Bărbatul pe jumătate îmbrăcat dă buzna în camera lui Ștefănuță, luminată de flăcările de balauri care se joacă pe pereți. L-a trezit din somn căldura unor aburi prietenoși ce îl înconjurau prin vis. Ia copilul ia în brațe, îi pune un șal pe gură și pe nas și îi împinge fața înspre pieptul lui. Fumul e gros deja și flăcările au cuprins acoperișul casei chiar deasupra camerei copilului. Peretele din dreapta și colțul ard mocnit. Calcă printre bucăți din acoperiș transformate în cărbuni încinși. De tălpile goale nici nu se prinde nici focul. Taie cu corpul perdeaua de fum și o ia pe scări în jos, pe lângă peretele cuprins de dogoare.

Și știe cum o să fie. O să meargă prin iarba verde și proaspăt stropită din curte. Și Ștefănuță o să fie și el desculț și vor alerga prin iarbă. Se vor lua la trântă și îl va gâdila să audă clipocitul de râsete, până Ștefănuță o să se chircească de plăcere și gâdilici. Atunci o să îl ia în brațe, o să îl urce în cârcă și o să îi sărute tălpile goale. O să tropăie de-a căluțul, o să îl învârtească și apoi o să se întindă osteniți pe spate, să privească norii și să facă povești cu personajele de pe cer. Ștefănuță o să se plictisească repede și o să fugă în bucătărie să fure ceva dulce, o să aducă mingea și o să șuteze înspre el cu hotărâre. Apoi o să strige gooool, oriunde a nimerit. O să alerge împreună după minge și o să o trimită după gard, la vecini. O să îl ajute pe băiat să sară gardul. Ștefănuță o să se întoarcă triumfător cu buzele ușor țuguiate – fățuca lui de făcut pozne. Când o să fie destul de obosiți și o să le ghiorțăie mațele, o să iasă în haine de tăvăleala și cu pantofi în picioare în oraș să mănânce hamburgeri. Când se vor întoarce acasă, o să scoată telescopul să privească la găurile din lună. O să îi povestească despre micul prinț, Ștefănuță îl va întreba câte stele sunt pe cer, unde se ascund ziua și dacă pe lună se parchează navetele spațiale așa cum i-a spus lui un băiat de la a treia B. O să îi  povestească apoi că dinozaurii s-au pierdut într-o gaură neagră și au murit de foame acolo. O să îi și arate gaura cu pricina. O să repete trei nume de planete până o să ațipească pe șezlong. O să îl ia în brațe și o să îl ducă în pat, cu tălpile murdare. O să adoarmă zâmbind lângă el.

Îl frig tălpile și pare cuprins de o căldură ca din soare. Îi simte inima lui Ștefănuță bătând puternic lângă pieptul lui. Coboară ultima treaptă, descuie ușa de la intrare și iese. Pe stradă se aud sirenele camioanelor. Vecini în pijamale fug înspre el cu bidoane de apă.

 

(Oana Ioncel)