Horațiu, un tânăr în jur de 25 de ani, uşor plinuţ, îmbrăcat într-un costum ieftin, termină cu greu de urcat scările până la etajul întâi. Se chinuie să deschidă uşa: are în mână o sticlă de Cola de doi litri şi o pâine sub braţ. Intră.
– Uite c-a venit şi Horațiu!, se aude dinăuntru.
Horațiu agaţă cheile în cuier, apoi închide ochii şi îşi lasă capul să cadă pe mâna cu cheile. Îşi revine, se dezbracă, apoi intră cu un zâmbet forţat în sufragerie.
– Săru´ mâna, mamă. Bună.
La masa din sufragerie sporovăie două femei. Cea tânără, cam de aceeaşi vârstă cu tânărul, este îmbrăcată într-un trening şi îi pune părul pe bigudiuri mamei acestuia, Tanti Ana.
– A venit Gina pe la noi, spune Tanti Ana.
– Da, am văzut.
– Ce faci, Horațiule?
Horațiu evită zâmbetul larg al Ginei şi vrea să treacă de sufragerie spre camera lui, cu sticla de Cola şi geanta, în timp ce mormăie un răspuns.
– Pe mine mă scuzaţi, am treabă.
– Horațiu!, pufnește Tanti Ana.
– Ei, lăsaţi, Tanti Ana, că-i obosit.
– Ce vrei, avocat, zice Tanti Ana.
– Da, zice Gina.
Horațiu se întoarce din pragul ușii, în pragul unei crize de nervi.
– Mamă, ţi-am mai spus de o mie de ori, nu sunt avocat, pentru că nu sunt încă în barou. Deocamdată nu sunt decât consilier juridic.
– Ei, nu eşti avocat… Ai făcut dreptul? Eşti avocat. Ia nu te mai subestima atâta! Fii şi tu mai înfipt, măi mamă! Iar o să ţi-o ia aia înainte…
– Mamă!
Tanti Ana se întoarce către Gina:
– Da, dragă, are o nenorocită de colegă, o dezmăţată, ăsta face toată treaba, îşi mai ia şi de lucru acasă, şi aia are salariu de două ori mai mare.
– Mamă!
– Taci din gură! Uite ce-ai slăbit… Nu mănânci şi bei toată ziua porcăria aia.
Horațiu ar mai vrea să lămurească ceva, dar trăncăneala mamei îl convinge că e o cauză pierdută. Dă din mână a lehamite şi intră în cameră.
– E nervos, zice Tanti Ana. Iar i-a făcut mizerii şeful, da´ las´ că-şi deschide el firmă.
Camera lui Horațiu pare a unui licean: un birou mic, o bibliotecă deasupra patului, postere pe pereți.
Horațiu este încă cu spatele la uşă şi mâna pe clanţă. Aruncă geanta în pat şi dă drumul clanţei. Uşa nu se închide. Mai încearcă o dată. Clanţa cedează şi uşa se deschide cu un scârţâit şi mai larg. Tânărul renunţă şi se aşază greu pe pat. De dincolo se aude flecăreala celor două femei.
– Să vedem ce mai zice ceaşca, zice Tanti Ana. Ai întors-o?
Horațiu se strâmbă şi își imită mama cu voce joasă.
– Ce ceaşcă frumoasă…
– Vaaai, ce ceaşcă frumoasă, zice Tanti Ana de dincolo. Ei, spune tu!
Horațiu continuă jocul:
– O să primeşti o veste…
– Ce-avem aici… o pasăre… o să primeşti nişte veşti., se aude vocea lui Tanti Ana. De la cine, Gina?
– Eu ştiu, Tanti Ana?
Horațiu se ridică brusc din pat ca şi cum ar vrea să se repeadă în sufragerie, dar se opreşte în deschizătura uşii, de unde le poate vedea foarte bine. Cele două nu-l observă. Tânărul o priveşte pe Gina care stă uşor aplecată asupra ceştii de cafea. Decolteul oferă o privelişte generoasă.
– Îmi apare aici un băiat.
Gina oftează (a se citi pieptul se umflă) și se apleacă şi mai tare:
– Ei, Tanti Ana.
Horațiu devine atent. Privirea lui coboară spre şolduri, pe picior, până la gleznele albe, apoi se opreşte pe papucii scâlciaţi de casă. Închide uşa.
Să fi trecut o oră. Horațiu stă la birou şi răsfoieşte absent nişte hârtii. Nu se poate concentra şi o ia de la capăt. Privirea îi alunecă apoi pe fereastră. Încearcă să mai prindă ceva din discuţia de dincolo, dar uşa este închisă. Se ridică de la birou şi deschide încet uşa, uitându-se dincolo cam pe la nivelul clanţei, când maică-sa tocmai dădea intre în camera lui.
– Ce faci, Horațiu?
– Mă… uitam la clanţa asta. Nu se mai închide…
– Uite ce e, ai putea să fii şi tu mai atent cu Gina.
– Ce vrei, dom´ne, să fac?
– Nu ştiu, să vorbeşti şi tu cu ea. Se oboseşte să vină până aici.
– Mamă, Gina stă un etaj mai sus. Şi e aici în fiecare zi, ce-ai vrea să vorbim?!
– Mă rog, eu zic să te mai gândeşti, e fată bună.
– Bine, bine, o să fiu mai atent la ea, ăăă… cu ea.
Tanti Ana se scotoceşte prin buzunarul capotului şi scoate o foaie mică de hârtie.
– Vezi că te-a căutat o doamnă. Ai zis că s-o suni. (dă să iasă din cameră) Vezi să nu te uite Dumnezeu la telefon.
Horațiu e așezat pe pat, cu o mână pe telefon. În cealaltă ţine în faţa ochilor biletul dat de mama sa. Ridică receptorul şi formează. Vorbeşte cu ochii în biletul cu numărul de telefon.
– Alo bună ziua mă numesc Horațiu Popescu cu Iolanda Pungă vă rog, zice dintr-o suflare. A, tu erai? Nu te-am recunoscut. Da, a trecut ceva timp.
Horațiu lasă uşor biletul pe pat, lângă câteva caiete deschise la sfârşit şi poze aruncate în dezordine. Pe caiete, acelaşi număr de telefon de pe bilet apare invariabil într-o inimă, îngroşată cu pixul. În fotografii, imagini din liceu, cu toată clasa, Horațiu cu un coleg, Horațiu singur.
– A, te uitai pe albumul din liceu şi m-ai văzut pe mine? Ce chestie. Eu nici nu ştiu pe unde mai e, cre´ că l-am aruncat. Îmi place să trăiesc în prezent, fără amintiri inutile. Şi ia zi, m-ai sunat să accepţi în sfârşit invitaţia pe care ţi-am făcut-o într-a douăşpea la bairam la Chelu? Sau poate pe aia la film. Îţi pare rău? De ce? Ţi-ai adus aminte că la bal nici n-ai vrut să faci poze cu mine? Nu, ei na, nu m-am supărat, ziceam şi eu aşa, am şi uitat…
Ridică o fotografie. Lângă imaginea unei fete cu părul lung, este lipit chipul lui decupat stângaci.
– Acuma? Avocat. Da. E mişto. Tot felul de nenorociţi pe care-i scap de puşcărie, nume mari, rechini, mafioți. Uneori mă bate gândul să-l las dracu´ de tribunal şi să-mi deschid o firmă, să mă ocup de niște cazuri umanitare. Cauze, cazuri, mă rog. În fine. Ce? Sigur, cunosc o grămadă de lume. Îhî. Ce?! În seara asta?! Unde? La tine? Stai puţin să mă uit în agendă.
Răsfoieşte un caiet de matematică. Integrale, n tinde la infinit, suma din…
– Cred că pot. OK!
Închide și formează la repezeală alt număr.
– Bă, Chelu, am pus-o! Ghici cine m-a sunat?
Se bărbierește.
– Iolanda, bă, Iolanda Pungă, bă, eşti nebun?
Încearcă să-şi aranjeze părul în mai multe feluri.
– Cică se uita pe albumul din liceu, m-a văzut, că ce mai fac, că să ne vedem… ce bar, bă, eşti nebun?
Îşi arată dinţii în oglindă.
– Bă, Chelu´, la ea acasă. Îţi dai seama? Toţi anii ăştia ea avea numărul meu de telefon şi n-a zis nimic.
Probează cămaşa de camuflaj.
Probează geacă de piele.
Probează costumul de blugi cu ecuson cu Metallica.
Rămâne în chiloţi în faţa şifonierului deschis. Patru costume identice stau aliniate. După un moment de gândire, alege unul dintre ele.
Camera este vraişte, pe pat sunt poze, caiete şi hainele de mai devreme. Pe birou este fotografia din liceu cu Chelu´.
– Ţine-mi pumnii. Hai pa!
În fața apartamentului Ioanei (Pungă), Horațiu verifică dacă totul e în regulă: buchetul de flori, şampania, mirosul respirației. Scoate din buzunarul de la piept un prezervativ pe care îl sărută. Sună la uşă.
Deschide un bărbat.
– Bună… seara, spune Horațiu, nu foarte hotărât.
– Bună seara.
Horațiu se mai uită o dată la numărul uşii.
– Intri sau ce faci?, zice bărbatul.
Horațiu intră în apartament căutând-o din priviri pe Iolanda. Din hol, se văd în încăperea alăturată mai multe persoane, bărbaţi şi femei care discută în picioare.
– Petrecere? Mişto!, zice el.
– Ai vrea tu…
– Ăăă… O caut pe Iolanda. Iolanda Pungă, zice Horațiu, articulând mai greu, pentru că acum avea inima în dinți.
– E pe aici, zice tipul care i-a deschis și dispare în sufragerie.
Horațiu îl urmărește cu privirea și vede stând în picioare, cu spatele, o femeie cu nişte picioare superbe, într-un deux-pieces negru, care aranjează ceva pe un bufet. Părul negru îi cade bogat pe spate. Zice ca pentru el: Iolanda… Iolanda Pungă…
O voce de femeie îl face să revină din vis.
– Bună seara!
Horațiu tresare. Din dreapta, din bucătărie, apare în sfârșit Iolanda Pungă, arătând de o mie de ori mai bine decât femeia de mai devreme și decât toate fanteziile lui din toți anii ăștia.
– Îţi mulţumesc c-ai venit. (observă sticla) Nu trebuia… Sunt vegetariană şi nu beau alcool.
Din sufragerie apare femeia de mai devreme:
– Te ajut eu cu florile. Unde ai o vază, Iolanda?
– În sufragerie, în dulap, ultima uşă din dreapta. Nu ştiu dacă am apucat să-ţi vorbesc despre produsul nostru care menţine florile mai mult timp. (către Horațiu) Hai intră… fă-te comod. Credeam că nu mai dau de tine. Noroc cu diriga, că mi-a dat numărul.
Horațiu se aşază în sufragerie pe canapea, înghesuit de alţi doi bărbaţi. Iolanda apare în sufragerie, parcă mai splendidă ca mai devreme şi se face linişte. Îşi drege glasul. Scoate dintr-o cutie un obiect nedefinit şi îl aşază pe masă.
– În primul rând aş vrea să vă mulţumesc tuturor că aţi acceptat invitaţia mea la această prezentare de produs. Voi avea bucuria să vă vorbesc despre ultimul produs al reţelei noastre: pompa de vacuum. Dar, mai întâi, dacă-mi permiteţi, aş dori, pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu sistemul, să fac o mică introducere. Sistemul nostru de vânzări directe a apărut în ţara noastră…
***
Horațiu intră în casă cu o pâine sub braţ. Pune cheile în cuier. Se aude vocea mamei lui:
– Ce-ţi spuneam? E cinci, tre´ s-apară Horațiu.
Când intră în sufragerie, cele două femei au ceştile întoarse deja pe farfurioare.
– Săru´mâna, mamă. Bună.
Gina zâmbeşte larg.
– Ce faci, Horațiule?…
Horațiu se aşază la masă, privindu-și vecina fix în ochi.
– Bine. Da´ tu ce faci, Gina? De fapt, ce faci în seara asta?
Gina se înroşeşte. Tanti Ana îi face complice cu ochiul…
– Ce-ţi spuneam? Ceaşca nu minte.
~ cortina ~
(George Moise)
Misto, laidback si foarte comic. Aia cu pompa ei de vaccum mlm biznis. Tragi-comic, trist si amuzant, ca la romani.