Credit foto: Sorina Vasile

Focul depășește vârfurile ascuțite ale corturilor care îl înconjoară. Toată lumea e adunată în jurul lui. Doi bărbați bat la tobă, un tânăr ciocnește sacadat două oase mari, altul zdrăngăne niște pietricele într-o sferă de lemn, femeile dansează și copiii aleargă în jurul lor încercând să le imite mișcările. O funie groasă este înfășurată de un ciot de copac din apropierea focului, iar la capătul celălalt – în jurul gâtului unui bizon. Funia este puțin arsă, iar când va arde de tot bizonul va fi liber să meargă în voia lui.

Căpetenia tribului, Tahatan, își aranjează colierul făcut din ciocuri de păsări înșirate pe un șnur de piele. Penele colorate din coroana lui sunt luminate pe rând de focul aprins.

Tobele bat, oasele trosnesc, pietrele zumzăie, femeile dansează și pipa cât un polonic trece pe la toți membrii tribului. Cântecul unei bufnițe se aude din smocul de pădure din apropiere și toată lumea încremenește. Privirile sunt ațintite către Tahatan care expiră fumul gros tras din pipă, duce încet mâna spre coroană, smulge la întâmplare o pană, o coboară încet până în dreptul ochilor, o analizează atent, o ridică în aer deasupra capului și spune hotărât: „Tolba cu maimuțe!”.

Tobele bat mai tare, osul e lovit mai cu putere, iar pietricele scot un sunet continuu.

Tuari e singurul ostatic din istoria tribului. Nici acum nu a aflat povestea despre cum a ajuns acolo, dar de când a schimbat tribul face tot posibilul să fie acceptat. Tribul în care e acum venerează bizonii. Îi așteptă în fiecare an în drumul lor spre apă și vânează. Nu omoară bizonii, omoară păsările care călătoresc împreună cu ei curățându-le blana. Bizonul din capul grupului, după ce e pigulit de păsări, e capturat și îngrijit până în următorul an, când, în urma unui ritual, e eliberat și lăsat să se alăture cirezii.

 

Tuari a auzit de „Tolba cu maimuțe” în urma cu câțiva ani. Nu avea vârsta necesară pentru a se înscrie la testul inițiatic, așa că nefiind inițiat nu se putea oferi voluntar – regula obligatorie –  pentru „Tolba cu maimuțe”. Cu două săptămâni în urmă, însă, s-a organizat o nouă ceremonie inițiatică, și cum el abia implinise 16 ani, s-a înscris bucuros. Și-a înfășurat o funie în jurul gleznelor, s-a urcat pe turnul de douăzeci de metri făcut din trunchiuri de copac și s-a aruncat de acolo spre pământul săpat și afânat de la baza lui. Poate nu a calculat bine lungimea funiei, sau poate nu a luat în considerare faptul că era un pic mai grăsuț – ceilalți mergeau la vânătoare prin pădurile din apropiere în timp ce el asista femeile la jumulit de păsări și împletit de funii – cert e că în timp ce ceilalți atingeau pământul cu fruntea, el s-a dus mai mult și l-a atins cu pieptul. Tribul a deliberat, a hotărât să îi recunoască trecerea testului și i-au facut pe spate, cu cuțitul, crestăturile onorifice care-i făceau pielea să arate ca pielea de crocodil.

Acum se poate oferi voluntar la „Tolba cu maimuțe”. Speră că așa va intra în grațiile tribului, așa că imediat ce Tahatan ridică pana în aer, ridică și el mâna.

Tahatan îl privește în ochi, aprobă din cap și se întoarce către muzicanți mormăind ceva. Muzicanții aruncă instrumentele, se duc în corturi, ies cu niște lopeți și încep să sape împreună. Femeile continuă să cânte și se pierd în ritm de dans în pădurea din apropiere. Tahatan se apropie de bizon, îi prinde capul între mâini, își pune fruntea pe fruntea lui și spune trist: „A cântat bufnița. Va fi un an uscat. Bizonii nu vor veni pe aici. Ne vom muta tribul și Tolba cu maimuțe ne va arăta unde”.

Câteva ore mai târziu tobele bat din nou, oasele păcăne, pietricele bocăne, pipa circulă și Tahatan își aranjează ciocurile de păsări din colier. Femeile dansează în jurul unei gropi. Groapa are vreo trei metri și pe fundul ei ard cărbuni acoperiți cu frunze, buruieni și lemne verzi – un mix de plante halucinogene considerat secret de trib. Din groapă iese un fum gros.

Tuari stă pe marginea gropii și așteaptă semnalul. Femeile chiuie lung. Tobele, oasele și pietricelele scot un sunet comun și se opresc brusc, iar în liniștea care se lasă se aude doar sunetul înfundat scos de Tuari când face pasul în groapă. Copiii se năpustesc asupra gropii și o acoperă cu frunze mari.

„Când Tuari va ieși din Tolba cu maimuțe ne va spune unde ne mutăm tribul.” – spune Tahatan.

Muzica începe, femeile dansează – când în jurul gropii, când în jurul bizonului – pipa circulă, Tahatan își aranjează colierul, iar Tuari stă într-o groapă de trei metri, acoperită, și inhalează fumul gros.

Frunzele de deasupra gropii se mișcă și Tuari reușește să iasă. Nu știe cât a stat acolo. E slăbit, livid, are ochii umflați și roșii și își lăbărțează mult nările în timp ce trage adânc aer în piept. Toți sunt cu ochii pe el. Tuari se uită la Tahatan, indică o direcție cu mâna și spune încet „mers trei zile”. Tahatan se uită spre trib, ridică mâna, indică aceeași direcție și zice autoritar „mers trei zile!”.

Trei zile mai târziu focul este aprins și funia din jurul ciotului de copac aproape a ars de tot. Când vor trece ceilalți bizoni, bizonul tribului se va agita și va reuși să fugă cu ei.

Femeile cântă și bărbații își pregătesc armele. Tuari își alege arcul cu săgeți. Pentru că el a fost în „tolba cu maimuțe”, el are onoarea de a vâna păsarile și de a captura bizonul care conduce grupul.

Își ia săgeți suficiente, le verifică să fie drepte și să aibă vârful ascuțit, se așază într-o poziție optimă pentru vânătoare și încordează firul arcului.

Grupul de bizoni se apropie. Tuari stă cu ochii pe bizonul din fruntea grupului. Are vreo cinci păsări pe el. Țintește spre una, dar nu trage. Așteaptă să se mai apropie. Femeile din trib cântă, iar bărbații îl încurajează scoțând sunete mai groase. Tuari încordează arcul, urmărește ținta și eliberează săgeata. Săgeata e dreaptă, are vârful ascuțit și trece prin capul bizonului de la o tâmpla la alta. Tribul amuțește. Tuari rămâne cu arcul în mână în poziție de tragere. Se uită cum bizonul căzut e călcat în picioare de întreaga cireadă. Lasă arcul jos și se întoarce spre trib. Toți sunt încremeniți, iar prin spatele lor aleargă bizonul tribului care s-a eliberat din funie și se îndreaptă spre grupul sălbatic.

Tahatan expiră fumul gros tras din pipă, duce încet mâna spre coroană, smulge la întamplare o pană, o coboară încet până în dreptul ochilor, o analizează atent, o ridică în aer deasupra capului și spune hotărât uitându-se în ochii lui Tuari: „Ai blestemat tribul, trebuie să te omorâm”.

(Kira Stan)