M-am trezit azi cu impresia că părul meu e mai lung ca ieri şi, când m-am uitat în oglinda de la baie, de sub becul de 40w, m-au întâmpinat nişte riduri bolnăvicioase. Cât am aşteptat să fiarbă apa pentru cafea, mi-am notat să cumpăr de la piaţă: 10 becuri de 100w, 100 gr icre crap, o legătură frunze de ţelină, 6 legături pătrunjel, o lămâie, 4 roşii mici sau 2 mari, mentă verde, praf de purici. M-am dus iarăşi la oglindă, credeam că cele 4 guri de cafea, prima ţigară şi lista vor fi suficiente pentru resuscitarea unui optimism degradat. Aiurea. Am târşâit 2 picioare goale spre canapea. M-am holbat la motan între 5 şi 10 minute. N-am mai simţit nimic şi pe urmă am intrat în panică. Pe urmă am ieşit din panică şi am intrat în şosete şi în blugi. Am străbătut, de vreo 10 ori,  casa, de la un capăt la altul, pentru că nu  reuşeam să decid ce fel de sacoşă să iau pentru cumpărături, dacă să iau una mai mare din rafie, cu barete lungi şi late, numai bună de cărat pe umăr, sau să iau 2 mici, din pânză, să separ becurile şi praful de purici de mâncare. Am renunţat la travaliu şi mi-am aprins încă o ţigară din următoarele 30 pe care le fumez zilnic. Am stat la fereastră fără să simt ceva deosebit, 5 minute m-am uitat absentă la frunze, pe urmă mi-a căzut scrumul pe covor şi motanul m-a muşcat de picior. L-am împins şi l-am înjurat. I-am zis că mă face să mă simt de căcat şi că nu mă înţelege. O mişcare între perdele la etajul 4 în blocul de vizavi. Mă, tu nu înţelegi că nu mai am bani să te întreţin? I-am spus. A miorlăit. N-am mai fost din ‘97 aşa săracă şi cu atât de multe coşuri pe faţă.

 

În ‘97:

 

– mă numeam, conform actului de identitate, Ana Savu

 

– aveam 15 ani

 

– am făcut prima depresie din viaţa mea

 

– m-am apucat de fumat şi băut

 

– a murit Lady Di

 

– Anglia a „cedat” Chinei Hong Kong-ul

 

– a fost asasinat Versace

 

– nişte oameni de ştiinţă au clonat cu succes o oaie

 

– Cehia, Polonia şi Ungaria au intrat în NATO

 

– a fost publicat Harry Potter

 

– Titanicul a blockbăstuit planeta, oamenii plângeau, au început să se iubească mai mult, au

deschis uşa sensibilităţii, romantism, coji de seminţe &  mucus peste tot

 

– în România, pe vremea aia, Preşedinte era Emil Constantinescu (pentru alegerile din ‘96

aveam o cheie de carton şi n-aveam drept de vot), Prim Ministru – Victor Ciorbea. Preţurile

au fost liberalizate, indicele preţurilor de consum a crescut cu 154,8%, salariul real a scăzut

atât de groaznic că a ajuns la nivelul anului 1969. Nivelul de trai post ’89 era căzut pe undeva pe fundul Gropii Marianelor

 

– 15 greve au avut loc în România în decursul anului

 

– pe locul 1 în Ligă era Steaua Bucureşti, urmată de Rapid. Dinamo orbita prin jurul poziţiei a 6-a

 

– am scris prima poezie

 

– aveam o tunsoare bros şi multe coşuri, purtam cămăşi bărbăteşti furate

 

– dacă s-o fi născut cineva notabil în ‘97 vom afla mai încolo.

 

 

mi-am dat seama că azi e aniversarea carierei mele de fumătoare. 15 ani fumaţi. 15 ani  în care am

fumat cam tot ce exista pe piaţă şi pe sub mână în materie de ţigări: Kent. Carpaţi cu şi fără

filtru, mai ales fără. Naţionale. Winchester. Mărăşeşti. Vogue. Doina. Assos. Kim verde. Bond.

B.T. Snagov. Rothmans. Camel. More. Chesterfield. L&M. West. Parliament. Ronson.

Davidoff. Winston. Dunhill. Eve. Gauloise. Gitanes. Marlboro. Karelia. Maro. Monte Carlo.

Viceroy. Pall Mall. Roxboro. Uno. Virginia. Lucky Strike. Ashima. Pipă. Tutun de prizat. Ţigări

de foi. Trabuc. Ţigări cu leuştean. Ţigări cu tot felul de ierburi bune numai pentru capre şi

găini. Paie de grâu. Hârtie de ziar cu mătase de porumb. Marijuana şi haşiş. Ţigări cu chestii

pisate înăuntru. Ţigări cu naftalină. Ţigări cu cu nămol. Chiştoace. Ţigări îmbibate în cafea, uscate pe calorifer. Ţigări mucegăite. Ţigări de contrabandă de la contrabandiţi. Ţigări ale căror nume nici nu le mai ştiu. Electronice şi, înaintea lor, în anii de liceu, la orele de geografie, franceză şi latină – pixuri cu pasta scoasă din care trăgeam cu disperare. Tutun deşirat cules de prin genţi şi buzunare. Am fumat cu aleasă stimă şi  deosebită consideraţie.

 

 

În toţi aceşti 15 ani, din ziua în care m-am apucat de fumat şi până în prezent:

 

– am început să beau înainte, în timpul şi după terminarea orelor

– am chiulit de la şcoală

– am decis să-mi pierd virginitatea cu unul pe care să nu-l cunosc şi cu care să nu mai am nici o legătură după

– am încercat să mă sinucid cu pastile şi alcool (3 ori), doar cu pastile (2 ori), să-mi tai venele (3 ori), am curăţat toată casa şi am încercat să mă spânzur cu un prelungitor (o dată)

– am avut aventuri

– am fost funcţionar public

– am cunoscut o groază de looney tunes

– am avut 3 relaţii frumoase şi îngrozitoare

– am iubit

– am făcut avort

– m-am ras în cap

– am făcut pe lesbiana

– am renunţat la facultate

– am fugit din ţară

 

La 1 ianuarie 2007, România a intrat pe val (al cincilea), alături de Bulgaria, în Uniunea Europeană. Nu a intrat în Schengen. În acelaşi an, BOR a început lucrările la Catedrala  Mântuirii Neamului. În 2011, populaţia stabilă a României era 20121641 de persoane. Deşi câţiva s-au declarat atei, în foaia de recensământ au fost trecuţi creştin-ortodocşi. La sfârşitul lui 2013, ţara avea pe hartă 18429 biserici, 4022 şcoli, 128501 paturi de spital. În 2014 câteva şcoli au fost evacuate, clădirile şi terenul pe care se aflau reintrând, în urma proceselor de retrocedare, în posesia Bisericii.

 

Acum am aproape 40. De ani. Mă numesc, conform actului de identitate, tot Ana Savu.

Divorţată.

Fără copii.

Etnie: Română.

Permis de conducere: Da (A + B).

Instabilă: Da.

 

În România, Preşedinte e Traian Băsescu, Prim Ministru – Victor Ponta. Maşinăria anticorupţie a început să toarcă şi să scheaune – politicieni, moguli, avocaţi corupţi, oameni de afaceri, toţi sub asediu.

În noiembrie vom avea alegeri prezidenţiale.

 

Cred că 1 om din 10 fuge când trebuie să stea, intră în depresie când e fericit,  cheltuie tot când n-are bani, face gripă în toiul verii, minte când n-are de ce, construieşte până la refuz fix când ar trebui să demoleze fără milă, se simte neînţeles atunci când i se acordă atenţie şi afecţiune, se dedă desfrâului când e plictisit.

 

Sunt un pic mahmură. Cu motanul pe canapea, în peştera asta de 16 mp, holbându-mă la tavan de vreo câteva sferturi de oră (15 + 15 + 15 + 15 + 15 + alte câteva minute):

 

– îndrăgostită (!!!)

– ştiind un căcat despre viaţă

– interesată mai mult de conflictele din Fâşia Gaza şi Ucraina, decât de cum naibii să am mai multă grijă de mine, să-mi schimb jobul şi viaţa

– gândindu-mă la nişte modele noi de tatuaje şi nemailuând jurnalismul aşa de în serios

– îmbătându-mă, de regulă, vinerea

– fumând, ocazional, nişte substanţe vegetale şi având tripuri naşpa

– idealizând, idealizând

– cu alte 3 încercări de sinucidere la activ, după mai bine de 10 ani

– împăcată şi defectă

– am, de fapt, 32 de ani şi probleme hormonale

 

Cum mă descriu ca om? Statistic vorbind, am început să realizez că sunt freedoomed.

 

Vă rog să luaţi în considerare cererea mea de angajare.

 

(Livia Ștefan)