După detectorul de metale, am dat Check In la aeroport. Cu hashtag #fallinlove #neverreturn. Apoi am șters și am scris #traveliswhatIdobest, pentru că preferam să par așa, fericită și relaxată, ca și cum călătoresc mereu și așa e viața mea. Nu că am dormit două ore pentru că atât mi-a luat să fac baie și bagaj.

Fall in love, never return nu era ok și pentru că nu știam ce fac și voiam să pară că sunt cool și nu-mi pasă ce se întâmplă între noi, eu sunt fericită oricum. Mă pregătisem mental pentru un spectru emoțional de la Vizităm și râdem și bem Sangría la Descoperim că ne iubim prin sex nebun, nu ieșim din casă trei zile, gătim, vedem filme de Jarmusch și ne întrebăm What If.

Mai fusesem în Barcelona, așa că am luat singură un autobuz până la ea. Pe drum îmi trimisese un Tag într-o poză cu mașina pe care o închiriase, scriind ceva cu Ride și versuri din Lana del Rey și eu mă gândeam numai God, nu cred că ea mai ține minte că eu n-am carnet, adică probabil se așteaptă ca în trei ani să-l fi luat, probabil toată lumea se așteaptă să am și eu documente de om mare, iar ea este atât de cool încât o să conducă mereu și asta o să mă facă să mă ud un pic pe scaunul din dreapta.

Am dat accept Tag și am primit imediat un mesaj de la o prietenă Hei, S, cu cine ești în vacanță, e vreun băiețel nou de care nu mi-ai spus? I-am scris #pauzădelabăieți și i-am zis că vizitez o prietenă și am pus un sticker cu o valijoară, pentru că mi se părea că trebuia să-i iau gândul de la „vizitez o prietenă”.

Am fost super mândră de mine de prima zi, în care am povestit super multe lucruri de la birou, am făcut-o să râdă, m-am purtat de parcă lumea e a mea și nu am nevoie să mă placă și ea ca să fiu fericită, nu am sugerat deloc că ar fi fost chimie între noi vreodată, n-am întrebat-o despre her love life, n-am menționat-o pe a mea și m-am și plâns de un tip care s-a dat la mine cât o așteptam pe ea la restaurant, de parcă așa era viața mea, #eragreu, trebuia să gestionezi câți oameni te plac.

Ea era mai frumoasă decât mi-o aminteam și o vedeam pe facebook, îi crescuse părul într-un fel ciudat, era mai mult și mai des și mai sârmos, uneori o ascultam cu atenție și râdeam la ce-mi spunea, dar aveam flash-uri imaginate cu mine trăgând-o de păr și sărutând-o pe gât, simțind cum îi miroseau buclele, mă întrebam dacă eu sunt vreodată așa de frumoasă cum era ea, m-aș fi uitat trei ore numai la cum se întorcea să ceară nota.

Ne-am făcut un selfie pe plajă și l-am uploadat eu, scriind Stories and memories, pentru că teoretic povestisem toate amintirile care ne legau din facultate, doar că, în timp ce ea vorbea, pentru mine se creau alte povești, și mă întrebam obsesiv dacă totul a fost în capul meu sau nici ea nu știe pur și simplu ce să înțeleagă de la mine. La desert am hotărât că n-o s-o pun în poziția super ciudată de a mă refuza și a nu mai ști ce să facă cu mine până am biletul de întoarcere, așa că m-am gândit că e mai bine să nu știe, decât să am un nou motiv de rușine pentru insomnii.

Ea a zis că vrea să doarmă în hamacul de pe terasă și eram atât de tristă că n-am zis eu înainte, este exact ceva ce aș face eu, dar eu am așteptat ca proasta să văd dacă dormim în același loc și asta înseamnă ceva. Nu știam dacă mă evită, vrea să pară inabordabilă, sau pur și simplu așa e ea, liberă și fericită și wild, nu cu o mie de gânduri în cap, ca mine.

La culcare mi-am amintit că i-am arătat odată pe facebook reclama de la Estrella Damm care-mi place mie și ea mi-a zis că îi place mai mult aia cu Love of lesbian, și am adormit zâmbind la gândul că Poate mâine.

Am reușit să nu mă gândesc la asta până la prânz, m-am bucurat doar că aveau dulceață acrișoară la micul dejun, că reușisem să sâsâi corect un cuvânt și că îmi mai aminteam cum se spune la Abeja și Avsipa, cuvinte pe care nu le mai folosisem. Mi-am cumpărat două cărți și o gentuță, ea mi-a făcut un compliment despre culoarea tenului meu, eu m-am gândit că Morenas lo hacen mejor, dar cu voce tare am zis doar că Măcar nu mă ard de la soare, nu știu de ce nu am zis replica cu Morenas, ar fi dat atât de bine, eram o toantă, în fine, a fost totuși o zi bună. Până când la un moment dat am intrat pe facebook și am văzut că ea pusese o poză cu orașul văzut de sus și scrisese ceva gen I love this city, ceea ce nu avea nici o legătură cu mine, deci credeam că sunt mai importantă decât eram.

Eram cam sictirită seara, așa că am băut cam multă Sangría și am povestit mai multe anecdote, chiar și pentru mine, dar mă simțeam bine să o fac să râdă, pentru că atunci când oamenii râd mă simt mai aproape de ei, și, în timp ce voiam să zic o poantă, i-am simțit dintr-o dată buzele pe ale mele, părul ei era ca o perdea față de restul lumii, mă luase de ceafă și îmi părea rău că nu făcusem eu asta, avea gust de strugurel și de fructe și vin, m-am gândit că This is it și i-am căutat limba cât am putut de tare, am trăit doar acolo aproape trei secunde înainte să mă întreb ce se va întâmpla după ce se termină sărutul. Poate nu ar trebui să mai aștept reacția ei, așa că am făcut ceva ce nu aș face niciodată, i-am zis Vrei să dansăm și, incredibil, a vrut. Era cald, genul de cald pe care-l ai primăvara când ești prima dată fără un alt layer peste tricou, eu aveam o rochiță fără dres, acasă ar fi fost frig de mureai, au început și alte cupluri să danseze, nu-mi mai amintesc bine melodia, făceam mai mult piruete și mă gândeam că mi-aș petrece o viață bând Sangría și dansând și că în momentul ăsta sunt chiar vie și că asta e chiar viața mea și mi se întâmplă mie.

În timp ce așteptam nota a venit un tip la noi și ne-a arătat că ne pozase când dansam și scrisese #Feminism în dreptul pozei, a vrut să bată cuba cu noi, eu m-am gândit că povestea e și mai bună de atât și i-am zâmbit de parcă ne nimerise perfect. Am plecat spre casă, numărând cuadras și mașini galbene și la un moment dat ne-am oprit și ne-am sărutat iar și mă întrebam dacă mâine o să mi se pară altfel toate astea, pentru că acum păreau perfecte și mintea mea știa că asta înseamnă că nu există mai bine după asta.

Ne propusesem ca a doua zi să ne trezim devreme ca să plecăm cu mașina într-un trip de două zile, dar n-am mai reușit pentru că, da, am făcut sex nebun, exact ca în maximul pe care-l așteptam, și stăteam în pat și mă gândeam Oare dacă propun să ne uităm la Jarmusch cer prea mult de la viața asta, dar ea a zis că-mi face un Batido de dimineață, ceea ce m-a făcut să cred că există viață după the best sex în care ți s-a părut că ai fost really good și nu am văzut doar un film, am văzut trei. La un moment dat stăteam cu capul pe fundul ei și mi-a zis Nu credeam niciodată că o să vii, pentru că nu credeam că sunt destul de interesantă pentru tine și eu m-am uitat la ea uluită, apoi mi-a explicat că voia de mult să-mi spună, dar părea că eram mereu altundeva, cu altcineva, și că nu m-aș opri niciodată tocmai la ea, nici măcar pentru câteva zile, pentru că probabil până și acolo aveam prieteni mai mișto ca ea.

Mă întrebam de ce nu ne spunem toți lucrurile astea, de ce îți scriu băieți după patru ani că au vrut să te sărute, dar nu au făcut-o, de ce afli doar de ziua ta că o colegă care nu vorbește niciodată cu tine îți poate scrie cea mai frumoasă urare de pe felicitare, de ce doar atunci când ai un meltdown despre faptul că nu știi nimic lumea îți spune că ești de fapt foarte deșteaptă, de ce ne punem limitele astea în care nimeni nu e suficient de accesibil, de ce vrem să părem perfecți și în același timp credem că toți ceilalți ne vor spune ce cred și ce vor de la noi.

Mi-a amintit apoi de un moment în care ea a încercat să facă o glumă despre niște oferte de avion și a zis că pot veni oricând s-o vizitez, era de Crăciun, venise în țară și ne reunisem mai mulți, iar eu am zis că vreau să merg în Insulele Azore (pentru că, desigur, voiam să par interesantă) și că m-aș putea opri pe la ea în drum. M-am simțit atât de insistentă că ți-am zis să vii atunci, încât am zis că nu-ți mai zic niciodată. Am râs despre fiecare emoție pe care o avusesem, am pozat niște clătite și le-am pus pe Instagram #GirlsJustWannaHaveFun și #HolidayFood.

În ultima zi aveam avionul la 14:00, ea trebuia să meargă la birou, dar și-a luat un early morning pentru MINE, am făcut sex, m-a lămurit ce este de fapt URSS-ul, am făcut duș, i-am mirosit părul cât am putut de mult, apoi mi-a dat de tot șamponul ei, ca să fie mai simplu. Nu mi-a mai fost frică și am întrebat-o dacă vrea să ne mai vedem și a zis că vrea să-mi dea timp, să vadă dacă mi se face dor de ea, pentru că eu plec, și e mereu mai simplu pentru cel care pleacă. Știam asta, de asta plec mereu, dar nu știam că ei ar putea să-i fie vreodată greu fără mine. Ei. Fără mine.

Am făcut o poză de pe balcon, am scris I’ll miss this view, am plecat singură la aeroport, unde mi-am luat o înghețată uriașă și am pozat-o și pe aia, pentru că simțeam nevoia să pară că sunt ok, am postat-o zicând I’m coming home, dar nu mi-era deloc dor de casă, nu mi-era dor să fie iar totul cum a mai fost.

La metale a trebuit să arunc șamponul de la ea, pentru că uneori gândesc cu vaginul și nu mă prinsesem și singură că nu o să pot trece cu el. Dar mi-am dat apoi seama că nici ea nu se gândise, poate și ea e la fel. Un tip mi-a urat în spaniolă Zbor plăcut și m-am gândit la o nouă formulă pe care ar trebui s-o spunem tuturor care se întorc din vacanță, nu știu cum ar suna în toate limbile, dar în engleză ar fi Was it everything you hoped it would be? Și aș spune everything, și n-aș minți deloc.

(Monica Cristina Tarța)