Camerele de hotel au avut și alte utilități decât au acum.

La Union, la Ambasador, la Continental, la Dorobanți, la Minerva, la astea.

Acum nu se mai ascunde nimeni prin hoteluri, decât ăștia care se fut.

Că n-au unde sau că se înșală, sau că cutare.

Pe vrema comuniștilor, însă, camerele de hotel erau printre cele mai geană locuri pe care stătea miliția și securitatea.

Se luau camere cu ziua mult mai mult decât se iau acum.

Erau camerele de combinație, de făcut șmecherii pe ele.

Acuma, normal, o să ziceți, ”cum să faci combinație pe cameră, că apăreai în registru ?”

Și nici nu se ducea nimeni cu acte false.

Dar nu apăreai în registru.

Dacă stăteai sub o oră.

Și dacă aveai combinație la recepție la hotel. Dacă aveai manevră la recepție, te băgau pe cameră, dar nu mai mult de o oră, altfel trebuia să treci pe registru că risca recepția.

Sub o oră intrau banii la recepție, îți dădea cheia, îți făceai treaba, ieșeai, lăsai cheia, recepția făcea un ban.

Ce se făcea pe cameră ?

Păi multe. Cel mai mult se vindeau chestii. Tot ce se găsea la shop și lumea nu putea să ia. Țigări, băuturi, cafele, parfumuri, blugi, haine, dintr-astea de import. Erau băieți cu genți care știau la recepție, urcai cu ei, cumpărai, plecai.

Erau și băieți pe oraș care cu asta se ocupau, cu produsul de marfă dintr-asta. Țigări, băuturi, astea. Coco Anghel, Dumnezeu să-l ierte, așa a început. Erau mese care închideau barurile. Lumea mai voia să bea, dar nu mai avea ce, că nu se mai servea, dacă îl știai, îl sunai pe Coco și îți aducea. Era cunoscut în toată lumea bună. Așa a început clanul sportivilor.

După aia, ca și azi, se mai futea lumea. În camere. Mai ales gay, că era ilegal și complicat.

Se făceau și combinații mai mari, dar altădată.

Și se jucau jocuri de noroc.

La greu.

Pe oraș puteai să joci ruletă sau chemin-de-fer sau poker.

Cine știe ce-i chemin-de-fer fără search ia coroniță!

Dar jocuri directe și barbut nu aveai unde să joci.

Și să știți că până pe la jumătatea anilor `90 orice joc de cât de cât noroc o dădea în barbut, până la urmă.

Și la biliard, când a ajuns să fie peste tot și în toate cartierele. Lumea juca biliard ce juca, la fisă, cum era pe vremea aia, erau mesele alea cu placă de marmură, și după aia o dădea în barbut. Scotea unul plăcuța de lemn și o punea pe masă. Și dădeai pe postav, la plăcuță.

Cu zarurile. Pe postavul ăla tocit și pătat, cum erau mesele.

Astea se jucau, de multe ori, în camerele de hotel. Erau spații consacrate pentru barbut și alte jocuri cu zaruri sau cărți.

Uneori camerele se făceau.

Adică, înainte să joace, venea unul dintre jucători, lua camera, decupa tapetul în colț, punea două plăci de magnet, punea la loc tapetul, îl lipea și pleca.

Apoi revenea la barbut în aceeași cameră, cu zaruri cu un plumb foarte ușor în ele, cât să nu-l ginească adeversarul și dădea cu ele la perete ca să-i intre zarul bun.

Schema asta se numea

Macara.

 

(Mihnea Mihalache-Fiastru)