Mașinile nou-nouțe miros mai frumos pe dinăuntru decât pe dinafară. Pe-afară doar sclipesc de fapt, pentru cei cu nas fin petrecerea e înăuntru. Aș putea sta cu orele cu ochii închiși într-o mașină nouă.

N-aveam nici o săptămână de când o luasem și o zgâriasem deja. Nu mă uit niciodată înapoi când dau înapoi. Mirosea aproape la fel, ceva mai mult a regret, dar nu mai puteam închide ochii fără să văd zgârietura de pe lunetă.

Mecanicul a clătinat din cap. A zis că încearcă, dar nu promite nimic. Era un fel de plexiglas, nici sticlă, nici fier. De frecat nu putea să frece, de vopsit n-avea cu ce. Ar fi sărit în ochi ca o bretea de sutien invizibilă.

Un singur lucru se mai poate face, a zis și mi-am ținut respirația. Uită! Te rog să uiți. Atât? Atât. Nu pot, i-am spus. Am pe inimă o zgârietură identică. Am mai văzut cazuri la fel, a zis. E tot ce se poate face. Crede-mă.

Și l-am crezut, sigur știa ce zicea, doar purta mustață de atâția ani.

(George Moise)