Pornisem spre un club aflat pe partea cealaltă a unui bulevard infernal, care tăia oraşul în două, dar când aflasem condiţiile îmi cam pierise avântul: nu-l puteam traversa decât călărind o zebră, pe care-o puteam închiria de la nişte tipi dubioşi, care ne serveau şi taxau după chef, ba chiar îşi rezervau dreptul să-şi selecteze clientela. Aşa că toţi aşteptau cu smerenie să le vină rândul, de teamă să nu ajungă ca tipul ăla care-şi smulgea hainele de pe el implorându-i pe tartori să-i anuleze interdicţia; spunea că are-o iubită dincolo pe care n-o mai văzuse de trei săptămâni, le oferea luna de pe cer, îngenunchea, le îmbrăţişa picioarele, dar ei se scuturau şi-l loveau, înjurându-l; atunci se milogea de cei din mulţime, să se implice, să îi înduplece, să se revolte, să facă grevă. Ei se făceau că plouă, iar cei mai timoraţi îl scuipau şi-l trimiteau acasă, nu cumva să abată dizgraţia şi peste ei. Tartorii îi alegeau după toane, spuneau un preţ, mereu altul, plătit imediat, cine nu primea restul nu comenta, mulţumea c-a scăpat mai ieftin ca alţii sau că-i venise, în fine, rândul. Întâietate aveau femeile drăguţe, caz în care în spatele lor încăleca şi un tartor, se înghesuia fără jenă în ele, dar nimeni nu comenta.

Mă pregăteam să fac cale întoarsă, dar îmi sună telefonul. Ce coşmar, ce dulceaţă! Era o făptură de care mă-ndrăgostisem peste urechi, şi care mă suna prima oară, era în clubul Acela şi mă-ntreba dacă-mi fac apariţia. M-am fâstâcit, nu ştiu ce mi-a venit şi-am asigurat-o că sunt pe drum, destul de aproape. „Minunat“, mi-a răspuns, „că mă plictiseam de moarte aici, şi doar un dans cu tine m-ar putea remonta! Vino iute!“

Când am închis, m-am simţit teribil de mic şi de strâmt, căci se-mbrânceau în mine, deodată, cea mai nenorocită şi cea mai fericită creatură. M-am târât iar în rând cu lumea, m-am strecurat în faţă şi mi-am croit o moacă relaxată, asezonată subtil cu o doză de obedienţă. Oroare! Tipul, care devenise isteric, mă ochi şi mi se aruncă la picioare, spălându-mi pantofii cu lacrimi si sărutându-i. Mi-am scuturat încet piciorul, şoptindu-i să înceteze, dar el îmi sesiză slăbiciunea şi îmi îmbrăţişă, hohotind, un genunchi. Am albit: un tartor mă ţintui cu degetul şi-mi făcu semn să vin. M-am smucit, dar nefericitul se agăţă şi mai tare, aşa că mi-am proptit piciorul liber în umărul lui şi-am împins cu neobişnuita putere cu care mă înzestraseră disperarea şi dragostea. Se rostogoli şi atinse un tartor, care-l izbi cu sălbăticie şi-l aruncă spre mulţime, care-ncepu să îl salte în şuturi. M-am scuturat şi-am înaintat, tot un zâmbet, tartorul şi-a coborât ochii ca nişte vătraie, mi-a scormonit sufletul şi-a gâjgâit: şase sute!

La naiba, cam tot ce aveam la mine! I-am smuls din buzunar, i-am întins, am încălecat şi-am traversat bulevardul. La ţanc! Suna telefonul. Ea!

– Mai ai de gând să apari?

– Cum să nu, doar c-am făcut un ocol, rămăsesem fără ţigări.

– Gând la gând, chiar doream să te rog, ia-mi şi mie!

– Zis şi făcut!

Mi-am numărat, cu înfrigurare, banii. Mai aveam de-un pachet. Nu-i nimic, nu voi bea, nu voi fuma, dar voi dansa cu Ea! Ce-mi mai trebuie? Am fugit într-un suflet, am luat la rând chioşcurile, m-au trecut toate apele până am dibuit marca ei. Când am lăsat pe tejghea cel din urmă bănuţ eram, totuşi, în al nouălea cer: de-acum nimic nu va sta între mine şi ea, vom dansa!

Când am intrat în club, parcă pluteam într-o lectică purtată de îngeri. Am salutat, distrat, câţiva cunoscuţi, radiam, dar n-aveam ochi decât pentru ea, doar că n-o vedeam, n-o găseam nicăieri, până m-am lăsat păgubaş şi-am sunat-o. N-a răspuns. Am scotocit iar locanta, iar am sunat-o. Nimic.

Abia după un sfert de ceas mi-a trimis un mesaj: „vezi c-am ajuns în clubul cutare, hai şi tu, că e super-fun!“ Aproape că mi-am fracturat degetele tastând, să-i cer adresa. „E la doi paşi, doar traversezi bulevardul!“

M-am sprijinit de un stâlp. Am scos pachetul Ei de ţigări. L-am desfăcut. Mi-am aprins o ţigară. Era ok. Mai aveam încă 19.

(Mugur Grosu)