ioan.antociMântuirea în 6 paşi siguri:

  1. Fă tot posibilul să te naşti (nu te baza pe statutul tău prenatal, e întotdeauna în discuţie).
  2. Rămâi în viaţă suficient de mult timp pentru a fi luat în calcul. Unii te aşteaptă toată viaţa.
  3. Schimbă câte religii vrei până o găseşti pe cea care te va mântui. Mulţumit nu vei fi niciodată.
  4. Dacă mori în aceeaşi credinţă în care te-ai născut, n-ai pierdut nimic. Dar nici n-ai câştigat.
  5. Dacă faci greşeala să nu mori sau mori, dar apoi învii, te reîncarnezi, renaşti ori iei o formă greu definibilă, imposibil vizibilă şi cu atribute contradictorii, rişti să naşti tu o religie şi, cu siguranţă, rămâi nemântuit. Nu vei mai avea linişte în veci.
  6. Orice ai face în viaţă, fii sigur că, într-un sfârşit, mori.

 

Selfie virtues:

  1. Iubeşte-te.
  2. Aproape sigur nu-ţi foloseşte la nimic dacă eşti Dumnezeu. În rest, nu ştiu ce să cred…
  3. Speranţa moare penultima.
  4. Încercarea moarte n-are. Până şi moartea are câteva încercări. Nereuşite.
  5. Grăbeşte-te. Oricum, nu contează, destinaţia e aceeaşi.
  6. 000 de vizualizări, 144000 like-uri, 666 shares, dar ca să fim juşti până la capăt, doar un singur motiv: EU.
  7. Am avut peste o mie de femei.

 

Suspinele unui fericit

Din locul în care stau nemişcat, îi observ fără grabă pe cei din faţa mea. Se perindă ca inelele unui vierme neostoit, fără cap şi fără coadă, mâncându-se pe sine parcă, în căutarea unei hrane care nu există.

Îi interesează problema sfârşitului, la fel ca pe mine. Şi pentru că fiecare se teme de al lui, speră, crede sau ştie că există şi o mântuire, o balanţă care să dea zero, ceva asigurator, care să le dea odihna căutată. Toţi se îngrijorează să nu dea cu minus. Nimeni nu se preocupă cu varianta când ar da cu plus.

Oricum, mântuirea asta mă sperie. Viermele va încremeni, putrezind aşa cum îl va prinde sfârşitul. Aici, jos, va fi linişte, în sfârşit. Sus, unde se vor aduna toţi mântuiţii, va fi un vacarm.

Viermele se va recompune cu inelele lui nesfârşite şi se va pune din nou pe ros, fără îndestulare, mişcându-se necontenit, iar mântuiţilor le va plăcea mântuirea asta care nu se termină niciodată.

Abia atunci am să mă alătur şi eu, dar numai undeva pe la mijloc ca să nu fiu veşnic mâncat şi scuipat.

(Ioan Antoci)