Sent: Monday, September 12, 2011 8:32 AM
Subject: vis

Trebuie să fi fost un vis, altfel nu se prea poate explica. Trenul mare și alb gonea amețitor prin tuneluri (pînă și tunelurile erau altfel, aveau ghinturi, așa ca la fiecare ieșire trenul țîșnea cu și mai mult avînt), apoi femeia-copil, ca o statuie de lumină, m-a luat cu ea în poveste.

Am rămas fără timp, am rămas fără grai și n-am apucat să-i spun cît e de frumoasă. Ea știe asta, dar îmi pare că a uitat. Și zeii se îndoiesc uneori. Femeia de lumină e legată la ochi, nefericită în întuneric. Dacă s-ar dezlega, ar vedea.

Apoi din nou, în giulgiul mare și alb, ca un cocon care nu va deveni niciodată fluture, spre nicăieri. Mă mai agățam de o frîntură de vis, cînd, înainte ca viermele mare și alb să mă scuipe afară, timpul mi s-a arătat sub formă de ore, minute și secunde, scrise prozaic și brutal pe indicatoare care mi se tot îndesau pe sub nas, iar distanța, ei bine, distanța mi-a dat o mare palmă de mi-au țiuit urechile: trezește-te, bătrîn prost, femeia copil, femeia de lumină e departe, atît de departe, încît te-aț putea face să crezi că nici măcar nu există…

 

On Fri Apr 15th, 2011 3:22 PM  Mau wrote:

Îți scriu de pe telefon, ceea ce îmi creează o senzație ciudată, ca și cum aș arăta cu degetul fiecare cuvînt, ca și cum aș cere socoteală ca un bătrîn cicălitor.
Ai fost protocolară azi, ai fi putut începe oricum, dar tu ai ales să zici bună ziua. Îmi scriai de la serviciu, nu-i așa? Deux piece office, guler scrobit poate…
Hm, a-gen-ți-e de pu-bli-ci-ta-te. SCRIS. M-ai anesteziat întîi încet, cu scărpinături bine ticluite, după ureche, mi-ai strecurat calculat laude otrăvitoare, după care mi-ai dat lovitura de grație: lucrezi într-o agenție de pu-bli-ci-ta-te.
Spre deosebire de tine, ei bine, eu mă înclin, îți spăl bocancii（deși nu înțeleg de ce porți tu bocanci la deux piece）și îți car geanta LV pînă acasă. 山本先輩、何かご希望がありますか？

 

On Monday Apr 4th, 2014  3:19 PM Mau wrote:

M-am chinuit degeaba să tot înnod firul subțire care ne lega, l-ai tot rupt, crezînd că asta te va face să te simți mai bine. Sau ai vrut să ne testezi rezistența, că tot ziceai la un moment dat, ce dacă dispar, dacă e să fim împreună, vom fi oricum.
Puteai să-mi lași cîteva rînduri, meritam măcar atît. Cînd dispari așa, fără un cuvînt, ajung să mă întreb: ce a însemnat pentru tine tot? Cît am valorat de fapt pentru tine.
Tot ce pot să sper e ca dispariția asta să-ți facă bine, să rezolvi totul cît mai repede și să te liniștești. Să fie totuși o dispariție temporară, urmată de o apariție definitivă. Să ne vedem, așa cum ne-am promis, la capătul celălalt, unde ne așteaptă Colentina și Parisul, Sinaia și Sibiul, șaorma și adana kebab, brînza și vinul, scrisul și cititul, club a și lansările, și nu în ultimul rînd, respectabilul Om-Căpșună.

 

On Friday Apr 11^th, 2014 11:41 AM Mau wrote:

Îmi pare că de luni au trecut luni, nu doar cinci zile. Am trecut de atunci prin weekenduri interminabile, prin tot felul de zile de luni, ziua dispariției, de ireale zile de marți, de miercuri, joi insipide, apoi vineri care m-au sugrumat.

Înainte să iei orice decizie, îți mai zic ceva. Legat de periodicitatea despre care vorbeai.

Chiar dacă aș fi fost singur, am fi fost împreună tot periodic. Tu ai fi avut încă fetele, nu am fi putut petrece ani întregi cum am petrecut cele două luni. Chiar dacă amîndoi am fi fost fără copile, aș fi încercat cumva să păstrez periodicitatea asta, dintr-un motiv clar: mai bine să ni se facă dor unul de celălalt, decât lehamite. M-aș urî dacă aș ajunge să te plictisesc, să te stânjenesc, să te sufoc.

Orice decizie ai lua, hai să privim periodicitatea asta ca pe ceva bun, nu ca pe o boală cu care „trebuie să te obișnuiești”. Chiar dacă voi fi în România împreună cu familia, sau în ambele țări, dintr-un an, vom fi împreună un an fără două luni, nu două luni dintr-un an.

Ai nevoie să înveți să trăiești fără mine; dacă vei reuși, iubirea a rezistat, ziceai. E un paradox aici, nu simți? Dacă înveți să trăiești fără mine, iubirea – acel lucru care ne ținea împreună – n-a rezistat. Nu învăța prea bine, Mau, îngăduie-ți să ți se mai facă din când în când dor de mine. Sau dacă ajungi să stăpînești la perfecție trăitul fără mine, învață-mă și pe mine. Eu habar n-am cum, ești tot la ce mă pot gândi.

Mau.

On Sunday May 17^th, 2015 at 6:45PM Mau wrote:

Te rog în primul rând să mă ierți. (Ce ciudat sună într-un mail către tine „în primul rând”). Nu îmi e bine și asta știi. Dar cât de rău îmi e, nici eu se pare că nu am habar.
Am stat astea două zile și m-am gândit. Nu poți nici să începi o viață nouă, nu poți nici să rămîi alături de mine în halul în care sunt, numărîndu-ți pălăriile, plîngându-mi de milă și jucîndu-mă de-a sinucigașul haios. Am considerat că cel mai bine e să stau o vreme deoparte (departe oricum voi fi), să „mă fac bine”, cum zici tu, după care, dacă mai are vreun rost să revin în peisaj, să revin fără să te mai chinui așa cum o fac acum. Te iubesc, Mau.

 

On Friday June 19^th , 2016  at 10:45 AM

E ultima mea încercare.

Mai sincer, mai deschis de atât nu se poate. Ea zice că vine la sfîrșitul lunii. Eu pînă acum nu am făcut nimic pentru restaurantul ăla. Nimic. Pentru că de cînd am ajuns aici, mi-am dat seama ce înseamnă să nu fiu cu tine. Îi voi spune să nu vină, pentru că mă întorc în Japonia.
Pentru că, Mau, degeaba am vorbit noi, ne-am zis că rezistăm, că ne așteptăm, eu nu pot fără tine, Mau. Mi-ai pus toate întrebările alea, dacă vin, unde vin, ce fac. Mau. Vreau să vin în Yokohama, să lucrez acolo, pe același orar ca al tău. Ne vom vedea după program, fără să traumatizăm copilele, sau le obișnuim cu prezența mea acolo. În weekenduri, putem fi împreună, sau dacă vrei, tu te duci în club, eu să văd copila.
Mau. Nu te-am părăsit venind în România. Am venit aici pentru că ăsta era locul în care am crezut că vei fi și tu. Adu-ți aminte cîte planuri ne-am făcut. Dacă vrei să rămîi în Japonia, vin acolo. Nu te încorsetez, nu te sufoc, ieși cu cine vrei, dar lasă-mi loc în viața ta.
Te simt străină, te simt altfel. Poate ai obosit în relația asta. Poate vrei altceva, sau pur și simplu, vrei libertate și atît. Înainte să arunci tot, gîndește-te că e prima oară când avem șansa să fim în același oraș. Mau, nu e Colentina, dar e șansa noastră, să facem ce vrem, să vorbim pînă dimineață.
Te rog să te gândești. Mau. Orice decizie ai lua, te rog să-mi spui. Nu mă mai chinui. Nu vei recunoaște niciodată, dar te-ai purtat inuman cu mine în ultimele săptămîni și nu am meritat. Doar pentru că m-am simțit îngrozitor de singur și nu am vrut să te pierd. Te rog să-mi răspunzi.
Azi n-ai intrat de dimineață și nu știu ce s-a întâmplat. Nu te întreb, sper să fii bine și atât. Te iubesc, Mau, și asta poate salva tot.

On Monday January  23th , 2017 at 6:11 Mau wrote:

Am crezut în noi chiar cînd nu mai aveam nimic, absolut nimic în care să cred. Am rămas singur să lupt pentru idea asta de a fi împreună. Îți mai spun încă o dată că n-am fugit și nu fug de nicio responsabilitate.

On Friday January 27^th, 2017 Mau wrote:

Poate că ai dreptate. Îmi găsesc cele mai proate momente să nu vin, cele mai proaste momente să vin. Cele mai proaste momente să plec, cele mai proaste momente să rămîn. Cele mai proate momente să tac, cele mai proate momente să vorbesc. Dar de cînd m-am întors, nu te-am abandonat niciodată. Și acum, sunt acolo, cu tine. Noapte bună, Mau.

 

On Saturday February 25^th, 2017 Mau wrote:

Sunt la magazin, Bere?

 

(Sabina Yamamoto)