N-am iertat nimic. Am omorât cu sânge rece la viața mea tot felul de corupți, judecători, procurori, popi, primari, miniștri, secretari de stat, polițiști, interlopi, cămătari, taximetriști, orice individ la care vă puteți gândi și care m-a călcat vreodată pe nervi sau în picioare a fost suprimat și orice urmă a existenței lui ștearsă. Oricare dintre aceste crime pot servi în manuale drept crime perfecte și bineînțeles, toate s-au petrecut în mintea mea sau pe internet. În realitate, dacă m-aș fi întâlnit până acum un an cu Iliescu într-o parcare, n-aș fi avut curajul să-i dau nici măcar un șut în cur.

„Nu înlocuirea unui om repară un sistem”, spunea Mihai-Răzvan Ungureanu, prin 2012, când era premier. „Aveți carburatorul stricat, dar dacă vi-l înlocuiesc mașina n-o să meargă”, n-a zis niciodată, niciun mecanic întreg la cap.

Dar dacă omul este sistemul, oare nu cumva eliminarea fizică e o soluție?

Nu știu ce m-a împins în sfârșit să-mi duc gândul până la capăt, n-am vocație nici de erou, nici de dumnezeu, nici de exterminator. Să fiu sincer, am vrut să văd dacă se poate. Sau pentru că am trecut de patruzeci fără să fac nimic notabil și pentru că, dacă îmi adunam bruma de curaj, îmi părea dintr-o dată totul al dracului de posibil: nu m-ar fi bănuit nimeni de nimic, cine, moise, da, mai avea el isteriile lui, da´ n-ar fi omorât nici o muscă.

Și tot gândindu-mă, am simțit cum în mine se naște încet încet eroul. Dacă merge, mi-am spus, e păcat să mă opresc la unul. Omul e sistemul, cum ziceam, dar respectivul om nu e niciodată singur, înlocuirea devine eficientă când e aplicată pe grupuri, pe clanuri, pe cârdășii. Dacă omori doar un șobolan într-un hambar să-l dai de exemplu, ceilalți nu se vor face peste noapte purcei de carne.

Când spui asasinat politic, cei mai mulți se gândesc la ceva mare și departe, la America, la președinți, bang bang, cine mai știe ceva istorie (nu e cazul meu) își va aduce aminte de Sarajevo, ceva patrioți o să zică de Armand Călinescu. Eu m-am gândit să încep de jos, cu un primar de comună. I have a dream.

Nu vă spun o noutate, de acolo se împute treaba, din teritoriu, de la alegerile locale, care nu se țin pe facebook. Vrei să controlezi alegerile parlamentare? Le câștigi pe alea locale, pui primarii + consilierii tăi, care vor organiza cu bătăi, găleți și ulei alegerile pentru parlament și președinte sau referendumurile. Și în timp ce tu te lupți în lumea ideilor înalte, pe facebook, cu amicii tăi educați, în bula ta și în felia ta absolut nesemnificativă din populație, România rurală votează cum vor Ceilalți.

Cu cât e mai îndepărtată legătura dintre criminal și victimă, șansele ca autorul să fie prins scad considerabil

Vin în țară aproape o dată pe an. Ultima oară am fost în martie, la lansarea Scrisori din Cipangu. Cu câteva luni înainte de asta, am hotărât să mă duc într-o comună în care nu mă cunoaște nimeni, să creez un context în care să fiu singur cu primarul, să-l elimin cât mai elegant și lăsând cât mai puține urme, după care să dispar în capitala educată și să beau o bere cu pretenii mei corecți politic.

Înainte să vă spun pe cine m-am gândit să omor, vă voi spune cum. Pentru că în cazul meu, metoda și-a ales omul. În martie 2012, trei eleve de la Școala Generală din satul Viișoara, comuna Ulmi, județul Dâmbovița cad în fosa septică din curtea școlii, evident, neîmprejmuită. Două dintre ele sunt salvate, de frică mint că nu mai era nimeni cu ele, iar cea de-a treia, în vârstă de zece ani, este găsită moartă.

Primul plan mi-a fost stricat de justiție. Cu o lună înainte să ajung în țară, primarul din Ulmi este condamnat la trei ani de închisoare cu executare. („Procurorii l-au acuzat de ucidere din culpă și pe administratorul firmei, care a construit haznaua fără să respecte normele de siguranță. (…) administratorul firmei de construcții a murit între timp.”) Am reînceput căutările pe internet.

Septembrie 2014. Elev mort după ce a căzut în fosa septică a şcolii, în Vâlcea. Mai vreți? Mai am. Septembrie 2016 (acum două luni). „Un copil de trei ani a căzut, într-o fosă septică, la Grădiniţa cu Program Normal Todireni. Din primele verificări reieşise că băiatul de trei ani a fost condus la toaletă de sora sa în vârstă de cinci ani, iar la un moment dat acesta căzut în fosa septică, la o adâncime de doi metri.”

Pauză de publicitate.

„Cred că este de preferat să avem tablete în şcoli întâi şi abia apoi să rezolvăm cu toaleta din curte. Este o alegere grea. Dar cred că este alegerea corectă pentru că dacă aducem toaleta din curte înăuntru nu ne facem mai deştepţi.” Cristian Cojocaru Head of Telecom Division Samsung Electronics România, noiembrie 2016

Faptele

Am ajuns în țară, cum spuneam, în martie anul trecut. Între o seară de poezie în Club A și o apariție la TVR, m-am urcat în mașină (un VW obosit la mâna a doua, căruia i-am mânjit numerele de înmatriculare cu noroi) și m-am dus în satul C, comuna A. L-am sunat pe primarul V.B. dându-mă drept un investitor israelian care are nevoie de un teren (cumpărare, concesiune, ne înțelegem noi), pentru un parc eolian. Ca să nu fim interceptați de DNA, inamicii politici și iscoadele lui Soros din presă, i-am explicat că e spre binele lui și al comisionului lui cu multe zero-uri să ne vedem doar noi doi, în curtea școlii și să nu spună nimănui despre discuție.

A fost mai simplu decât am crezut. Primarul era atât de prost încât mă mir că n-a căzut și singur în fosa aia până acum. Cum l-am ales? Nu m-am dus nici în Vâlcea, nici în Botoșani. Serios, mai are vreo importanță? Toată zona rurală e o bombă cu ceas, școli cu veceuri în curte, cu fose septice care așteaptă ca niște flori carnivore să le cadă prânzul. E doar o chestiune de timp. Deci cum mi-am ales primarul? Cum alegi cel mai prost polițist dintr-un grup. Aleatoriu.

Am ajuns mai devreme de ora stabilită. Eram pe punctul de a abandona totul din cauza unor eleve de-a opta care veniseră să nască în toaleta școlii (cu nouă luni în urmă, școala organizase o tabără la mare). Din fericire, primarul a întârziat și a apărut cam când începuse să se întunece, ceea ce mi-a lăsat destul timp să dau la o parte placa de beton care acoperea fosa, tractând-o cu mașina.

Edilul era vag beat, dar mândru că „venea de la una care era bărba-su plecat la muncă-n Italea”. L-am împins în fosă fără niciun discurs moralizator, am acoperit-o cu placa de beton, m-am asigurat că nu o poate mișca nimeni și m-am cărat. Tot drumul spre București am încercat să-i acopăr horcăielile pe care le scotea în timp ce se bălăcea ca o rățușcă în fosa plină ochi și pe care, și cu muzica dată la maximum, încă le mai auzeam.

După vreo două zile, am început să mă gândesc cu adevărat la ce făcusem. Asta e, sunt un om simplu, ucid un om, am remușcări. Dacă primarul pe care îl alesesem nu era corupt în totalitate? Dacă ceva, în el, mai puteai fi salvat? Chiar, mai putea fi salvat, stă de două zile acolo. M-am urcat din nou în mașină și m-am dus din nou în sat, direct la șeful de post, care nu știa cum se procedează când cineva se predă, el asistase doar la arestări, și alea, cu mascați. Am mers împreună la școală.

Era duminică. Am găsit placa de beton răsturnată de pe fosă. Șeful de post s-a așezat pe vine și a strigat ușor: Dom´ primar. Fosa era goală, aș fi zis golită, dar nu se vedeau urmele niciunui utilaj care să fi venit în ultimele 48 de ore. Pereții erau aproape curați, ca și cum cineva i-ar fi lins. Nici urmă de vreun nou-născut sau avorton. Dom´primar, a repetat șeful de post chemarea, ca un hulub care-și caută perechea. Când ne-am ridicat privirile din fosă, am văzut doi țigănuși. De ce îl căutați pe dom primar pintre căcat?, au zis ei. Nu e aci.

Pe unul din pereții fosei se vedeau un fel de trepte săpate rudimentar, iar pe interiorul plăcii de beton, mânjită cu fecale, se vedeau urme de mâini, care o împinseseră la o parte. N-am dus gândul până la capăt și am simțit cum se face dintr-o dată frig. L-am lăsat pe șeful de post ciucit pe marginea fosei, am sărit în mașină și am gonit până la București.

M-am întors cu emoții în Japonia. Mă gândeam că sunt dat deja în urmărire internațională și că toate aeroporturile au poza mea. Nu m-a căutat nimeni de atunci. Urmăresc cu interes și îngrijorare activitatea primarului V. B. Din satul C., comuna A., care de la vizita mea a înflorit. Accesează proiecte după proiecte, cu fonduri europene, e acționar la ferme peste ferme. E drept, numele lui apare în mai multe scandaluri legate de corupție și de gestionarea fondurilor, dar partidul îl scapă de fiecare dată. De obicei, parcursul e invers, foști parlamentari (fie deputați sau senatori) ajung primari, dar el și-a dat demisia și va candida anul ăsta pentru un loc în Camera Deputaților. Pentru început. În alți patru ani, Senat. Europarlamentare. Președinte, de ce nu. Eu m-am întors pe facebook. De vreo lună am și instagram.

(George Moise)