Aleargă pe stradă prin soarele arzător de după-amiază. Simte cum i se prelinge un fir de transpirație la rădăcina părului, pe frunte. A terminat ultimul dosar și a plecat cât a putut de repede de la serviciu, dar tot prea târziu ca să ajungă la timp. Sună la interfon și urcă în scara blocului. E răcoare și bine aici, își trage răsuflarea și apasă butonul liftului. Își scutură bluza să se răcorească. Dar se răzgândește și se întoarce să ia scările. Urcă la etajul patru, sună la o ușa maro unde nu îi răspunde nimeni. „N-o fi acasă? Ce semn o fi ăsta? Nu-mi aflu azi viitorul” Și răsuflă ușurată. Ia scările înapoi. La trei e o ușă deschisă și o femeie în fustă vișinie îi zâmbește din prag. O întreabă dacă s-a rătăcit și o poftește să intre.

E cald în apartament. Ruxandra își strânge geanta în brațe și zâmbește timid. O urmează pe femeia în fustă roșie, se așază pe canapea. Camera miroase a cafea și a rufe puse la uscat. E o lumină scăldată în ceață.

– Am numărul dumneavoastră de la Alina Chirțescu, spune Ruxandra.

– Alina, drăguța de ea. S-a măritat cu băiatul ăla?, întreabă femeia.

– Da, astă vară au făcut nunta.

– Și pe tine cum te cheamă, păsărico?

– Ruxandra.

– Nume de domniță. Te tragi din viță nobilă.

– Bunicii mei sunt din Bărăgan și străbunica zicea că ar fi fost nepoată de bei otoman.

– Și-ai venit să-ți afli viitorul azi, nu mai ai răbdare să ți se întâmple. Să vedem ce spun cărțile pentru tine, domniță Ruxandra. Fă cruce pe ele.

Ruxandra gesticulează în aer deasupra cărților. Femeia răspândește în evantai un teanc de pe cărți pe masă și o pune să tragă o carte.

– Frânghia, fetițo. Ce faci tu cu frânghia?

– Ce frânghie?

– E o frânghie aici pentru tine, în câtva timp vei da de o frânghie. O ridici și mergi, o ții la tine. Te va ajuta să treci peste o prăpastie care ți se întinde în cale. Uite-o.

– S-o trec?

– Păi dacă ridici frânghia, o treci. Fii atentă vinerea, vinerea îți iese în cale frânghia.

– Îhî…

– O femeie brunetă cu ochii verzi. O să o cunoști și o să te facă pe la spate. Fii cu ochii în patru la femeia brunetă cu ochii verzi.

– Îhî…

– Și un bărbat cărunt îți va ieși în cale.

– Îhî… mă duc până la baie.

Iese din camera cețoasă și vede semnul cu băiețelul care face pipi la oliță pe ușa de la baie. Se întoarce, deschise ușa de la apartament și fuge pe scări. O ia la goană printre blocuri și i se pare că aude din urmă glasul femeii cu fusta vișinie. Intră în mulțime să se piardă și se trezește în față la mall. O porțiune de trotuar este închisă. Alpiniștii schimbă reclama la H&M de pe peretele mall-ului. Își aduce aminte că e vineri și că are cursul de pian, se întoarce brusc să prindă primul autobuz. Și-aunci ceva o plesnește puternic pe umăr și o lipește cu burta de asfalt. Doi alpiniști se reped să o ajute. O ridică, îi scutură hainele. Îi dau să bea niște apă rece și-l aude pe unul dintre ei cum sună după asistență medicală. Lângă ea vede mușuroiul de frânghie care o doborâse ceva mai devreme. Zâmbește prostește, își privește genunchii zgâriați din care apar câteva firicele de sânge. Soarele s-a ascuns după clădiri și simte un pic de vânt care îi mângâie genunchii. Vede câțiva oameni care se uită la ea. Calmă, o ia încet la pas prin mulțime. Viitorul nu o mai preocupă deloc.

(Oana Ioncel)