A te încrede în oameni înseamnă

        într-un anumit fel a te lăsa ucis         

Louis-Ferdinand Céline

 

Căldura făcea aerul să tremure, iar casele de un alb murdar păreau să vălurească. Altfel, ziua trecea după scenariul obișnuit: măgarul lui Matatyahu răgea încontinuu enervându-i pe toți, câteva femei sporovăiau la fântână bârfind rarii trecători, negustorii locali își încărcau cămilele rahitice cu marfă pentru Hebron. Praful – înaintea chiar a uitării – părea că o să îngroape și acea zi. În Iscariot totul băltea și arareori existau alte evenimente în afara sărbătorilor religioase sau a scandalurilor provocate de câte vreo ceată de soldați romani beți ajunși mai mult din întâmplare pe acele meleaguri. Mult praf și puțină bucurie, își spuse Iuda, în timp ce cu vârful sandalei încercă să lovească o pietricică. Ca și în timpurile noastre, cei din părțile acelea nu arătau prea mult talent pentru fotbal, așa că sandaua lui Iuda rată întâlnirea, provocând în schimb ridicarea unui norișor de nisip. În această ambianță îmbibată cu plictis și lehamite se insinuă zvonul că în curând în localitate va sosi Iisus, profetul despre care se vorbea tot mai mult în mai întreaga Iudee. Zvonurile au capacitatea de răspândire asemănătoare epidemiilor, așa că într-o clipă întreaga comunitate fu cuprinsă de un soi de frenezie, fiecare alergând care încotro. Inclusiv rabinul, cunoscut pentru cumpătarea sa, ieșise în stradă și acum urla din rărunchi la trecători să se țină departe de vorbele mincinoase ale așa-zisului profet. Se mai știe însă că, pe lângă lipsa de talent pentru lovitura cu piciorul, cei din seminția iudeilor sunt caracterizați de o curiozitate aproape morbidă. Așa se face că, în ciuda avertismentelor rabinului, lumea se buluci să-l întâlnească pe cel căruia discipolii săi flenduroși îi spuneau Păstorul. Iuda, care cu o zi înainte mâncase niște lăcuste conservate în miere ce îi căzuseră greu la stomac, își făcu loc cu greu prin mulțime ținându-se cu mâna de burtă. Grație tenacității reuși în cele din urmă să se plaseze în apropierea grupului care-l însoțea pe Iisus. Se afla lângă un om cu care natura nu fusese deloc generoasă. Mic, negricios și ușor cocârjat, Iisus părea mai degrabă un individ șovăielnic decât unul dintre acei indivizi care se plimbau prin Israel și prezentându-se drept trimișii lui Jahve, propovăduiau plini de forță și stăpânire de sine teorii apocaliptice. Nimic din stilul ritos al acelor șarlatani zumzăitori, nimic din insistența lor deranjantă. Atitudinea asta îi stârni pentru a doua oară curiozitatea iscarioteanului. Se apropie și mai mult de el. În scurtă vreme Iisus se ridică de pe bolovanul unde se așezase și toată rumoarea se stinse. Nu vorbi mult, dar spusele lui au produs impresie chiar și rabinului, care la final plecă vizibil tulburat spre casă. În timpul predicii, Iuda avu impresia că fusese decupat din cenușiul cotidian, iar la final simți că viața, așa cum o concepuse înainte, era doar o iluzie care s-a sfărâmat definitiv în mii de bucăți. Cum ajunse acasă, ascultă povața Învățătorului și dădu tot ce deținea săracilor. Uită însă de datoria la cămătarii lui Ben Moshe. Închipuiți-vă ce a trebuit să facă pentru acei 30 de arginți…

(Octavian Perpelea)