Credit foto: Pollak Po

Dacă n-ar fi viermi, tot s-ar zice că fojgăie ca larvele prin redacții. Dar, așa, sunt doar ei între ei, într-o nesfârșită viermuială browniană, scormonind de zor prin ziare pline de sânge și mațe. Așa le zic ei pubelelor unde mișună întruna: redacții. La un loc cu veștile politice, sociale, economice, culturale, cu proze și poezii, consumă organe de pește, lichid gastric, fiere, secreții esofagiene și biliare, grăsimi și alte resturi de la vietăți marine și fluviale. Înainte să apară colectarea separată și reciclarea, acțiunea se petrecea în plin haos creativ. Totul a evoluat treptat, iar lucrurile s-au mai cernut, s-au standardizat. Dacă la început viermuși se mărgineau doar să consume, apoi câțiva dintre ei au preluat inițiativa și s-au pus pe gândit și chiar pe scris. După atâta citit, apetitul pentru manifestări inedite era și el în fierbere. Acum colcăie de condeieri care vor să iasă din anonimat și să le crească aripi, de fotografi, gazetari, pictori, muzicieni, desenatori care vor și ei să fie în reviste și ziare, vor ca viermuielile lor să apară pe hârtie. Așa au luat ființă, ca ciupercile după ploaie, sumedenii de reviste: Putregaiul cadaveric, Cartilagiul cultural, Măduva de dulce, Marea brânză, Cireașa străveche, Vomitiv artistic, Scârnă Via și altele. Aburinde, publicațiile lucesc atrăgător în soare. Priviți-le cu ochii voștri verzi și albaștri metalizați. Sigla Putregaiului Cadaveric – un ochi de pește încremenit de mirare, Scârnă Via, cu un organ reproducător de șobolan de apă ca logo, Vomitivul – o inimă de delfin străpunsă de seringi uzate, din Cireașa străveche iese mucegai colorat psihedelic, Măduva de dulce atrage clienții cu un lichid gălbui și lipicios care pare să fie spermă de sepia. Dar, să nu fim așa abrupți. Acum, că v-am stârnit interesul, e cazul să contextualizăm un pic lucrurile. Luați-vă zborul, pornim într-un circuit ghidat, pe deasupra orășelului Prostovol Dava.

*

Orășelul Prostovol Dava, așezat unde se revarsă Dunărea în mare, pe ruinele unei foste cetățui (cum îi zice și numele – Dava), miroase a putred de la mile depărtare. De cum te apropii de el, pe drumul șerpuit care duce spre mare, Prostovolul răspândește o duhoare de pește stricat în hârtie râncedă de ziar. Piața de pește construită aici, cea mai mare din țară, a dat multe locuri de muncă, deci hrănește multe guri, dar e și motiv de nemulțumire. La toate pubelele din oraș poți găsi ziare însângerate, pline de solzi, mațe de pești, și viermi. Mulți viermi. Ca să nu mai punem la socoteală că piața de pește din Prostovol are desfacere națională, și chiar regional-internațională, ceea ce înseamnă că milioane de larve în ziare se răspândesc în toate direcțiile. Asta nu se întâmplă fiindcă peștele nu s-ar vinde proaspăt. Dimpotrivă, e cunoscut faptul că peștele se păstrează fresh mai mult timp dacă e înfășurat în ziare. Numai că, la cantități așa mari de pește, cum sunt cele comercializate aici, e imposibil să nu ai și multe resturi care ajung să se strice. Și-n plus, există chiar și o recomandare expresă ca resturile de pește să fie aruncate separat, neapărat în hârtie de ziar, pentru reciclare.

În Prostovol Dava nu există un crematoriu, nici suficiente pisici, și oamenii nu-s așa de gospodari încât să rezolve peste noapte problema tot mai spinoasă a deșeurilor care au ajuns să se întindă pe distanțe mari. De unde și împuțiciunea în continuă expansiune. Și tot sosesc în oraș camioane cu tiraje întregi de ziare necitite, destinate ambalării peștelui de consum, dar și solzilor și intestinelor de aruncat. Ambalajele cele mai la îndemână sunt foile din presa literară, culturală, fiindcă asta e cea mai necitită în general, alături de paginile de investigații și reportaje jurnalistice pe diverse teme. Cei mai mulți oameni și-așa nu mai cumpără ziare de niciun fel, publicul s-a mutat pe Internet. Unele ziare nici nu se mai vând la chioșcuri, ci sunt trimise din tipografie direct la piața de pește, căci măcar aici editorii lor au certitudinea că vor fi folosite, și, implicit, cumpărate, chiar dacă la jumătate de preț. Jumătate e oricând mai bine decât nimic, mai ales când ai de-a face cu tiraje mari.

E bine să se consemneze, totuși, că nimic nu se-mpute fără consultare democratică. Când s-a făcut Referendum, cetățenii au fost consultați dacă voiau ca piața de pește să fie desființată/ mutată, și s-au pronunțat împotrivă. Au și ieșit în stradă să-l susțină pe primar, cu miile, când a fost reținut pentru mai multe acuzații de corupție. Supranumit „Marele Pește” sau „Împăratul Peștelui”, primarul a și furat, dar nimeni n-a făcut vreodată mai multe lucruri bune pentru oraș decât el, spun oamenii. Cei care au răspuns la întrebările ziariștilor au declarat că, în definitiv, mai toată lumea are de câștigat, trecând peste mirosurile împuțite: locuri de muncă sunt, bani la buget sunt, presa are în sfârșit din ce trăi, pește, conserve, icre și alte produse din pește sunt din belșug, cartierele rezidențiale înfloresc ca mucegaiul. Și știți bine că, fără mucegai, viața nu are savoare. Pute de le mută nasurile, dar, zic oamenii, e păcat ca, pentru atâta lucru, să se renunțe la proaspăt dobânditul corn al abundenței. Și ce dacă turiștii nu se mai apropie de litoral? La urma urmei, nimănui nu-i plac în mod special străinii, deci să stea la ei acasă, că țara asta prea a suferit secole întregi din cauza lor. Oamenii cer să fie lăsați în pace, n-are sens să facem pe deontologii dacă ei zic răspicat că le e bine. Vă propun, deci, să dăm din aripi înapoi la redacțiile despre care vă spuneam la început. Zburați după mine, vă conduc.

*

Revenind aici, la redacțiile viermănoase, ele sunt tot mai multe, precum puteți vedea cu ochii voștri acum, că ne-am apropiat, și cum ați dedus din cele expuse anterior. Și, iată că, din ziarele lor microscopice, viermușii cred că pot face schimbări revoluționare pentru tot universul, deci inclusiv pentru oameni. Muncesc cu un entuziasm purulent, debordant. Din toate fibrele viermișorilor supură dorința de schimbare, de nou, pentru asta se zvârcolesc zi și noapte. Să luăm un exemplu la întâmplare. Ah, iată-l pe Dominic. De când lucrează la Cireașa străveche, Dominic, acest vierme mai mic, umed ca orice limbric, a aflat despre el și despre lume mai mult decât oricând. Presa culturală pe acid, deliciul lui de toate zilele, l-a făcut să vadă totul cu alți ochi. Ceilalți se tot întreabă de unde reușește mereu să facă rost de LSD, dar Dominic ține secretul doar pentru el. De altfel, nimic n-ar mai fi un secret în redacție, odată ce-l știe mai mult de un viermișor. Scopul lui Dominic în viață nu e să rămână un vierme mic. Planul e să-și înființeze propria publicație și să intre în politică, odată ajuns muscă în toată regula, cum o să fiți și voi într-o zi, musculițelor. Și, din poziția de viitor ocupant de scaun în Parlament, odată ajuns în vârful celui mai mare rahat la care visează, Dominic o să legalizeze acidul pentru larve și pentru oameni. Așa crede el că va face lumea mai bună. Deocamdată scrie ample diatribe despre autoritățile care interzic consumul, și publică uneori poezii sub diverse pseudonime. Pentru cei dintre voi care se întreabă ce se va alege de Dominic, informatorii noștri spun că cel mai probabil va muri prăjit, în drum spre Indonezia, unde va încerca să ajungă cu bicicleta să facă propagandă pentru legalizare. Nu vă întristați așa. Trebuie să acceptați că cei mai mulți dintre noi suntem sortiți ratării, dar că destinele noastre efemere nu sunt zadarnice. Priviți-l pe Dominic cât e de fericit că a fost chemat la o chermeză în redacție. Viața e compusă din micile ei plăceri. E o ocazie specială, se sărbătorește succesul la vânzări al ziarului. Masa din sala de ședințe e doldora de rămășițe de creier pane, de la un pește care fie a fost ucis în condiții neelucidate, fie s-a sinucis aruncându-se din apă pe uscat, și s-a prăjit la soare. O delicatesă.

*

Și-acum, să vorbim puțin și despre mecanismele de funcționare a presei din Prostovol Dava. Pe partea asta, musculițelor, atenție la cap, intrăm într-unul din subteranele rețelei. Marea rugăminte e să nu bâzâiți pe aici, fiindcă întreg edificiul din gunoi s-ar putea prăbuși, strivindu-ne. Hei, puștiule, acolo în spate, nu râde ca prostul. Ești aici să studiezi, nu să ieși la suprafață și să le zici altora cât de frumoase-s păpădiile și cât de simpatici unicornii. Nu râde, puștiule, bâzâitul tău o să ne omoare pe toți. A ajuns toată lumea? În regulă. Aici sunt analele presei. Viermălăii aceștia imenși și bătrâni, savanții care le scriu, mai mult ca sigur nu vor vedea niciodată lumina zilei. Sunt bolnavi de cunoaștere și vor muri în curând. Au supt prea mult seva otrăvitoare scursă din edificiu, conțin un amestec incompatibil cu viața de supurații și ulcerații ale generațiilor de larve care s-au perindat prin rețea. Iar aceste oase de pește care atârnă prin tavan și îi străpung pe savanți sunt niște dispozitive auriculare la care, conectându-vă, veți afla adevărul. Și, odată ce veți cunoaște adevărul, rahatul va fi singura voastră rațiune de a trăi. Restu-s detalii.

(Maria Carevasăzică)