– Pompa numărul trei.
– 238 de lei. Decontați?
– Nu.
– Aveți card de Benzinăria?
– Nu am.
– Și nu doriți? Vi-l fac pe loc. Aveți reduceri la produse în fiecare lună, adunați puncte.
– Nu, mersi.
Mihai întinde POS-ul clientului care introduce cardul și tastează pin-ul.
– Salut! Sărbători fericite!
– Sărbători fericite! Și noapte frumoasă!

– Auzi, mă Cristi! Cică azi e solstițiul de iarnă. Cea mai lungă noapte. Nu puteam să ne alegem și noi o altă noapte să fim serviciu?
– Lasă-mă, mă! Mă omoară măseaua asta! Ce nu înțelegi?
– Ai luat și tu ceva?
– Ce să iau?
– Cum ce să iei? O vodcă! Desfă și tu o sticluță de-asta mică. Hă hă!
– Mai bine mă duc la Urgență.
– Stai, mă, aici, că îți trece în noaptea asta. N-auzi că e solstițiu? Te faci bine până dimineață, să vezi. Doar nu mă lași singur în benzinărie, ai înnebunit?

10 minute trec după ceas, clienți care vin, spun pompa, plătesc, iau câte o gumă sau o sticlă de apă.
Cristi, sprijinit de tejghea, închide pe jumătate ochii și se concentrează să nu mai simtă durerea. Dacă își închipuie că e o prună cu gust de piersici și miros de tutun din ăla fin, cu consistența de zăpadă artificială poate trece…

– Bă, fii atent! Să vezi ce-am pățit aseară. A zis Anda să ne vedem la mall să își ia nu știu ce pentru mă-sa că se duce la ai ei de Crăciun. Și a zis să ne vedem acolo, poate mergem la un film. Bă, și intrăm noi la Bijou Bijou. Eu stăteam afară, găsește asta niște gablonțuri, iese cu ele împachetate și apoi se apucă să îmi arate vitrinele și începe că ar fi bine să trecem la următoarea etapă, că ea vrea dragoste solidă. Ești nebun? Asta vrea să se mărite, nebuna.
– Îhî…
– Înțelegi? Dragoste solidă?
– Îhî…
– Da’ mi-a plăcut de ea că măcar n-a făcut crize sau ceva. Hăhă!
– Și tu ce-ai zis, mă?
– Nimic, îți dai seama… Îți dai seama, poate mă însor la anul, mi-ar sta bine?
– Gata, mă, te-a prins așa ușor?
– Stai, mă, tu, liniștit, că am testat-o eu.
– Bă, ia du-te și tu în depozit și mai adu niște de-astea mentolate cu bilă că nu mai sunt.
– Dacă tot e cea mai lungă noapte, ce să fac?

Trei clienți năvălesc pe porțile care li se deschid mecanic în față, la intervale scurte. Cristi, cu falca umflată de-acum, merge la casă să le încaseze banii.
– Pompa trei. Salut!
– Noapte bună și spor, îi spune la plecare o tipă cu blugi mulați și geacă scurtă până în talie.
Când tipa iese, se întinde după o sticlă de 150 ml de vodcă, o desface, o aduce la nas să o miroase și-o pune pe tejghea. Beat n-a fost niciodată de serviciu.

Se întoarce și îl vede intrând pe Mihai. Are ochii holbați, merge tiptil-tiptil și-i face semn cu degetul la gură să tacă. Apoi îl trage după el și-l trage lângă fereastră. Se lasă amândoi pe jos și privesc afară.
La pompa 2 e o mașină plină de lumini. De fapt, parcă nu e o mașina de-acum, are roți mari așa ca mașinile de epocă și se vede bancheta din spate. Un om mic cu un fel de ciorap sau ceva în cap trage de furtunul de benzină. Câteva căprițe cu coarne mari pasc pe scuarul cu gazon din fața benzinăriei. Tac amândoi și pun mâna unul pe altul să vadă dacă sunt reali. În benzinărie e o lumină difuză, deși nu au stins-o. Mihai se gândește că poate Cristi a făcut vreo tâmpenie cât era el în depozit. Luminată mai e doar mașina de epocă. Se aud ușile automate cum se deschid. Sar amândoi în picioare. Un bărbat nu foarte înalt, cu barbă albă, cu zâmbet larg și un pic de burtică le râde zgomotos.

– Bună seara, îngână unul după altul, ca doi copii care îl văd prima dată pe Moș Crăciun la serbarea de la grădiniță.
– Ho, ho, ho, copiii Moșului! Ia să spuneți voi Moșului cât face ce-am încărcat eu în trăsura mea de la pompa 2. Hai că Moșu’ are bani de aur pentru voi.
Cristi apasă pompa doi, dar casa arată 0.
– Zero, Moșule. Niciun ban de aur.
– Ho, ho, ho  copiii Moșului, sunteți generoși cu Moșu’, că are drumuri de făcut și cadouri de purtat. Dar și el o să fie generos cu voi. Sărbători fericite! Ho, ho, ho!
Bărbatul cu barbă albă se întoarce și iese din benzinărie, atunci văd că parcă e și un pic luminat. Se suie în mașină și pleacă cu scârțâit de roți și niște fum îi aburește tot spatele mașinii. Căprițele o iau și ele la trap după mașina care luminează toată strada în toate părțile pe unde trece.
Ușa se trântește și Mihai intră cu patru cartușe de țigări în brațe.
– Bă, uite-te și tu ce-am gasit în buzunar!
Aruncă țigările pe după tejghea.
– Stai, mă, nu le arunca așa că le rupi!
– Uite, mă, în buzunarul de la interior de la geacă. Un săculeț cu un inel în el.
E un săculeț roșu din catifea. Pe Cristi îl apucă râsul.
– Hai, frate, că puteai să spui de la început c-ai de gând s-o iei. Îți spuneam cum a fost la mine. Mă iei și tu cu vrăjeli? Stai și tu aci că mă duc la baie. Mi s-a părut că s-a oprit lumina mai devreme. Așa, o secundă. Ai văzut? Dar nu se poate, că pornea generatorul.
O ia în pas rapid spre baie.
– Ce sprintenel te-ai făcut, nu te mai doare măseaua, strigă Cristi după el.

Cristi intră la baie, se ușurează mulțumit și mai râde mocnit de Mihai cu faza lui. După ce se spală pe mâini și se pune la uscătorul de totul uscat în două secunde, vrea să își caute telefonul în buzunar și simte ceva moale ca o pânză în buzunar. Scoate un săculeț ca ăla pe care i-l arătase Mihai. Îl dezleagă și vede ceva mic auriu. O măsea. O întoarce pe toate părțile, o miroase, o pune pe limbă. E reală. O bagă în sacul ei și în buzunar.
Iese din baie.
– Bă, Mihai, cât e ceasul? Mai plecăm și noi acasă?

(Oana Ioncel)