Scotocind prin arhive, pe un hard disk extern, am dat de un folder cu documente din septembrie 2007. Na că se face deceniul și cred că-l deschid prima oară. Uite niște poze, uite și-un fișier text de lucru numit „atalante”, de care n-am mai apucat să mă ating. Îmi amintesc referința  – Bugatti Atalante, sau Atlantic, era o bijuterie de mașină de epocă foarte rară și scumpă – s-au construit doar câteva zeci iar majoritatea s-au dus pe copcă, mai sunt doar în poze. Dar fix în anul ăla, cred, una fusese găsită într-un hambar din UK, unde dormise neștiută aproape jumătate de veac. Înainte să deschid fișierul m-am uitat peste poze, rememorând ziua. Împreună cu Maparlo ne adunasem la Mircea la un „pahar de vis bun”, ca-n vremurile bune, când beam împreună și adunam pe hârtie lighioanele care ne țâșneau prin cap. Mircea și-a notat ceva chiar atunci, eu abia când m-am întors acasă. Ha, ce-am mai râs cu Maparlo când Mircea a căzut în visare cum scrie la carte c-adorm poeții, cu pana-n mână, zâmbind, cică, la muze! Cam ca atunci când mi-am dus pisica la veterinar și ăla s-a amuzat auzind-o cum miorlăie, literar cică, adică face „miau” foarte limpede, ca la carte. Dar și Maparlo a alunecat apoi pe podea, s-a-ntins și m-am trezit singur. Înainte să-mi iau tălpășița am făcut niște poze pe fugă, cu o savonieră, cu gândul să ne hlizim mai târziu împreună la ele. Cred c-am uitat, așa cum am uitat și de textulețul pe care-l schițasem, regăsit în același folder. De ce-a scris Mircea atunci nu știu ce s-a ales. Dar iată pozele. Și iată textul meu de atunci:

atalante

păcat că tocmai acum vine toamna

prietenii toţi îşi lichefiază sufletele

ca trandafirii

singura stradă ce fuge spre casă mă stoarce de sânge

în toată lumea-s doar 6 bugatti atalante

şi una doar ce-a făcut accident izbindu-se

de portretul pătat de muşte al regelui

ah aici s-a lătrat prea mult pe sub ziduri pot să vă invit

la dans domnişoară moarte?

se-aude pe-aici că sunteţi încă virgină

(Mugur Grosu)