ioan.antociCriza financiară loveşte Cetatea Eternă. Preţurile exagerate ale pământurilor şi lipsa dinarilor ruinează marile familii patriciene. Tiberius Caesar Divi Augusti filius Augustus deschide o bancă de credit în Roma.

Dinastia Han rezistă atacurilor rebelilor: câteva mii de louchuan (fortăreţe plutitoare) au spart blocada celor 30.000 de soldaţi de pe Yangtze.

În Nam Viet, Surorile Trung strâng o armată de femei împotriva ocupaţiei chineze.

Fiica împăratului japonez Suinin a găsit, după 20 de ani de căutări, locul perfect pentru altarul Zeiţei Soare.

Filo Alexandrinul citeşte Torah alegoric.

Dacii liberi se revoltă împotriva Yazigilor.

Luptătorul Nomi no Sukune l-a ucis pe adversarul său în primul meci de sumo.

Ennia Naevia, soţia prefectului Gărzii Pretoriene, îl vizitează des pe Caligula în vila din Capri. Macro, soţul înşelat, pare să nu fie deranjat; dimpotrivă.

Prefectul Iudeei a dat-o în bară din nou. Îneacă răzmeriţa din Ierusalim în sânge, crucificând doi hoţi şi pe băiatul unui tâmplar.

(Ioan Antoci)