maică-mea, de-a lungul timpului, să fac o școală de manager-restaurant, ceva-acolo, să am și io ca tot românul bani de o vacanță, măcar în Grecia. Nu-s nici ca alea din cartier care au grijă de copii, pentru că nu rămân gravidă ușor, ceea ce e iar foarte grav, și sunt sută la sută răspunzătoare de asta. Ori mă feresc, ori sunt stearpă, e clar. Mă rog, lui Bogdan îi e drag de mine și nu înțelege ce caut eu printre ei, fată cu liceul și cu serviciu de douăzeci de milioane.
De-atâția ani merg pe același drum – din Rahova până în Berceni, cu schimb la Vadul Nou, unde trebuie să traversez și să trec de un Stanley Bet și de un butic cu două manechine în vitrină, o blondă și-o brunetă. Bruneta are o salopetă roz forforescent și adidași gri cu talpă, iar cea blondă are breton, colanți negri și o bluză albă. M-am răcorit în 139 cu aerul pornit; a fost gol și m-am așezat pe dreapta, în față de tot, pe scaunul singuratic, îmbrăcat în catifea. Cum să-mi interzică mie cineva să merg pe drumul ăsta? Și la Stanley pare gol, dar asta e practic imposibil. Cel puțin trei jucători disperați sunt treji la ora asta, așezați pe scăunel la aparate, înăuntru unde-i răcoare și bine. La pariuri tre’ să fie coadă, probabil că toți angajații de la buticurile din preajmă se duc în pauză la pariuri. În fața sălii e doar o grămăjoară de semințe pe trepte, rămasă de azi-noapte. Râde ciob de oală spartă! Măcar aștia, de dinăuntru, pot să dea cu pumnul în aparat. Eu bag bani în dragoste, și cu dragostea asta, deși o plătești zilnic, tot trebuie să ai mare grijă să nu-ți sară în cap.

Dacă atingi dragostea cu un deget, te atacă un cârd de femei furioase: mătuși, surori, mame care-ți pun interdicții să intri în cartier și te blesteamă. Ultima oară, am băgat 500 de lei în dragoste, i-am zis că-s ultimii mei bani și să-și bage mințile în cap, pentru că mi s-a luat de tot. M-am săturat să n-am bani de țigări și de mâncare, să cerșesc la maică-mea care-și blesteamă zilele și repetă așa, apăsat, cu prestanța unei doamne, cuvântul mocirlă. În ce mocirlă trăiesc, și urlă la fel de tare cum se urlă și la gagică-miu în curte. Nu mi-a zis nimeni nimic, dar eu m-am tot luat de el și de toate femeile din neamul lui pe facebook. Le-am scris să mă lase în pace, pentru că mi-am găsit pe altul. Și am tastat, am tastat până am prins jar în buricul degetului, mi-am îndoit și gelul de pe unghie și le-am zis că-s niște nenorociți care au profitat de mine și le-am scuipat acolo tot borhotul așteptând și eu ca tot omul să-mi răspundă, să facă urât și să se tăvălească, cum fac ei de obicei. Că doar ele-s niște ordinare și eu o lady care, atunci când trec prin cartier, mă uit de sus, ca un observator al unei lumi de care eu nu aparțin. Ele sunt de aici, ele au călcat și au spălat în case de gaborițe, au făcut lumea la buzunare prin autobuze când erau mărcile valabile, eu am stat cu fundul pe scaun toată viața și-am răspuns la telefoane cu casca pe urechi ca-n reclamele de la TV și-am fost în Bamboo și-n Player la petrecerea de Crăciun, și-n Centru Vechi la toate bodegile. Ele ies din cartier o dată pe an! Am salariu și asigurare de sănătate. Auzi ce mi-au răspuns, că-mi rup picoarele dacă mă prind și-atât. Atât?! Ele care fac și dreg și spurcă și taie!

Las’ că mă duc eu acolo să văd cui rup ele picioarele. Am fluturele cu mine!  Și-n plus, neamul lui Sedan nici nu mai e, mi-a zis mie Bogdan! Numele ce-a mai rămas de ei, au ajuns la sapă de lemn, stau la ghetouri. Să nu mai zic că niciuna din neam n-a fost măritată cu interlopii. Mi-aduc aminte c-am ieșit o dată în oraș cu mătuși-sa și cu încă una. Au trăit amândouă cu același șmecher, adicătelea erau amante și se lăudau că ăla era gelos și că din gelozie le bătea și nu le lăsa să iasă din casă, le-aducea acolo tot ce aveau nevoie. Mamă, ce mai gesticulau și trăgeau amândouă odată din țigară!
Buticul este închis și el, că e duminică și nu mai vine nici dracu pe căldura asta să se îmbrace, iar manechinele sunt la fel, doar brunetei i-au pus o șapcă pe cap să n-o bată soarele și să nu care-cumva să turbeze cum turbez eu acum. Trei puștani mici de statură îmi trec pe lângă umeri, o iau la goană înspre stație aruncându-și flegme între ei. O flegmă îmi trece milimetric pe lângă față și mă gândesc c-ar trebui să-mi repar naibii ochelarii ăia de vedere la următorul salariu. Aud niște țipete și-s nevoită să-mi scot căștile din urechi ca să-mi dau seama dacă puștii se ceartă pe bune sau e doar o chițibușeală de copii. Se plesnesc peste ceafă de-aproape și-și aruncă flegme bine țintite când se îndepărtează unul de celălalt. Au luat o femeie de pe stradă paravan între ei și-și trag palme, unul din spate și doi din față. Tanti-paravan boscorodește ceva și-apoi își începe placa veche cu Dumnezeu și cu puterea lui. O știu și p-asta, e din zonă. În stație vine un miros de shaorma și-mi ghiorăie mațele, aproape le-aud fredonând melodia de la fast-food. Just come a little closer la la la.. Just listen to the beat boy la la la.
Sar din 323 și-mi iau avânt pe Stoian Militaru. Trag de cap în sus, cu toată spaima care-mi bate în gât, merg drept, așa cum el mă învăța când eram împreună.  Acum nu-mi răspunde! Cum îl adunam eu de pe străzi, îl masam pe pulpe și-i puneam cămașa în dulap! Cum îl hrăneam cu mâna mea și-l scoteam din toate belele! Cu toată vrăjeala lui și cu sâsâiala care mă făcea să scot câte 50 de lei zi pe zi. Nu bagi bani în tonomat, nu cântă! Mama mă-sii. Asta mă face să mă mai uit încă o dată la fluture. Măcar să mă fi înjurat și el! Să zică dracului ceva! Și femeile alea din neam, care-mi ziceau mereu că suntem făcuți unul pentru altul. Îi dau viteză. În fața secției șaișpe, trei politiști vor să comande pizza. Foamea te orbește. Scot fluturele și-l rotesc în aer chiar în fața unor moșnegi care se uită cruciș. Îi dau înainte cu fluturele în mână, sunt puternică și rea.

La bodega cu muncitori și mese galbene Bergenbier nu mai râde nimeni. Trec pe lângă un ochelarist cu un buldog în lesă și îi asigur în gând că n-am să le fac niciun rău. Pe strada lor, copiii se dau cu role roz printre mașini. Vreo doi m-au recunoscut și-au venit spre mine să-mi ceară cinci lei. Am ascuns fluturele în mână, m-am desumflat, și-am scormonit prin geantă să le dau. Cinci lei de fiecare. Acum aș fi vrut puțin scandal, dar a început să mi se facă frică. O iau la goană pe stradă până în capăt și cotesc la dreapta. Vreau doar s-ajung acasă.
– Unde fugi, domnișoară, așa?

E el. Îmi vorbește blând, doar el îmi zice așa. Mi-e bine să-l aud vorbind.
– Păi dacă nu ți-am dat bani, n-ai mai…

Nu mă lasă să vorbesc, mic așa cum e, se ridică pe vârfuri și m-apucă de bărbie.
– Fă, tu ai înnebunit de tot? De ce vorbești așa?
-N-am… N-am vrut!

Fluturele mă înțeapă în palmă.

(Simona Șchiopu)