Da’ tu când te drogai te ura sau nu te ura? Aveai faţă dă drogat? Ţi-a făcut cineva legătura cu cineva cu care să-ţi bagi în vene? Ţi-ai făcut o găurică mică? Io m-am văzut fără un dinte. Nu te zgâria.Te zgârii, te zgârii, da’ să nu faci puroi. Tre să nu ne futem. Io m-am lăsat pentru toată viaţa. Tre să nu ne futem. Ce faci tu acolo dai dă dracu? Tata mi-a băgat mâna’n gât într-o zi m-a ridicat în tavan. L-am scuipat între ochi. S-a speriat. Acuma tre să-i dau io lui în gură să mănânce. Tre să-i dau în gură dă la mine-ntâi să vadă ce e. Să moară Erica patru mici îmi iau lapte n-am voie zilele astea. Să moară maică-mea io am depresie. Depresie depresie depresie depresie depresie şi dacă mă văd fără dinţi cad şi mai în depresie. D-aia mă rog şi uite d-aia mă duc la Dumnezeu şi mă rog la biserici. Să moară fata mea şi ie unele poate cele mai curve jegoase şi ofticoase păduchioase şi io am depresie. hai vino-ncoa să ne pişăm. Numai prind io viaţă cât să ardă carnea pă mine. Ia-mi şi mie ceva dă mâncare ia-mi ceva să mănânce şi gura mea să mănânc cât haleşte-n viaţa lui un câine cu gura lui.

Cine cântă-n mahala/ să îi cânte inima/ că nu-i crudă dragostea/ cum e micu’ altuia –

uite-aşa îi zic lu’ Titus, cuando toată poezia asta din mine merge-n Rezervaţia de Est să bage chestii slinoase, mici, cârnaţi şi foietaje-n pauza de masă, că acolo-i prelungirea la ce-am avut şi ce-am pierdut, ca nebuna umblu fermecosedată prin mirosul de sacoşă în care-a curs zeama de la murături, printre-njurături şi sforăituri de oameni desculţi. Şi-mi pun curu zdrang! pe-o bancă şi o văd pe fata asta, cu aur la gât, îmbrăcată-n alb, şi care-i monologa la un amărât cum că-şi luase viaţa-napoi dintre văi de heroină. Şi mi se rupea inima ca de copiii mei pe care nu-i cunosc şi mi-am zis, doamne, lasă-i să, mă, şi pe prăpădiţii ăştia să vieţuiască şi taie-le citatele de la gură la toţi proştii care-au ars-o-n puf regal, să li se usuce mâna cu care tastează şi să le dai să zacă, aşa am ţinut-o la minte-n suflet, am râgâit şi-am ţinut-o p-a mea ca surdofuta pe mormânt, că şi eu ca toţi ei m-am văzut  cum curgea băutura şi în mine şi pe mine de eram persona pătata şi m-am bleojdit  înăuntru (căci ceea ce cauţi se află în tine, tu tre doar să te uiţi) şi io  n-am văzut nimic decât organe, multe organe şi că mi se mărise ficatu’, că aşa ne-ai lăsat, mai proşti decât suntem.

Cară omu’,  cu naveta cară. Cu rafia cară. O viaţă de borcane strânse. Trece sau a trecut deja. Numai tu ai un trip în care râzi singură sub un pom la care te rogi de cinci ori să-ţi cadă o prună. Trece ziua şi-un  dres negru de lycra, schimbat între fetele care se duc pe rând să se fută  în trenu’ soarelui răsare supraaglomerat, cu vagoane în care totu trece peste 45ºC şi băi insalubre, aşa trece şi viaţa de la una la alta, ieftină şi ruptă ca dresu’ de lycra.  Şi cum stăteam aşa ca proasta, cercetând personaje şi sugând la ţigară cu poftă, s-aşază pe bancă un nene care-a-nceput s-mi toarne că-şi cată nevastă. Că par fată cuminte şi el e liniştit şi nonalcoolic, are casă la ţară-n Dor Mărunt, s-a săturat că e mereu singur şi al nimănui de-mi venea să-i cânt  Doi ochi căprui/ Ai nimănui/Futu-i. Da’ nu i-am cântat, doar am râs cu glas tare şi-a crezut că râd că avea pantofii mânjiţi cu noroi şi şi-a scos o perie din rafie şi-a dat mozol până ce-a ajuns la luciu şi ce încântat mai era. Da’ tu câţi ani ai, ai părinţi, unde lucrezi, eşti femeie-n firea ta? Şi la mine-n cap mă prăpădeam de râs cu “domnișoară vreau pe bune/să știți totul despre mine/vreau să pierd un milion/ să mă cunoașteți ca om” şi iar m-a văzut rânjind da’ i-am zis pe şleau: domne uite care-i faza-n pula mea io sunt nebună şi când m-apucă dracii beau şi-ţi torn pă urmă oala cu ciorbă fierbinte în cap. Că sunt alcoolică gen decât n-am stofă să fiu io nevastă-ta. Plus că uite cum am turnat glojdeala ca porcu pă mine m-am umplut dă firimituri băga-mi-aş sunt ultima-ngălată. Te iau şi-aşa, că eşti frumoasă, lasă că tot omu să schimbă. Frumoasă ca din cur scoasă. Hai pa, s-a terminat programu artistic. Jos labele dupe doamna republică! Da’ mişto declaraţie, mi-a plăcut mult despre. Lasă-ne doamne esenţiali şi aşa mai departe.

după ceva absenţă m-am dus iarăşi în pauză la Titus şi am început să răsfoiesc chestii. formam un triunghi echilateral eu, Titus şi un homles îmbrăcat într-un tricou roz ţipător, cu o bască maro pe cap. Titus horcăia în betonul lui, eu răsfoiam, homlesu hrănea o sută de vrăbiuţe cu o shaorma. nu zicea nimeni nimic. toţi ceilalţi dormeau sau se înroşeau. până când a trecut printre noi o minoră cu sfârcuri imense, cât două continente. ţâţoaiele erau şi mai mari, aproape măturau vrăbiuţele, dar nu se vedeau de sfârcuri. domnu homeles în roz s-a speriat în asemenea hal că a dat cu shaorma-n pământ şi a început să bombăne şocat bă ăştia o să ne omoare pe toţi o să murim o să ne omoare. apoi iarăşi tăcere. m-am hotărât să plec după o vreme şi omu în roz s-a neliniştit. m-a ameninţat cu bătaia. trădătoare mai sunt pe lumea asta. la birou dl. picioruşe pusese falling din twin peaks la blană ‘nainte să plec şi mă aştept şi acum să iasă cu litri de pişvaiţer curgându-i din ochişori, să fie un om mai bun ca ieri şi răsalaltăieri şi să plece dracu în vacanţă să-mi văd şi io de devianţa mea…

Murder murder murder someone should be angry the crime of the century who shot little Bambi

muzică & materii fecale într-o zi de azi foooaaarte foarte. cum ar fi de dimineaţă în baie brusc în timp ce stai pe veceu şi nu ştii nici măcar dacă tre să te pişi  sau să te trezeşti deci cum ar fi să auzi imnul?! am fost atât de şocată c-am început să fredonez  3 culori fericită. prin pereţi sunetul pe distors  ca dintr-o fantezie cu păgâni pe câmp şi am simţit că ceva e în neregulă şi oricum nici nu mai puteam să mă piş şi zic bă da tâmpită mai eşti ăsta e cu deşteaptă-te române şi ce imn de căcat avem nu pot să-l suport nu mi se scoală nimic nu tu raţiune nu tu suflet copleşit de emoţii burebistice.

da şi pe urmă în parc mă întrebam oare nebunii cum mă văd pe mine că eu pe ei îi văd că sunt duşi cu pluta şi în rest nu ştiu nimic despre ei şi chiar atunci cineva s-a uitat la mine şi mi-a zis: credeam că suntem la matineu. pe bune jur că asta s-a întâmplat şi era un domn tare jerpelit & jegos cu pantofi maro fără ciorapi cămaşă ruptă. privire de robin w. în regele pescar. mişto şi elegant în împuţiciunea lui avea o atitudine acolo îşi ţinea mâinile la spate ca şi cum ar fi avut un joben da’ n-avea.

şi pe urmă în birouri ingineri cu o pasiune nemaivăzută pentru derivările lui căcat şi conjugările a se căca-ului. şi toată lumea râde în special eu şi chiar şi lui Titus îi place să vorbească despre căcat şi să râdă. şi tot azi am ascultat o mie de japonezi cântând odă bucuriei şi nu m-au convins.

mie dă-mi o fericire mică că cu aia mare nu ştiu ce să fac.

(Livia Ștefan)