E un punct acolo
sus, pe perete,
dar ce e? Mă uit
de mai
bine de-o oră,
dacă e viu,
dacă mișcă,
dacă la noapte
se dă jos
și mă pișcă,
uite-mă
suspendat în suspans,
cu pupila ca de nisetru:
parcă parcă s-a dus
jumătate
de centimetru
mai spre fereastră.
Am stat odată
cu ochii-n tavan
aproape o săptămână,
imobilizat, și ajunsesem
să cunosc pe dinafară
orice pată, oricât de mică.
Îmi imaginam hărți
cu munți
și râuri și deșert
pe care armate locale
se aleargă unele pe altele,
orașe sunt cucerite și
orașe apar și toate
granițele se schimbă
la câteva ore.
Tot așa cineva ar putea ști
harta alunițelor
de pe spatele
altcuiva,
un fel de univers static și finit
pe care l-am pândit
nu o dată.
Când telefonul sună
transa
se rupe.
Soarele mă sperie (în general)
și mă face
să mă ridic.
Să rezolv,
să mă spăl pe față.
E un punct acolo sus,
pe perete.
Tu ești un om
cu destule regrete.
Soarele mă sperie și
mă face să mă ridic.
(Radu Nițescu)
Leave A Comment