Vino mai aproape. Hai, nu te teme. Încă puţin. Eşti pregătit? Aşa. Ascultă-mă, te rog. Ascultă-mă cu atenţie. E vital… nu, stai puţin. Nu putem face aşa.

Trebuie să-ţi închizi telefonul. Da, cu tine vorbesc, tu, care citeşti. Nu te întreba dacă aşa e textul, mă adresez chiar ţie, celei care citeşti acum. E pe bune. Hai, fă-mi pe plac. Şi fără „du-te-n” şi „ce p…”. Nu pierzi nimic, ce naiba? Trucul e simplu şi merită încercat. Ai să vezi mai încolo, la sfârşit.

NU! Nu-ţi arunca ochii la ultimul paragraf. Ai dat scroll, nu te-ai putut abţine. N-o să găseşti nimic acolo, faza o zic pe la mijlocul textului. Şi funcţionează doar dacă îţi închizi telefonul. Nu mă crezi?

Uite cum facem. Dacă îţi închizi telefonul, o să funcţioneze; dacă nu-l închizi, n-o să meargă. Nu-mi zice că nu-l ai sau nu-i lângă tine sau e închis – dacă minţi, nu funcţionează. Dacă se întâmplă să nu-l ai lângă tine, atunci adu-l şi închide-l. Dacă citeşti asta pe telefon, închide-l şi citeşte de pe laptop, calculator, tabletă, alt telefon. Dacă nu poţi să citeşti decât de pe telefonul tău, o să zic la sfârşit ce să faci, dar nu te grăbi să citeşti paragraful destinat ţie că n-o să-l înţelegi, nici nu l-am marcat ca atare, pentru că trebuie să citeşti tot ca să funcţioneze. Gata, l-ai închis?

Bine. Acum, dacă te-am pierdut şi ai trecut la alt text sau pur şi simplu ai închis, rămâne să mă adresez celor care încă mai citesc. Dacă te întrebi „stai, că tema e minciună/păcăleală, şi, nu cumva…?”, atunci recunosc că treaba cu telefonul e un truc, dar inofensiv. Ar putea fi şi distractiv, pentru că, deşi nu e magie, totuşi, te-am făcut să-ţi închizi telefonul de-aiurea. Însă, nu te grăbi să-ţi deschizi telefonul încă, asta dacă l-ai închis de prima dată. Trucul adevărat e altul. Şi nu e vorba doar despre distragerea atenţiei, ci despre secretul pe care l-am inoculat printre cuvintele pe care le citeşti. Un secret despre cineva foarte cunoscut în România. O celebritate care mi-a refuzat odată un interviu. Nu-i port pică. Dar acest om foarte cunoscut încearcă să oprească publicarea informaţiei, o chestie imorală din tinereţea lui, o faptă care l-a ajutat să ajungă în poziţia în care se află acum. Eu, în redacţie, am propus să o dăm codificată, într-un text pe net care să apară pe diferite site-uri, şi să vedem dacă cineva reuşeşte să spargă codul. Editorul-şef a zis că e riscant. Dacă cineva decodifică informaţia? Ne-am putea alege cu proces sau alte probleme, că tipul e influent. Pare ciudat, ştiu. Dar în ziua de azi trebuie să vii mereu cu ceva nou când scrii. Altfel, dacă n-ai like-uri, n-ai vizualizări, pa şi pusi job. Revenind la celebritate, pot spune că e cântăreţ, nu precizez genul, apare destul de des la televizor, dar e activ şi în societate, nu neapărat politician, mai degrabă lider de opinie, fiind recunoscută după faţă de mai bine de 95 % dintre români. Faza cu închiderea telefonului conţine o parte din cod. Descifrarea lui presupune câteva operaţii matematice, nu foarte grele, ceva de cel mult clasa a patra, două-trei chestii de gramatică română şi un pic de ingeniozitate. Notează undeva secvenţa asta: DCLXVI. Adună toate numerele de la 1 la 36 inclusiv. Ce rezultat ai obţinut? Ai calculat bine? Aşadar, dacă ai citit textul cu atenţie şi ai închis telefonul – acum poţi să-l deschizi – verifică dacă ai în continuare net pe el sau wi-fi, aviz şi celor care au citit tot timpul pe telefon, dă search pe google şi caută hexakosioihexekontahexafobia. Te temi de cifra asta? Pentru că tocmai ai citit un text de şasesuteşaizecişişase de cuvinte, cu tot cu titlu. O fi bine, o fi rău, habar n-am. Dumnezeu ştie. Sau celălalt. Nu începe, te rog, cu „du-te-n” şi „ce p…”. Ai putea încerca un comentariu şi-am scăpa amândoi de problemă.

Asta e, dacă ne iese, bine, dacă nu, „îmi b…”, măcar am încercat.

(Ioan Antoci)