– thriller îngândurat plin de suspans negândit –
În ultima vreme, mă bântuie un gând. Unul care nu-mi dă pace deloc. Mă bate, mă frământă, mă apasă. Ca să scap de acest gând, îmi ies din minți. Uneori, îmi vine însoțit de mai multe gânduri asemănătoare. Îmi trec toate prin minte, iar mintea îmi stă în loc. Mi-aș dori să fiu fără minte sau să cad în mintea copiilor. Însă, gândurile mă poartă în toate colțurile minții, ca gândul. Și-au pus în gând să mă scoată din minți și să mi le bage în cap ca să-mi beau mințile fără să-mi dau seama ce aveau de gând, de fapt. Vor să-mi ia mințile ca să nu mai fiu întreg la minte. Degeaba îmi pun ordine în gânduri. Îmi stă gândul numai la cum să scap de aceste gânduri negre care stau pe gânduri și mai negre, cu gurile larg deschise, gând la gând cu bucurie, gata să mă pască. O să-mi iau gândul de a-mi putea face alte gânduri pentru că dacă le dă prin gând că vreau să le mut, se vor uni toate într-un gând și-și vor pune mintea cu mine ca să-mi pierd mințile de tot. Nici gând.
(Ioan Antoci)