Acum șase ani stăteam întins pe spate și, pentru prima oară, mi s-a spus că am un organ cam mare. Până atunci eram convins că toate cele, ale mele, sunt bine proporționate (asta, după ce am trecut cu brio de perioada pubertății, în care eram convins că sunt toate prea mici și că o să ajung la circ). Se pare că am o splină de 14 cm, cu vreo 2 cm mai mult decât e normalul. A urmat un an de teste hematologice, ca să-l conving pe doctor că nu sufăr de vreo boală de sânge.

Acum douăzeci și ceva de ani am avut o perioadă în care eram convins că e ceva în neregulă cu mine. Mai precis cu partea aia cu care făceam pipi care începuse să se îndrepte din când în când. Problema mea nu era asta, aflasem că e normal, ci faptul că în astfel de momente se îndrepta în sus, și nu în față. Total inutil, imposibil de potrivit cu ce îmi imaginam eu că aveau fetele. Eram oricum într-o perioadă romantică a auto-erotismului iar, când simțeam ceva, acolo jos, mă opream din a mă gândi la tipele pe care voiam să le pup pe obraz și treceam la Loredana Groza, sau, dacă eram singur acasă, deschideam Infractorul și dădeam la paginile cu anunțuri alb-negru la numere de 898989.

Timp de câteva luni, preocuparea mea principală în momentul în care ajungeam să am puța dreaptă nu era să scot ceva lichid, ci să o țin orizontal cu solul, că poate se rezolva așa. Nu voiam să ajung la doctor cu asta. Îmi aduceam aminte cum, cu ani în urmă, fusesem cu fratele meu la un control la doctor, iar pe el l-au tăiat la puță și pe mine, nu, pentru că „arată bine, se joacă destul cu ea”.

Lipsa decalotării urma să mă complexeze mulți ani după aceea, când am dat de net-ul din Regie și de filmele care vin cu el; nimeni nu avea „căciuliță” în erecțiile acelea – ca să citez o fostă, care m-a scăpat de complex, spunându-mi că ei ii plac tipii cu „căciuliță”.

Momentul în care am aflat că ar trebui să mă stresez din alte motive a venit într-o noapte în care am stat la unchiul meu care avea cablu. Am văzut atunci primul meu film erotic. Emmanuelle. Nu erau imagini directe cu organele, dar toată mișcarea și poziționarea m-au făcut să-mi dau seama că nu eram stricat.

Din fericire, spun acum, până la 19 ani nu am avut acces la filme porno. Mi-aș fi construit probabil un alt mare complex dacă ajungeam să mă compar cu versiuni îmbunătățite ale organului ce clar nu arăta ca o pulă. Odată cu banda nelimitată de net, am descoperit pe lângă clasicul „Studente la drept” și un filmuleț cu un britanic care se mira de obsesia americanilor pentru mărimea penisurilor: „La noi, când își dau seama cât de mică e, e deja prea târziu”.
(Gelu Blanariu)