E un punct acolo

sus, pe perete,

dar ce e? Mă uit

de mai

bine de-o oră,

dacă e viu,

dacă mișcă,

dacă la noapte

se dă jos

și mă pișcă,

uite-mă

suspendat în suspans,

cu pupila ca de nisetru:

parcă parcă s-a dus

jumătate

de centimetru

mai spre fereastră.

Am stat odată

cu ochii-n tavan

aproape o săptămână,

imobilizat, și ajunsesem

să cunosc pe dinafară

orice pată, oricât de mică.

Îmi imaginam hărți

cu munți

și râuri și deșert

pe care armate locale

se aleargă unele pe altele,

orașe sunt cucerite și

orașe apar și toate

granițele se schimbă

la câteva ore.

Tot așa cineva ar putea ști

harta alunițelor

de pe spatele

altcuiva,

un fel de univers static și finit

pe care l-am pândit

nu o dată.

 

Când telefonul sună

transa

se rupe.

 

Soarele mă sperie (în general)

și mă face

să mă ridic.

Să rezolv,

să mă spăl pe față.

E un punct acolo sus,

pe perete.

Tu ești un om

cu destule regrete.

 

Soarele mă sperie și

mă face să mă ridic.

 

(Radu Nițescu)