1 martie

Am băgat ceva făină sezonul ăsta. Prin toată epiderma, am simţit-o în fiecare ramură, în fiecare degeţel de ramură, mi-am bubuit filamentele până-n în rădăcini. N-a fost mult, vreo două săptămâni, dar o simt şi acum. Mă legăn trist, pentru că îmi amintesc.

Parcă a căzut din al nouălea cer.

3 martie

Primul delivery de anul ăsta a venit târzior. Am îngheţat de frig. Am stat în curul gol în faţa casei, dârdâind, ca încă vreo douăzeci de fraieri de la mine de pe stradă, săptămâni întregi. Când, finalmente, a venit livrarea, pe la 3 dimineaţa, prin ianuarie, am sorbit fiecare granulă, fiecare firicel din praful ăsta, cum trage scurgerea apa de la chiuvetă.

Mana lui Dumnezeu, venită fix de la el.

Îţi scriu pentru că, acum, nu mai e. Acum, începe să mă furnice tot corpul şi soarele începe, uşor, uşor, să mă ţintească, şi, în două săptămâni dacă o ţine tot aşa, o să-mi crească flori pe piept, la dracu’.

4 martie

Astăzi n-am putut să scriu nimic. Mă biciuieşte, nebunu’, daaaîh….

5 martie

Azi a plouat. Am fost, cum altfel, melancolic. Mă gândeam cum eram plini de făină, acum două luni. Din cap până-n picioare. Tone, munţi. Tone Montana, ha, ha. Şi ce mai dansam, jurnalule! Săream şi ne loveam, de unul, de altul, de geamurile alea aburite, şi, dacă mă enerva le spărgeam – uite aşa;  chiar l-am văzut pe ăla de la 464, i-am zis, „bă, da potoleşte-te dreacu’, că dacă-ţi fut o creangă… ce-ai, s-a umflat scoarţa-n tine?”.

Nu m-a ascultat. L-au văzut bulangiii, au venit după el cu drujba.

L-au toaletat. Prea s-a coafat.

6 martie

Ploaie, vânt, cer negru. Bacovia-n Cracovia.

8 martie

Două săptămâni.  Da’ cui dracului îi pasă, la nici şapte zile se face maro, şi aia maro nu-i bună deloc.

9 martie

P-astea mici le-au tăiat deja, ieri. Le taie, de cum ies din burta lu’ mă-sa, le leagă unele de altele, le pun panglici de plastic şi se uită la ele, aşa, tăiate de la gleznă în sus şi le miros.

Le pun la geam, dup-aia le-aruncă la gunoi.

15 martie

N-am putut să mai scriu, mă furnică pur şi simplu tot corpul.  Am impresia că-mi cântă păsărele prin cap. Din corp au început să-mi iasă nişte chestii mici, verzi, care se fac pe zi ce trece mai mari.

Halucinez.

17 martie

Am depăşit faza critică. Acum mi-au ieşit bube pe tot corpul.

20 martie

Mă simt penibil. Toată lumea de pe stradă se uită la mine. Se uită, dar se opresc să facă şi fotografii.  Să-mi fotografieze bubele. Îmi vine să urlu.

21 martie

Unii au excrescenţele albe, alţii portocalii, alţii roz. Mi-e şi teamă să mă uit în oglindă.

22 martie

Cineva şi-a ridicat astăzi mâna să-mi smulgă o coloratură din asta. A făcut „pârc”. Şi-a dus-o la nas, a mirosit-o şi a zâmbit. Du-te fericită!

23 martie

Astăzi am citit un poem zen al unui cireş japonez.

„Aşa e viaţa,

Iarna poate să dureze trei luni

Dar florile copacilor

Înfloresc într-o zi, sau două”.

26 martie

Astăzi vecina de la 51 mi-a spus că îi place cum miros. Cine, eu?  Nici eu nu i-am spus că îmi place cum o leagănă vântul.

27 martie

Astăzi ne-am atins ramurile. N-a durat prea mult.  Au venit nişte albine şi ne-au speriat.

28 martie

A plouat,  noaptea chiar a nins şi am îngheţat şi s-a dus tot învelişul ăsta deodată, zvââââş, pe asfalt. Acum sunt singur şi gol, dar şi ceilalţi sunt aşa. Ninge şi plouă pentru toţi.

Şi chestiile astea verzi tot continuă să iasă din mine.

Halucinez.

30 martie

Sunt un guerrillero.

31 martie

M-am uitat la Pro Tv toată ziua. Vedeam televizorul aşa, prin fereastră. Seara, m-am uitat la Bundy.

Pe la 10 seara au comutat pe TNT.  Dădeau filmu’ ăla, „The Pillow Book”.  Am vrut să mă uit, da’ am adormit.

(Răzvan Alistar)