ionut.maxime foarte mișto că de la mine de la birou faci 5 minute pe jos până în parcul carol și mă mai duc acolo când iau o pauză, e pustiu și foarte liniște, azi am fost cu doi colegi și ne-am dus pe pontonul unde se întâmplă petrecerile alea nicecream fm și cred că a fost una în weekend pentru că am găsit îndesat printre lemnele unei băncuțe un sutien negru cu fire aurii, ne-am râs un pic dar nu l-am băgat prea mult în seamă, ne-am luat cu vorba, până a ieșit o broască țestoasă din apă, chiar e plin în lacul ăla, sunt destul de măricele, și ne-a întrebat dacă noi am lăsat sutienul acolo, și cum eram doi băieți și o fată am întrebat-o pe fată dacă e al ei, știam că nu e al ei, că de unde să fie, și ea a zis nu, tataie, nu e al meu, și noi băieții am început să râdem că nici al nostru, că noi avem țâțele mai mari de atât, ne hăhăiam ca niște proști, chiar am crezut că o să se supere broasca țestoasă și o să plece, dar ne-a spus să tăcem dracu’ că vrea să ne zică ceva și nu are timp și când îți spune o broasă țestoasă să taci, taci, așa că am tăcut. cică aseară pe la 3 când tot bucureștiu’ dormea și numa’ sufletu regelui carol, dar nu se știe dacă carol întâi sau carol al doilea, se plimba îngândurat prin parcul care îi poartă numele, broasca avea o insomnie, că vremurile astea sunt grele și pentru ele, nu doar pentru noi. când liniștea era mai liniște și tristețea mai tristețe, pe pontonul pe care stăm noi acum au venit un băiat și o fată. voiau să se fută, clar, și nici nu au pierdut vremea, el i-a dat bluza jos și i-a desfăcut sutienul și atunci noaptea s-a făcut ziuă, cerul s-a făcut albastru, frunzele s-au făcut verzi, că nu mai era final de august, noaptea s-a transformat într-o zi de mai. și, în mijlocul minunii, sori erau sânii ei, două stele luminoase în jurul cărora se învârteau galaxii și gura băiatului, care, oricât de șocat era de întâmplare, nu se putea opri din iubit. și cu fiecare sărutare, băiatul se transforma în scrum, până când fata l-a ars de tot și din el a mai rămas un firicel negru dispărut în apă la prima suflare a vântului. și când a fost gata, fata s-a întins pe iarbă și a mai strălucit până pe la 4:30, când s-a stins și cu ea toată luna mai. a plecat în grabă și și-a uitat sutienul, căci și-a dat seama că regele carol o privește de după o tufă de hortensii și o strigă în șoaptă elisabeta. care dintre caroli a fost căsătorit cu elisabeta, ne-a întrebat broasca și și-a terminat povestea, dar până să-i răspundem a scos două mâini de om din apă și a tras în adâncuri sutienul negru. noi am plecat de acolo, că deja eram de vreo 30 de minute și pauza trebuia să fie cam de 15, dar înainte să ieșim din parc am aruncat o ultimă privire spre lac, lumea se dedubla în apa lui și în oglinda asta o fata cu doi sâni de aur făcea plajă la lumina unei luni, dumnezeița unei alte galaxii care există, să fiți siguri, trebuie doar să o căutăm și să credem, chiar și lunea, în pauza de prânz.