azi dimineaţă, după ce sunase ceasul deşteptător şi mai dormitam prin pat aşteptînd să vină femeia de serviciu, care să-nceapă să dea cu aspiratorul pe hol, semn că este vremea să ne trezim, am avut un vis lung de vreo două ore (că pînă la urmă n-a mai venit nici o femeie de serviciu), pe care mi l-am şi amintit, ceea ce mi se întîmplă foarte rar, de obicei uit complet visele, imediat ce deschid ochii, mă mai străfulgeră aşa fragmente din ele în timp ce privesc în gol, mergînd cu tramvaiul, deci în momentele astea de reverie şi uitare care refac legătura cu subconştientul, atunci cînd simţi cum răsare ceva ca o flacără înlăuntrul tău şi nu ştii pe unde naiba îşi scoate nasul flacăra asta; visam deci că eram într-o casă împreună cu încă un tip şi două tipe, casă pe care nu aveam voie s-o părăsim şi în care eram monitorizaţi tot timpul, cam ca la Big Brother, numai că nu eram filmaţi, ci eram supravegheaţi din punct de vedere medical de către o doctoriţă tînără, participam adică la un fel de experiment ştiinţific, pe care doctoriţa asta îl organiza pe cheltuiala ei proprie, stăteam de fapt chiar în casa ei, şi scopul experimentului ăstuia era de-a monitoriza reacţiile umane în timpul vieţii de zi cu zi, noi făceam pur şi simplu ce aveam chef, nu existau nici un fel de interdicţii în afară de-aceea de-a părăsi casa, aveam la dispoziţie tot felul de mîncăruri, într-o pivniţă mare erau o grămadă de sticle de vin, ba la un moment dat ţin minte c-am întrebat-o pe doctoriţa asta ce se-ntîmplă dacă eu vreau să beau, din cînd în cînd, şi cîte-o bere la pizza sau la ce mai haleam pe-acolo, „nici o problemă”, mi-a zis ea, „aducem şi bere”, aveam ţigări cîte pofteam şi mi se pare că erau şi ceva droguri uşoare, numai că eu care nu mă droghez nu simţeam nevoia, mi-erau suficiente vinul şi ţigările, mai era doar problema sexului, dar doctoriţa se gîndise şi la asta, era o doctoriţă meticuloasă, ne-a zis că de cîte ori avem nevoie s-o chemăm că ne rezolvă ea (bine-bine, mă gîndeam, îi rezolvă ea pe bărbaţi, dar cum rămîne cu tipele? pe urmă mi-am dat seama că era o întrebare prostească, din moment ce exact pentru tipe eram noi acolo, aşa că puteam să le futem şi pe tipe şi pe doctoriţă), singura condiţie era să purtăm prezervativ şi să donăm sperma astfel recoltată pentru analizele ei ştiinţifice, de fapt nu numai sperma trebuia donată, ci şi pişatul, ba chiar şi mucii pe care-i suflam dimineaţa din nas erau recoltaţi în nişte săculeţi speciali şi duşi la analize, din care făcea ea după aia nişte grafice cu nivelul alcoolemiei din sînge, cu nu ştiu ce reacţii chimice înainte şi după sex, dimineaţa şi seara, la orele cutare, după ce-ai văzut la televizor un film de groază sau, din contră, o comedie, după ce-ai mîncat la prînz sarmale, seara salam şi dimineaţa cafea cu lapte, toate chestiile astea erau catalogate şi trecute acolo în tabelaşele ei, fiecare secundă a unei zile era integrată într-un fel de super-ecuaţie care spunea de ce, dacă ai ales o variantă posibilă a secundei ăleia, era probabil ca tot restul zilei rămase să cunoască evoluţia cutare, că adică dacă ai făcut un anumit lucru în secunda respectivă era foarte probabil ca la sfîrşitul zilei să te sinucizi, după cum dacă n-ai făcut lucrul ăla mai mult ca sigur că vei rămîne în viaţă; după o vreme doctoriţa asta începuse să facă mici experimente pe noi, cum ar fi să ascundă ţigările pentru jumătate de zi, să se prefacă c-a încuiat pivniţa din greşeală sau să se scuze că are ciclu atunci cînd ni se făcea chef de-un futai, începusem să ne gîndim c-o face intenţionat, poate fiindcă analizele şi graficele alea ale ei nu erau atît de concludente, nu începusem să înnebunim şi nici vreunul din noi nu se sinucisese, rămîneam în continuare nişte omuleţi normali, chiar dacă nu mai trebuia să muncim pentru a face rost de haleală, citeam sau ne uitam ore întregi la televizor, jucam tot felul de joculeţe idioate pe calculator, cum ar fi Zuma, chiar glumeam între noi că ne-am strîns la campionatul mondial de Zuma, dormeam pînă foarte tîrziu ziua şi ne întîlneam mai mult nopţile, cînd băgam rapid cîteva sticle de vin şi după aia i-o trăgeam vreuneia dintre gagici, ca să ne întoarcem peste o oră-două la încă-o ţigară, încă o sticlă de vin, şi eventual să schimbăm gagicile, era totul foarte normal, foarte firesc, nu ne sălbăticisem şi aveam doar vagi depresii, cînd priveam pe fereastră la lumea de-afară, vedeam oamenii cum se preling pe stradă şi ne venea să strigăm după ei, să le spunem că suntem prizonieri şi să vină să ne salveze, dar asta era doar o glumă, ne simţeam foarte bine acolo, eram ca într-un fel de bulă, ultimii oameni rămaşi pe planetă (înainte de-a fi reciclată!) şi trimişi c-o navă spaţială să colonizeze alte lumi, într-o călătorie care-avea să dureze mii de ani, poate că şi străzile alea existau doar pe nişte ecrane care ţineau locul ferestrelor, dacă s-ar fi întrerupt curentul am fi putut vedea stelele pe lîngă care treceam, ne-am fi putut băga degetele-n neantul întunecat de afară, ca să gustăm din el ca dintr-un tort cu frişcă, emisiunile de la televizor erau preînregistrate, toate canalele alea şi tot ce-ar fi putut ele transmite cîteva mii de ani încăpeau într-un chip mic cît o boabă de porumb, chiar vinul din pivniţă era sintetic, ar fi fost suficient să ştii ce comenzi să-i dai computerului de bord ca ăsta să-ţi facă pe loc nişte vin de Tokay, nu ştiu ce şampanie sau cel mai scump coniac, havane şi alte droguri de-astea, cum spuneam, uşoare; te puteai gîndi că pînă şi doctoriţa era artificială, un android programat special în Kamasutra, dresat cînd s-o imite pe Sharon Stone din Basic Instinct, cînd să se prefacă un fel de detectiv-savant, cam ca Jodie Foster în Contact sau Tăcerea mieilor, şi că începuse cu experimentele astea pe noi tocmai ca să ne verifice capacitatea de a reacţiona, de-a ne trezi din lîncezeală, fiindcă probabil existau mai multe nave spaţiale trimise spre destinaţii diferite, şi pe parcursul atîtor mii de ani, cît ar fi durat călătoria asta, riscul degenerării era mare, şi-aşa se face că oamenii trebuiau testaţi, supuşi unor situaţii cît de cît extreme (mă rog, atît de extreme pe cît se pot ele imagina la bordul unei nave bîjbîind către stele), ca să n-ajungă dup-aia nişte drogaţi cu mintea goală şi privirea tîmpă să facă pe Adam şi Eva, să nu-şi bată joc şarpele ăla scîrbos iar de ei, şi-uite aşa să fie obligată „minunata lume nouă” să muncească şi să moară, din cauză că ăştia doi n-au făcut în timpul călătoriei decît să bea, să fumeze marijuana şi să se fută; păi dacă era aşa mai veneam de-acasă, puteam sta şi-o zi întreagă fără să fumăm sau să bem nimic, am fi făcut sacrificii, dar de ce nu ne spunea şi nouă androidul ăsta de doctoriţă dacă mergeam într-adevăr prin spaţiu; să ne mărturisească aşa, pur şi simplu, la o cană cu vin, „fraţilor, eu nu sunt doctoriţă, sunt un android, ne aflăm pe o navă spaţială care merge spre steaua cutare, colţ cu steaua cealaltă, prima la dreapta şi-apoi mai tre’ să-ocolim doar o supernovă şi-am ajuns”; în fine, poate că nu ne spunea adevărul fiindcă atunci n-ar mai fi putut folosi pretextul cu ciclul ca să se eschiveze, deşi cine ştie, dacă era un android atît de avansat n-ar fi fost de mirare să aibă şi toate funcţiile astea fiziologice incluse, să se cace, să vomite, să aibă ciclu, ba poate chiar să şi nască nişte androizi mici; şi-uite aşa ne-a picat nouă pînă la urmă fisa că doctoriţa vroia de fapt, cu toate tracasările la care ne supunea, să scape de noi şi să ajungă ea singură pe planeta aia minune, unde să nască un roboţel mic care să-i fie Adam, după ce în prealabil rămăsese însărcinată cu vreunul din noi (poate chiar cu mine!); probabil că de-acum se şi gîndea cum să ne lase să murim de foame, să putrezim în pivniţă, avea un plan foarte clar, în timp ce în burtica ei se clocea deja monstrul, noi aveam să ne stingem încetul cu încetul, după ce ne vom fi devorat între noi, după ce din noi patru va fi rămas doar unul care să se caţere înnebunit de foame pe pereţi, să se dea cu capul de ferestrele ecran, să caute la nesfîrşit prin toate cele o sută de canale ale televizorului, doar-doar va găsi vreun semn, vreo aluzie sau chiar instrucţiuni pentru cazuri din astea, de extremă urgenţă; dar n-avea să-i meargă cu noi afurisitului de android, n-o să-i vindem lui noua lume chiar aşa, pe degeaba, deja ne prinsesem, bănuiam pînă-n amănunt planurile lui macabre, aşa că la următoarea vizită, cînd doctoriţa venise să colecteze săculeţii cu spermă, muci şi pişat, am imobilizat-o rapid şi-am legat-o de-un scaun în bucătărie, am deschis aragazul şi, cu mănuşa pentru cuptor introdusă în flacără, am aprins perdelele, ambalajele de pizza din coşul de gunoi şi tot ce-am mai găsit inflamabil în celelalte camere, după care am ieşit veseli din casă, fiecare c-o sticlă de vin sub braţ, fără să ştim dacă nimerim în stradă sau printre stele

 (Mircea Țuglea)