Eroii lucrează și în somn. Ar trebui să-i fie rușine! Lui. Un nerușinat. Când eroii muncesc neîntrerupt. Trudesc tot timpul.

Vrea să se ascundă undeva în orașul acesta sau în celălalt. Să i se piardă urma.

Câtă rușine!

Vrea să stea ferit. Puțin îngropat și puțin dezgropat, la cine știe ce margine de hartă. El știe, i s-a tot spus: eroii nu dorm niciodată. Nici când dorm. Ei nu pot dormi niciodată.

Ei lucrează și în somn, la desăvârșirea lor și a celorlalți. Ce somn îl apucă numai când se gândește la eroi.

Ce dor de somn! Eroii prefac lucrurile mărunte în lucruri mărețe. Schimbă lumea și oamenii. Preschimbă orice întâlnesc în cale. Neobosiți, dedicați, tot timpul au ceva de îndeplinit. Eroii nu apucă să doarmă. Nu au nevoie. Muncesc eroic. Desăvârșesc în mersul lor pe toate cele nedesăvârșite!

&&&

un infectat:

doamnă, țigări mai aveți? niște mucuri măcar?

le-ați pus în pachet? în care? le țineți sub tejghea? le ascundeți? sunt îmbălsămate și nu vă puteți atinge de ele? și nici ele de dumneavoastră? le țineți sub tejghea? le protejați? sau ele pe dumneavoastră? de ce anume?

chiștoacele nu mor.

nu.

dar totuși unde mor? sub tejgheaua de sub tejghea?

nu le puteți ajunge. sunt prea bine dosite. prea puține mâini. le luați?

nu pot.

nu se poate. oricît încerci nu poți ajunge la ele.

buuun. nu vă cred!

acum chiștoacele au devenit mai importante ca țigările. chiștocul este chintensența unei havane. la sfârșit rămâi cu chiștocul. magazinul acesta este suspect. deține prea multe chiștoace plasate în prea multe cutii. cutii netimbrate.

prea multe cutii într-un magazin atât de mic înseamnă contrabandă, furt.

chiștoacele pot pune la cale, pot imagina în detaliu și pot înfăptui crime. unele inimaginabile. justiția nu vă poate ierta. este neîndurătoare.

nici un fel de indulgență sau iertare. pentru asta nu. pentru nimic greșit nu există o iertare completă. iertarea este plecată departe de orașul acesta și de celălalt. acolo unde ajunge în zori după o noapte nedormită.

&&&

nu doarme și nici nu este treaz. ghereta este prea mică. fotoliile, prea puține pentru a-și întinde confortabil picioarele. stă încovrigat pe două fotolii alăturate în intervalul acela de timp când poate scăpa oricărei tip de intervenții din afară. poate lua în stăpânire un alt teritoriu. unul în care ei nu mai au nicio putere, și nici nu pot ajunge la el, în nici un fel cunoscut.

un teritoriu al unei liniști relative.

ei nu pot locui în pace ca în propria casă.

ei nu se pot liniști. îi neliniștesc de fiecare dată și pe ceilalți.

&&&

după miezul nopții își curăță pieptănul roșu de firele de păr rămase între dinții lui.

aude mașinile de gunoi care se apropie sau se îndepărtează de ghereta lui. își fac rondul de noapte și strâng mizeriile de la cluburi și restaurante.

mai aude ritmurile unei muzici electro-mizerie dintr-un club apropiat.

dă la întîmplare peste fire de păr și alte rămășite pe care le scoate greu dintre dinții pieptănului. are nevoie de un vîrf de pix, de mișcări exacte și repetate, pentru fiecare murdărie minusculă care nu vrea să iasă din acel loc.

apoi iese și stinge toate luminile de pe cerdacul hanului. una câte una. coboară la subsol. zâmbește la cele două camere de luat vederi plasate la un cap și celălalt al holului. poate cineva îl vede în noapte. poate cineva nu doarme și vrea neapărat să îl vadă și pe el. să-i spună un cuvânt din spatele micului ecran sau să-l privească în întunericul acelui coridor. face ușor cu mâna în aer spre cameră. zâmbește inutil.

merge mai departe și urcă scările spre prispa de lemn a hanului.

este ultima stingere din noaptea asta. după ce invitații și clienții localului au plecat. au băut și spus tot. ultimele două sticle de vin alb golite pe jumătate au rămas uitate pe una din mese și trebuie să le strângă pentru a le arunca la gunoi.

nu poate adormi. încă nu. nu mai poate dormi. somnul nu mai vine. somnul este prea departe pentru a-l ajunge și pe el. somnul este un prieten care a decis în cele din urmă să-l părăsească și să-l lase aici să se chinuie.

s-a așezat pe un scaun de unde privește copacii din curtea hanului. nici vin în pahare nu mai este. nici somn.

frunzele copacilor se tot mișcă în privirea lui. mai este un singur bec rămas aprins lîngă bucătărie și lumina lui galbenă acoperă toată curtea.

în cele din urmă își lasă capul să cadă pe masă și așteaptă somnul. numără secundele pînă la adormirea deplină. atât cât mai poate să le numere.

&&&

Uruitul ăsta de abator care nu se mai oprește. Un uruit permanent și strident pe care îl aude noapte de noapte din gheretă.

Și la început a fost un abator al uruitului. Apoi s-a multiplicat în abatoarele mici locuite, din ce în ce mai minuscule, aparent confortabile și oferite spre închiriere la prețuri modice.

În loc de blocuri, case, alte false așezăminte, au apărut minusculele abatoare de locuit cu uruit inclus.

Uruitul este același și nu încetează niciodată. Se multiplică în fiecare mic abator, reverberează, te asurzește, te doboară!

&&&

are pierde recapată pierde i se dau le pierde revin viziuni șobolinice și vizuinare adoarme sub supravegherea unui ecran de televizor ce îl atinge și îl studiază neîncetat

&&&

o noapte întreagă i-a vorbit despre sinucigașii care rămân vii până la un alt sfârșit

ori care pleacă și se întorc periodic pentru o vorbă în plus sau în minus/

de aceia care rămân aici fără să dorească să mai plece /

despre sinucigașii care se reîntorc și vor să bea și să mânânce din cele de care își aduc aminte și le plăcea odată/ se reîntorc pentru a-i asculta în liniște pe cei care urmează să vină după ei și încă nu știu asta/

despre sinucigașii care rămân între cartiere și dau ocol blocurilor în căutarea unor prieteni vechi/ de sinucigașii care doar se prefac că au murit uitând să părăsească locurile îndrăgite/

despre sinucigașii de lângă marile piețe care vând noaptea insomniacilor produsele dorite de aceștia de negăsit ziua/ de sinucigașii care sunt printre noi/ cărora le tot vorbim și ne tot vorbesc/ și noi uităm până a doua zi tot uităm de tot uităm de noi

&&&

Am putea fi buni dresori de ciori în sud. Ce altceva? Doar dresori de ciori.

 

(Ovia Herbert)