Mircea Țuglea

 

da, ne-au minţit, pe mine şi pe urmaşii urmaşilor noştri; tot ce au transmis, din generaţii în
generaţii, a fost doar minciună; niciodată n-au construit, n-au clădit, n-au ctitorit, nu şi-au
băgat femeia în cuibul de piatră al Mânăstirii Argeş, niciodată vreuna n-a evadat de acolo,
niciodată să fi fost zidită, niciodată chinuită; da, este fals tot acest talmeş-balmeş, dar pe ăsta
(care este fals) – se întemeiază şi toată istoria noastră: venim dintr-un paradox logic, în care
plutim

da, este fals, ne-au minţit, ne-au spus că venim fie din romani, fie din traci (daci) – ne tragem
dintr-o nebănuită combinaţie, uşor deocheată, venim din păduri sau pe poduri (cum cel al lui
Apolodor – nu pinguinul); venim dintr-o mare neagră precum veninul; din munţi, dealuri
absconse – cu vieţile noastre mici şi ascunse

am de câtva timp un vis cu un elefant care îmi spune: „stai aici, sub trompa mea – aşa vei fi
ocrotit”; îl descifrez diferit: elefantului i-aş da direct o palmă, dacă-aş putea, peste fesele-i
lungi

este fals, complet: e-o minciună – dar este minciuna ontologică, cea prin care putem comunica
raportul nostru faţă de lume

totul este fals, păcăleală – dar asta ne indică, mai degrabă decât „adevărul”, măsura, limita şi
cezura

(Mircea Țuglea)