Vacanța din ’96 era în punctul ăla ucigător de plicticos, când prietenii lui cei mai buni erau plecați pe la neamuri, la țară, sau prin locuri mai interesante, în vreme ce el rămăsese cu sora mai mică în cartierul aproape pustiu. Robert, fratele lor mai mare, se angajase sezonier pe litoral, vindea creme de soare, papuci și colaci de plajă, ceea ce-nsemna că n-aveau să-l vadă prea curând. Se oftica un pic fără el, că-n zilele când Robert era binedispus ar fi făcut amândoi un tenis cu piciorul sau un poker, dar mai tare-i părea bine că plecase, că nu mai stătea nimeni geană pe el să-l critice din orice. Tatăl lor era plecat zi-lumină, întâi pe șantier și apoi la bere, și mama lor muncea mai tot timpul aplecată la mașina de cusut. Chiar și așa, nu se ajungeau deloc cu banii. Din experiența altor ani, era posibil ca femeia să primească mai multe comenzi spre sfârșitul verii, poate de uniforme, dar nu se baza niciodată pe asta, și accepta orice lucrare pica. Făcea mai mult perdele și draperii, fiindcă erau la modă, puteau fi atârnate și pe pereții care nu aveau ferestre, să dea impresia că aveau, ca acasă la Achim, pe care-l ținea mama lui numai în casă, să exerseze la pian. Sau poate că draperia aia purpurie fusese pusă acolo să pară o cortină ca la spectacol, nu știa, niciodată nu întrebase, doar îi plăcea să facă presupuneri despre asta. Pe-atunci, credea că nimic nu putea fi mai rău în cartier, copil fiind, decât să nu aibă televizor, să rămână singur pe timp de vară, să n-aibă niciun ban și să-i cadă în grijă sora cu patru ani mai mică – pe care mama tot insista s-o ia cu el afară. Televizorul se stricase din primăvară, nu mergea reparat și n-aveau bani de altul, deci nu erau prea multe de făcut. Mama lui îi reproșa că era mai toată ziua țâfnos, că se îmbufna din orișice, și-l dojenea că nu punea și el mâna pe-o carte, dar, în afară de cărți de școală și cărți siropoase, sau de biblie și ziare, nu găsea nimic de citit prin casă. Și-aproape că abia aștepta să treacă vara, doar să nu mai fie nevoie să suporte atâtea dandanale. Când ieșea pe lângă bloc, dribla cu mingea și făcea braziliana până la epuizare și mai trăgea cu ochiul după sora lui, care se juca în voie cu alți țânci de vârstă apropiată sau chiar mai mici, lăsați în grija bunicilor sau cu părinții mereu plecați. Și, poate că s-ar fi antrenat așa toată vară, dacă n-ar fi sărit babele întruna cu gura pe ei. Nu era zi să nu-i ia la rost: că, de ce bătea el mingea înainte-după-și în timpul prânzului; că, de ce râdea sora lui așa tare; de ce se urcau în copaci; de ce se stropeau cu sticlele cu apă; de ce nu lăsau agurida să se coacă; și tot așa. Părea că babele se antrenau pentru liniștea eternă, era un sacrilegiu să le tulbure careva. Moșii erau mai ok, cei mai mulți își vedeau de treaba lor, prea beți sau senili să le pese. Zilele se scurgeau cu o lentoare chinuitoare. Pe asfaltul încins din jurul blocului erau dâre de smoală topită de pe tablele acoperișurilor. El căzuse într-una și-și pătase pantalonii. Tălpile de gumă ale tenișilor îi plescăiau respingător în picioare. Înlocuise jocul cu mingea cu arsul hârtoapelor cu lupa, dar iarăși se iscaseră babele, mocnind și trosnind din toți rărunchii, ca un foc de vreascuri uscate, din cauza mirosului. Se gândise atunci să ardă furnici la lupă în loc de asta, dar în cele din urmă mila învinsese pornirile sadice. Încercase să se împrietenească cu niște băieți din alte cartiere, care mai treceau pe-acolo, dar nu voiau să-și piardă vremea cu unul cu o remorcă de șapte ani, cu codițe blonde, mereu după el. Îi venise să plângă de ciudă. Avea în față o vară blestemată și interminabilă. Până să-i vină ideea.

*

În fiecare zi, puțin după prânz, în cartier apărea Stricata, cum era poreclită cea mai abordabilă prostituată din oraș. Pros-ti-tua-tă. Știa cuvântul ăsta de la televizor. Toată lumea îi zicea Stricata. Auzise el de mai multe ori cum femeile o afuriseau de după perdele, când ea trecea agale pe lângă blocuri, aparent fără nicio treabă, și bărbații îi ziceau cuvinte porcoase și o fluierau, sau se țineau după ea până găseau un loc mai retras s-o abordeze. Spre deosebire de celelalte prostituate, acelea de la televizor, pe care le vedea la știri în raziile polițiștilor, Stricata nu era machiată și îmbrăcată strident, n-avea tocuri înalte sau sclipici, decolteuri, fuste prea scurte și nici rujuri aprinse. Probabil că nici nu și le permitea. Arăta modest și nu s-ar fi zis neapărat că era frumoasă, cu părul castaniu tuns castron și cu niște pete roșii pe față, de la coșuri sau acnee, dar nici urâtă nu i se părea. Destul de sigur că, într-un oraș mai mare, unde veștile nu circulau așa ușor, ar fi putut trece drept o femeie oarecare, poate chiar onorabilă. Înfățișarea ei nu ridica suspiciuni, semăna cu o mulțime de alte femei de prin oraș. Era micuță de statură și purta maieuri sau tricouri, fuste până la genunchi și papuci sau sandale, și-n general avea mers de rață, poate și pentru că de la genunchi în jos picioarele ei erau un pic mai depărtate, de parcă s-ar fi răzgândit mereu dacă să o ia în stânga sau în dreapta. Dar avea și momente când își schimba mersul, și-atunci el o privea cu mai mult interes, când ea își legăna șoldurile și rărea pasul până îi accelera lui bătăile inimii, fără s-o știe. Oricum, ea nu dădea doi bani pe puștani ca el. De obicei, se unduia așa când trecea prin dreptul unității militare și de jandarmerie, prin fața secției de poliție, prin parcul cu jucătorii de cărți, table și remi, sau când vedea vreun cunoscut anume. În restul timpului, mai ales când nu se știa privită, sau când erau doar copii prin preajmă, mergea îngălată ca o rață, își mai lua o bere rece și spărgea semințe pe câte o bancă la umbră. Hotărâse să se țină după Stricata. Își păcălea sora, care oricum nu știa ce era o prostituată, că se jucau de-a detectivii, cum văzuseră în filme. Se ascundeau după stâlpi și după copaci și păstrau distanța, să nu știe nimeni ce urmărea. Iscoditul Stricatei i părea inofensiv, ca și când doar ar fi mers să cunoască mai bine orașul și să mai vadă lumea. Iar sora lui intrase ușor în jocul ăsta, că-i plăcea să se plimbe, să adune flori de pe marginea drumului și să-și facă unghii colorate din petale. Sau să alerge după fluturi și gâze, să facă colecție de frunze și mici obiecte găsite pe jos. Dacă ziceau cei mari ceva, ei doi doar se plimbau.

(Maria Carevasăzică)