george moiseS-a scris mult despre sprâncenele lui Andrei Pleșu. S-a scris bine, țintit, cu nerv. Dar s-a scris nedrept.

S-a vorbit despre ele cu răutatea cu care oamenii vorbesc despre nefiresc, ca despre o invazie a sălbaticului în domestic, a entropiei în ordine, a inesteticului într-o zonă revendicată de atâția ani de estetic, ca despre un Parc Național Văcărești facial.

S-a mai folosit, cât de crud și de eronat, termenul de mono-sprânceană. Dar dacă ele nu sunt un întreg născut dintr-o fatalitate sau anomalie, ca doi frați siamezi, ci au devenit un întreg prin propria voință?

Dacă sunt două părți distincte, care pur și simplu, se iubesc? Mi le imaginez cum se uită la Las fierbinți: doi îndrăgostiți uitându-se la The Notebook ținându-se de mână, cuibărindu-se mai tare unul în celălalt. Uneori, sprâncenele lui Pleșu râd cu lacrimi care se amestecă cu lacrimile lui Pleșu.

Dacă Andrei Pleșu e Broadback mountain și pe platoul frunții sale, departe de prejudecățile lumii, cele două sprâncene îi mână cirezile de gânduri și își rostogolesc iubirea a mirare la apus?

Ne grăbim să judecăm, dar dacă asistăm, fără să știm, la o minune, la cea mai frumoasă poveste de dragoste sau cea mai puternică prietenie, care se petrece sub ochii noștri și deasupra ochilor lui.

E posibil ca sprâncenele lui Pleșu să fie doar prieteni, dar ce prietenie! Sunt Ghilgameș și Enkidu. Sunt Rumi și Shams din Tabriz, legați printr-o tainică și neînțeleasă urzeală. Sunt Thelma și Louise, care aleg prăpastia libertății, într-o lume condusă de pensați.

Sau poate că sunt Ilf și Petrov, și ele scriu de fapt în locul lui. Sunt niște entități de sine stătătoare, niște forme de viață independente și restul ființei a crescut din ele?

Cine suntem noi să despărțim ceea ce cineva sau ceva dincolo de puterile noastre de înțelegere a unit?

Într-o zi se vor desprinde și își vor lua zborul, ca două aripi ale unui pescăruș Livingstone, ducând cu ele pentru totdeauna secretul lor din lumea noastră, care n-a fost decât un scurt popas în infinita lor călătorie.

(George Moise)