Credit foto: Sorina Vasile

Sursa nu se vede, dar lumina se reflectă în pereții albi. În mijlocul camerei, pe jos, cu genunchii la piept, stă Martin.

Se ridică buimac și se uită în jur.

Își atinge corpul să se asigure că e acolo.

– Hei! E cineva aici? țipă nedumerit.

Se învârte pe loc de câteva ori și se uită în jur. Bate din picior să verifice podeaua. Se uită în sus, spre tavan, apoi în părți spre pereți. Alb peste tot. Pornește spre perete și peretele se mișcă odată cu el, păstrând distanța.

– Heeeei, țipă speriat. Ajutor! Cinevaaa! strigă și grăbește pasul spre peretele care se mișcă în ritm cu el.

– Bună ziua, spune Sia, care a apărut brusc în spatele lui. Trage de fustă spre genunchi, își aranjează gulerul cămășii, apoi sacoul.

– O, Doamne, spune Martin, răsuflă ușurat și se întoarce spre ea. Doamnă, unde suntem?

– Bună ziua domnule Martin, spune Sia din nou, își fixează casca în ureche și continuă. Ne cerem scuze pentru situația creată, o vom remedia imediat. Deschide tableta și apasă pe ecran.

– Ce situație, doamnă, unde dracu’ sunt? spune nervos și face un pas spre ea fără a micșora distanța dintre ei. Și cine Doamne iartă-mă sunteți?

– Mda, mormăie Sia, îl privește fix și tastează pe tabletă – irascibil – mai apasă de câteva ori – și nehotărât.

– Poftim?

– Vă răstiți la mine de când am venit. Ba mulțumiți dumnezeului, ba mă dați dracului. Hotărâți-vă. Și calmați-vă puțin, că se pare că din cauza dumneavoastră suntem aici.

Martin verifică din nou camera cu privirea, apoi face un pas hotărât spre femeie, însă tot fără să se apropie.

– Cum din cauza mea, doamnă? Nici nu știu unde sunt, sau cum am ajuns aici.

Sia butonează plictisită tableta și întreabă:

– Cu ce vă ocupați?

Martin nu spune nimic, tot încearcă să se apropie de un perete.

– Ce meserie aveți? întreabă mai tare.

Martin se întoarce, face câțiva pași spre Sia în timp ce își aranjează pijamaua cu dungi, și îi răspunde serios:

– Contabil.

– Se vede, spune Sia ironic, uitându-se la pijamaua lui călcată. Continuă: Spuneți-mi, domnule contabil Martin, vă convine situația în care ne-ați băgat?

– Ce situație, doamnă, și care „ne”? Habar nu am unde sunt, cum am ajuns aici sau cine sunteți, așa că vă rog frumos nu mai dați vina pe mine. Încetați cu porcăriile, vorbiți cu cei din cască și spuneți-le să mă scoată de aici, spune Martin hotărât.

– Aha, deci puteți fi și vehement. Își apasă casca în ureche, ascultă și continuă: Colegii mei se chinuie să rezolve situația, iar dumneavoastră nu ne ajutați cu nimic.

– Ce se întâmplă, mai exact?

Sia butonează tableta.

– Ați murit, domnule Martin, ce e așa greu de înțeles? V-ați culcat în pijamaua dumneavoastră călcată la dungă și nu v-ați mai trezit.

– Poftim?

– Ați murit și ne-ați blocat sistemul – butonează tableta, își apasă casca în ureche – și nu e de la noi, e din cauza dumneavoastră.

– Păi… nu înțeleg.

– Nu știm unde să vă trimitem. Așa ceva nu s-a mai întâmplat, spune și se uită spre Martin care o privește cu ochii mari. Când muriți, analizăm datele pe care le avem și facem repartizarea. Ca să vorbesc în limbajul dumneavoastră, ori în Rai, ori în Iad.

– Păi, repartizați-mă! N-am nicio preferință.

– Mda, previzibil, de ce ați avea tocmai acum.

– Și să vreau, nu am cum să aleg, nici nu știu despre ce e vorba în fiecare. Care sunt diferențele, care sunt asemănările. Nu pot să iau o decizie așa.

– Când muriți se analizează datele și se face relocarea. Asemănarea e că în ambele locuri veți trăi aceeași zi, continuu, pentru o perioadă determinată de noi. Diferența e că în Rai vă alegeți dumneavoastră ziua, în Iad o alegem noi. Dar cazul dumneavoastră e diferit. După cum vedeți, suntem blocați aici.

– Aici, adică în Purgatoriu?

– Domnule contabil, ce nu înțelegeți? Ați murit și suntem blocați aici – și se uită în jur. N-ați ajuns nici măcar în Purgatoriu. Ce să zic, felicitări, ați ieșit pe zero, spune Sia.

(Kira Stan)