Până prin vara lui 2002, când în trustul nostru a mai apărut o revistă și redacția s-a mărit, la Hustler am fost, oameni permanenți, trei. Horia Tabacu, Mădălina secretara și cu mine. Am ajuns printr-o întâmplare, la o lună după ce mă lăsasem de heroină, în decembrie 2001. Aveam 19 ani și două luni. Nu știu de ce m-a primit Horia Tabacu, directorul și redactorul șef Hustler, cred că s-a bucurat că m-a văzut așa tânăr și îi plăcea mult să povestească. Când i-am spus despre povestea mea cu heroina s-a bucurat, pentru că și el era într-o perioadă în care se lăsa de alcool, după ani mulți de băut. Aproape în fiecare zi, până în vara lui 2002, am povestit despre vicii și viață. Alcoolul și drogurile au fost, la început, o convenție terapeutică pe care ne-am făcut-o, el povestea despre alcool, eu despre heroină, cum e viața la una și cum e la cealaltă. O făceam bucuroși și cu o pasiune debordantă. Cred că niciunul dintre noi nu se lăsase.

Acum am 35 de ani și am înțeles că, odată ce te-ai apucat, niciodată nu te mai lași. Nu poți să te lași, nu poți să nu vezi ceea ce ai văzut. Dar poți să alegi să nu o faci. Să te cenzurezi și să te dresezi să nu se întâmple. Celor mai tineri care citesc rândurile astea le spun să nu creadă că consumul “trece”, că dependențele trec. Nu trec niciodată, dar poți să le oprești. Și, după mulți ani, ele dispar. În toamna asta se fac 16 ani de când m-am lăsat de heroină și doar de câțiva ani am uitat-o. Noi doi nu ne mai potrivim, eu nu mai știu când și cum aș vrea să ajung la ea. Au trecut 3 ani de când nu mai beau alcool. Deși nu am fost niciodată un băutor clinic, atunci când beam o noapte, a doua zi îmi era tare rău. Din ce în ce mai rău. Și m-am oprit, dar încă știu și recunosc momentele în care aș bea toată seara. Acum 4 luni m-am lăsat de fumat după 22 de ani. Am fost și rămân un iubitor de țigări. Nu de tutun, foițe sau alte device-uri electrice, de țigări cu filtru portocaliu. Am înțeles, însă, că L&M-ul pe care l-am aprins în clasa a șasea în bucătăria noastră din București s-a stins. Țigările pentru care eu m-am apucat de fumat nu mai există. Simt că tutunul este neadecvat prezentului. Sunt momente în care uit că m-am lăsat de fumat și înțeleg cum și că aș fuma de fiecare dată când ajung la mine unele trăiri și intensități și atunci când se întâmplă asta nu o fac. Să nu credeți că e ceva mai complex mai mistic sau mai divin de atât. D’aia e și atât de greu să te lași. Pentru că, atunci când te lași, de fapt, pierzi. Pierzi în fiecare zi, ani la rând până când devii altcineva, cineva care nu ar fuma sau nu ar bea sau nu s-ar droga și nu ar mai înțelege de ce ar face asta.

După câteva luni, alcoolul și drogurile au devenit simple punți ale noastre către lumile pe care ni le împărtășeam și pe care nu le vedeam altfel decât și prin filtrele astea. Horia Tabacu avea o Dacie 1410 gri, cu care mergeam lunar la paginat, cu niște saci de plastic plini cu dischete și câteva cd-uri cu pictoriale, traduceri și texte locale. Încercam, atât cât puteam, să ne aliniem ediției US din Hustler.

În luna martie a anului 2002 am văzut că în Hustler-ul american era un articol despre heroinomani. Tabacu mi-a zis să scriu un text despre asta, dar mie îmi era frică. Pentru că încă eram din lumea aia, deși mă lăsasem de 5 luni. 5 luni nu înseamnă nimic, atunci, în martie 2002, nu credeam că mă voi lăsa vreodată. Eram destul de sigur că voi reveni la heroină în câteva săptămâni. Nu bănuiam că acel eu pe care nu îl cunoscusem vreodată va trece prin asta. Și nu voiam să scriu. Dacă aș fi scris, ar fi însemnat, pentru mine, un pas în plus și obligația de a nu mai reîncepe să trag. Poate că Horia Tabacu a înțeles asta și de-aia a și insistat să scriu. Nu știu dacă a fost așa și nu voi afla niciodată. În plus, îmi era frică și de poliție. Că dacă vor veni la redacție, că dacă mă vor reține pentru tot felul de întrebări. Până la urmă, eram în anul 2002. Nimeni nu mai scrisese până atunci în România un jurnal de toxicoman, care să nu fi fost invenții sau traduceri. În cele din urmă, după două discuții cu Tabacu, am decis că voi scrie textul, nesemnat și să păstrăm titlul original din Hustler-ul american, “Brownsugar”.

Am scris textul și i l-am trimis pe mail. A doua zi, când ne-am întâlnit la redacție, care era un apartament la etajul 8 dintr-un bloc de pe bulevardul Unirii, a trecut pe lângă mine care stăteam în tocul ușii de la bucătărie și mi-a zis: “Cred că pot să fac cu tine mai mult decât mi-am imaginat”. A intrat la el în birou și a tras ușa după el. Nu am mai vorbit în ziua aia.

Horia Tabacu a murit la începutul anului 2015 și nu am povestit niciodată nimic în public sau în privat despre el sau poveștile la care a participat.

(Mihnea Mihalache-Fiastru)