Credit foto: Sorina Vasile

Lumina clipocește în jurul sloganului. „Vis-à-vis”. Aid se uită la siglă și apasă pe clanța ușii. Intră și străbate coridorul lung și luminos. Pereții sunt plini cu afișe înrămate. „Share your dream”.  Ajunge în sala de așteptare. O cameră pătrată cu scaune pe laturi. În mijloc, Recepția, un birou circular. Pe una din laturi stă un bătrân. Pe alta, stă o bătrână. Aid e la recepție.
– Un chestionar de înscriere, vă rog, spune Aid.
Recepționera îi dă o tabletă și spune:
– Reveniți după ce completați.
Aid se așază lângă bătrână. Butonează tableta mecanic și repede. La fiecare apăsare se aude un piuit.
Bătrâna și bătrânul scot și ei piuitul lor.
Aid se ridică și se duce la recepție.
– Gata, și întinde tableta către recepționeră
– Nu-mi dați tableta, dati share.
Aid mai piuie de câteva ori.
– Domnul Aid, zice recepționera. Butonează și se uită fix în ecranul încorporat în birou. Văd că vă grăbiti. Nu ați completat tot.
– Poftim?
– Nu ați trecut vârsta. Apasă de câteva ori pe ecran și continua. Și ați bifat și căsuța cu „urgență”.
Recepționera  ridică ochii spre Aid. Are cearcăne și e obosit.
– Sunteți sigur că e urgență?
– Da. Mă grăbesc un pic. Chiar am nevoie de un somn cu vis. Mă rog, cu alt vis.
– Știți că urgențele se fac pe loc.
Recepționera se uită în sală.
– Cu ce avem la fața locului. Și cu ultimul vis.
Aid inspectează și el sala de așteptare. Bătrâna si bătrânul stau cu ochii in tablete.
– E urgență, spune și se întoarce către recepționeră.
– Să vedem ce putem face. Recepționera șterge ecranul cu degetul și continua. Doamna are numai vise alb-negru. E urmarită în toate. Nu mai vrea să alerge.
– I-l dau pe-al meu. Aici sigur stă. Chiar asta e problema. E într-un tunel și n-are ieșire.
Recepționera se uită în ecranul tabletei.
– Da, văd că scrie aici. Face o scurtă pauză. N-aveți geam? Sau o ușă?
– Poftim?
– În tunel. Aveți vreun geam, sau o ușă? O luminiță, ceva?
– Nu. E o scară.
– Aha, zice recepționera și tastează ceva. Unde duce?
– Nicăieri. Și e și greu accesibilă. Trebuie să te ridice cineva. E sus pe perete și se oprește în tavan.
Recepționera ridică ochii din ecran. Se uită la Aid și spune:
– Nu știu ce să zic. Nu cred că o să vrea doamna. Sub pământ, fără geam, fără lumină. Doar o scară inaccesibilă, spre tavan. La vârsta ei să visezi așa? Dați-i share la vis. Vedeți ce zice.
Aid butonează tableta. Un piuit distinct se aude din tableta bătrânei. Iși mișca buzele citind. Se încruntă și apasă tare pe ecran. O notificare apare pe ecranul lui Aid. „Oferta a fost refuzată”.
Aid intoarce tableta spre recepționeră.
– Încercați și cu domnul. Recepționera arată cu privirea spre bătrân. E fost parașutist. Nu i s-a deschis parașuta la un salt. A scăpat ca prin minune. De atunci numai asta visează.
– Credeți că o să vrea? întreabă Aid. Din aer direct sub pământ? – și zâmbește jenat.

– E urgență și pentru el. Nimeni nu-i vrea visul. Cine vrea să se viseze in cădere liberă? Încercați. Dați-i share.

Aid butonează tableta și ridică ochii spre bătrân. Fața bătrânului este luminată de ecran. Citește atent și apasa pe ecran. Pe ecranul lui Aid apare o notificare. „Oferta a fost refuzată.”

Aid întoarce tableta spre recepționeră.

– Luați loc și așteptați. Poate mai vine cineva, spune recepționera.

(Kira Stan)