Azi cred că o să plouă. Am ieșit de la ceainărie și mergem către bulevard. Aștept să plouă, ca după să ne continuăm plimbările. Din dreapta, de peste cupola bisericii, niște raze de soare se proptesc în blocul de pe trotuarul de vis-a-vis. La 1 sau la 3, cineva are niște geamuri verzi, dintr-alea vechi, cu fir metalic, cum se făceau unele balcoane comuniste. În copilărie, când stăteam pe Baladei, aveam balcon cu geam dintr-ăsta, dar maron. Cele maron reflectau pe beton nuanțe galben-brune atunci când ajungea soarele la ele. Mie îmi plăceau reflexiile geamurilor verzi. Aș fi vrut să fi avut geam verde în Baladei. Balconul e colorat, pe margini, în tot felul de nuanțe de verde. Lângă, la un balcon neînchis, un bărbat în vârstă, dezbrăcat, cu lanț și brățară groase, din aur, se uită peste biserica Armenească:

– Uite-l și pe moșul ăsta!

– Îl știu.

– E tac’su lu` iubita, nevasta, ce-o fi, a lu` băiatu` ăla cu care ne-am întâlnit în seara aia la noi la cârciumă și am vorbit despre copii. Și ți-am zis că mi se pare că îl cunosc, dar nu eram sigur, și după aceea, a doua zi, după ce m-am întâlnit cu el la Mega Image, ți-am povestit că într-adevăr, e un băiat pe care îl știu.

– Nu mai știu cum îl cheamă pe moșul ăsta, nu știu de unde-l știu.

– Dichiseanu.

– Dichiseanu ?

– Actor de pe vremuri, amuzant, cumva.

– Actor, da! Da, ăsta e, nu mai știam cum îl cheamă.

Laur a murit de ciroză la 21 de ani. Erau doi frați, Cristi și Laur, în blocul de lângă, cu 10 etaje. Niciodată n-am știut care-i care, deși nu semănau, nu i-ai fi confundat. Nici nu mai știu cine mi-a zis c-a murit.

Costel, din bloc cu Laur ăsta de-a murit, a ieșit de la pușcărie. A făcut doi ani din cinci. L-a luat cu niște fiare vechi, cumulat cu niște fapte mai vechi cu bătăi. Cât am stat la ai mei, acum câțiva ani, mă întâlneam mereu cu Costel prin parc. Eu plimbam cîinele, pe Zero, el ieșea afară cu băiatul lui, Răzvan. Super simpatic, Răzvan. Mi-a povestit tot felul în zilele alea. Costel a făcut box mulți ani, a fost vicecampion european la categoria lui.  Performanțele au început să-i scadă când a întâlnit o fată și atunci reperele și organizarea i s-au dat peste cap. Așa a început declinul și în câțiva ani a renunțat la box și un pic mai târziu și la fată. Nu știu ce nu s-au înțeles ei și cine era aia, nu era de prin cartier. Asta se întâmpla înainte s-o întâlnească pe nevastă-sa. Când aveam vreo 13 ani, Costel mi-a dat o casetă video cu meciurile lui de box, de la nu știu ce concursuri internaționale. M-am dus acasă, am luat video și am urcat cu el la Daniel, vecinul meu de la 7, să ne uităm la Costel. Mai bine nu luam caseta de la Costel și n-o vedeam, că am avut emoții mari de tot, parcă ne-am fi bătut noi în locul lui. Costel s-a bătut o dată cu 8 oameni, care au venit după el la noi în Văcărești. Au oprit mașina pe mijlocul străzii și s-au dat jos când l-au văzut. În mașină a rămas fata pentru care s-a lăsat de box. Greșeala lor a fost că au lăsat mașina pe mijlocul drumului și așa i-a făcut Costel. S-a lipit cu spatele de mașina lor, astfel încât să nu poată fi atacat din spate, că n-ar fi avut ce să facă împotriva la 8 oameni, oricât sport ar fi făcut el. Așa, ăia au fost obligați să vină spre el din față, și i-a bătut de i-a snopit. Când a terminat cu ei, a deschis ușa de la mașină, a tras-o afară pe fosta iubită și a bătut-o și pe ea. I-a lăsat pe toți întinși pe jos. M-am întâlnit cu el când ieșeam de la ai mei din vizită. Așa m-am bucurat că l-am văzut și să-l știu liber! Era cu Răzvan, eu aproape că o aveam pe Rosa și am vorbit puțin despre copii. Ne mai întâlnim noi.

Ies din curtea blocului, fac stânga și intru pe Rafael. În față, pe Armenească, se aranjează scena pentru festivalul armenesc. E dimineață și aproape august. Respir parcă mai greu, dar parcă mai bine de când nu mai fumez. Din prima scară iese dezbrăcat, în șort și papuci, vecinul meu. E băiat, așa, nu știu cum îl cheamă, are spre 60 de ani, cu mustață și ochelari. Iese la fumat la el pe geam, la parter:

– Să-mi bag pula-n morții lor, cu bâta îi iau!, strigă către scenă.

– Hahahahaha, trec prin dreptul lui.

– Să-mi bag pula-n ei, să vezi ce face ăștia aici, tu nu știi, că nu ai mai prins până acum, că te-ai mutat anu’ trecut! îmi zice.

La Vila 3, la parter, sub noi, prin `88 s-a mutat ta-su lui Dan. Dan stătea la scara cealaltă, la etajul unu, împreună cu mă-sa. Mă-sa se despărțise de ta-su. „Securistu`”, cum îi zice bunică-mea și acum. Tot acolo stau. Și el, și bunică-mea. Un om foarte bun, ta-su ăsta al lui Dan. Nu știu cum îl cheamă. Pe vremea lui Ceaușescu conducea o mașină de poliție militară cu girofar. O dacie albă, inscripționată cu poliția militară și cu număr de armată, A urmat de trei cifre. Era o mașină tot timpul curată. Ciudat, mai ales că nu l-am văzut niciodată pe ta-su lui Dan s-o spele. Uneori nu avea girofarul albastru sus pe mașină, deasupra scaunului de lângă șofer, și avea girofar dintr-ăla manual de pus pe bord, roșu, ca Ford-urile detectivilor americani. Îmi plăcea foarte mult mașina, dar cel mai mult m-a impresionat când am văzut că nu avea covoare de cauciuc în locurile unde își așezau picioarele pasagerii, ci persane. Mini-persane. Șmecher ta-su lu` Dan.

Unu` s-a sinucis la noi la bloc, în spate. Copiii au ieșit la joacă, să tragă la poartă, la bătător, și atunci omul s-a aruncat pe geam și copiii au dat alarma în cartier. A sărit de la ghenă, de la opt, și a aterizat pe beton, între blocuri. Ecoul căzăturii a fost atât de puternic încât s-a auzit până la școală și și mai mulți copii au ieșit ca să vadă ce s-a întâmplat. S-au adunat toți în jurul cadavrului unui bărbat de vreo 45 de ani care nu mai avea jumătate de cap, până când a ieșit unu` de la 4 pe geam și a început să urle la ei să nu îl atingă și câteva minute mai târziu au venit salvarea și poliția, trei Dacii. Au constatat decesul și l-au acoperit cu un cearșaf, cu o lumânare aprinsă lângă el. Nici nu știu cine era. Nici n-am aflat de ce s-a aruncat.

Ta-su` lui Vali, Gulimănescu, a mers cu ai mei la spital în duminica în care m-am născut eu. Avea o Dacie 1300 gri. A fost ultima lui mașină. Nu l-am cunoscut pe Gulimănescu înainte să fie alcoolic. Cică era băiat bun. Inginer. Era la vodcă. Le bătea pe mă-sa și pe nevastă-sa atunci când se îmbăta. De câteva ori l-a bătut și pe ta-su. Ta-su era și el alcoolic la coniac și bere, bea la terasă la Dâmbovicioara, la Timpuri Noi. Ta-su, bunică-su lui Vali, arăta ca un lăutar, slab, dat cu briantină, cu mustață și brunet. Avea probleme cu echilibrul atunci când se îmbăta și se bălăngănea pe toate aleile până ajungea acasă. Nu știu cum, dar de fiecare dată când Gulimănescu ăsta bătrân ajungea beat acasă, venea dinspre Dâmbovicioara, iar fi-su, ta-su lui Vali, din parte opusă, dinspre Timpuri Noi. Se întâlneau în fața scării și uneori începea scandalul, alteori continuau să bea împreună. Când era scandal, ta-su lui Vali îi bătea pe toți, în afară de Vali. Pe mă-sa, pe ta-su și pe nevastă-sa. Era un bărbat cu chelie în vârful capului, brunet, înalt pe la 1,85 m, care făcea mereu glume cu noi, copiii, dar care avea o privire foarte violentă și nouă ne era puțin frică de el, mai ales că știam de bătăi, deși înțelegeam că indiferent ce s-ar fi întâmplat, nu ar fi dat niciodată în mine, pentru că taică-miu l-ar fi omorât. Bunică-su lui Vali a murit prin ‘92, de ciroză, și bătăile în familia Gulimănescu au continuat. Bunica lui Vali a ajuns de nenumărate ori la Urgență din cauza loviturilor primite de la fi-su`. Într-o zi, la prânz, bunica îi făcea două ouă ochiuri lui Vali, când a apărut taică-su și i-a cerut niște bani. Femeia nu avea sau nu i-a dat, și atunci a lovit-o în cap cu o oală pe care a luat-o de pe aragaz, ea a căzut între aragaz și masă, iar el a luat-o la picioare, a dat-o cu capul de calorifer, a luat tigaia în care îi făcea ouăle lui Vali și a scurs peste ea uleiul încins și ouăle. Bătrâna era tot timpul plină de cucuie și de vânătăi, avea coaste rupte și fisuri și de multe ori fugea din casă și se ascundea la bunică-mea. Bunică-mea mi-a povestit să i-a dat o dată un făcăleț în cap lui ta-su lui Vali, dar nu știu dacă e adevărat. Vali era un copil vesel și cuminte, grăsuț ca un copil sănătos, cu părul aricios și care transpira mult pe cap. Ne plăceau aceleași chestii și aceleași jocuri. El era, însă, mai temător de necunoscut decât mine. Până să împlinesc 11 ani și să nu mai stau pe la bunică-mea, mi-am dat seama că Vali era, de fapt, un pic ciudat. Nu știam în ce fel, nu înțelegeam că era foarte speriat și traumatizat, și când m-am mutat de la școală am uitat de străduțele din cartier și de Vali. Ultima dată l-am văzut în `98, când a murit bunică-miu și tot cartierul a ieșit afară și s-a adunat în jurul scării noastre. Vali stătea la scara B, noi, la scara A, l-am văzut pe alee, împreună cu Gelu, alt vecin. M-am uitat cu coada ochiului și am văzut că era foarte emoționat de tot ce se întâmpla. M-am făcut că nu-l văd și de atunci nici nu s-a mai întâmplat să ne întâlnim. După 2000, când a împlinit 50 de ani ta-su lui Vali, bătăile și scandalurile au început să se rărească. La scurt timp s-a și îmbolnăvit de ciroză, dar a continuat să bea. Venea mereu la bunică-mea să-i ceară țuică sau vin, o mai ajuta cu una-alta prin casă și, până când a murit, în 2014, el a rămas cel mai vechi și mai de încredere vecin al bunică-mii. A fost mereu alături de noi, deși nu i-am cerut niciodată ajutorul și nici nu l-am vrut prin preajmă. Vali s-a mutat prin 2003-2004, iar bunica lui a murit în 2005. Ta-su lui Vali a sfârșit cu un furtun în burtă prin care să elimine lichidul din ficat. Vali mai trece, din când în când, să o vadă pe maică-sa. A fost un copil vesel și doar așa a supraviețuit și înțeleg că lucrurile nu sunt mai complicate de atât.

Gelu avea un calculator Cip la care ne jucam super tare.

Domnul Dan a copilărit în Ferentari. Stă cu noi în bloc, la apartamentul 5. Taică-su avea ambiția ca fi-su` să fie lăutar. Dan voia să fie boxeur. Îmi povestește tot felul de chestii, pe la noi pe la scară. La un moment dat, când avea 14 ani, s-a hotărât să se ducă în secret la box, fără să știe taică-su. A început antrenamentele și își masca cât putea loviturile, până într-o zi când lui taică-su i s-a părut ceva ciudat cu el și l-a luat la examinat. I-a văzut loviturile pe față și bănuiala i s-a confirmat atunci când a observat că avea și mîinile umflate. L-a bătut două zile, zice Dan, cu nuia și curea, și i-a zis că dacă o singură dată se mai duce la box îl dă afară din casă. Frica lui taică-su era că boxul o să-i deformeze mîinile și degetele și că nu o să mai poată să cânte nici la acordeon, nici la vioară, nici la pian. Așa, Dan, nu a ajuns nici boxeur, nici lăutar. A fost electrician, ceva. Îmi zice mereu că sunt haladit. A făcut un accident vascular acum vreo doi ani și nu mai bea și nici nu mai mănâncă grăsimi. Fumează niște țigări subțiri:

– Ce pula mea să fac, să mă las de toate ?!, îmi zice.

Nu am un răspuns pentru el. I-aș zice că „da”, te lași de toate, dar ar râde că fac mișto de el.

Mă rog, au fost mulți vecini. Acum o să ne mutăm într-o zonă căreia nu i-am acordat niciodată atenție. Unde n-am ajuns decât vag și despre care nu știam nimic.

Să vedem, sigur sunt vecini tari pe acolo.

(Mihnea Mihalache-Fiastru)