Pe Roxana am întâlnit-o acum mulți ani, într-o joi, în Club A. Eu eram venit din Argentin și așteptam să termine de cântat o trupă de liceeni și să înceapă dansul; ea era unul dintre puținii oameni care auziseră de ei, și venise special pentru concert. Fiind cam singurii majori de acolo, am ajuns să socializăm și, pe la cinci dimineața, am ajuns la mine-n garsonieră. Nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat în dimineața aceea, dar a fost prima și ultima oară când ne-am trezit împreună. Am petrecut în schimb zeci de seri povestind despre relații, cărți, așteptări și alte nimicuri.

Pe Andrei îl știu din facultate. E singurul coleg de grupă cu care am păstrat legătura după ce am devenit inginer. Ieșeam la bere relativ constant în anii de după, dar niciodată nu l-am considerat un prieten destul de apropiat cât să-l invit la ziua mea. Am făcut asta pentru prima oară acum un an, că mi se părea că era mai dezechilibrat ca niciodată raportul fete/băieți. Acolo a cunoscut-o pe Roxana, și a fost dragoste la prima vedere.

La o lună după, m-am văzut cu amândoi la bere, în seri diferite. Pentru prima oară, ea era entuziasmată de relația în care se afla, deși evita să-i pună o etichetă. Până atunci, toți tipii de care mi-a povestit erau „ok, nimic serios”. De data asta, însă, se pare că spera la mai mult, la cineva cu care să se vadă împreună și peste câțiva ani, motiv pentru care o iau mai încet, început de relație dinainte de Tinder, cu ieșit la întâlniri, cu sărutat pasional și cam atât.

De la Andrei am primit cam aceleași informații. Nu era neapărat la fel de entuziasmat, dar era o tipă pentru care era dispus să aștepte; petrecuseră câteva nopți împreună, dar „ca-ntra unșpea, când erau plecați părinții”, cu atingeri, sărutări și cam atat. „Misto”, zicea el. Eu mă abțineam de la comentarii, pentru că, știindu-i pe amândoi, nu voiam să risc să supăr pe vreunul dintre ei.

Timp de aproape un an, până săptămâna trecută, nu m-am mai întâlnit cu nici unul dintre ei. Păreau fericiți din ce ajungea la mine pe FB. Cu Roxana m-am întâlnit din întâmplare în Centrul Vechi. Ea ieșea din H&M, eu mergeam spre Argentin. Am convins-o să vină cu mine. După două beri de complezență, am început spovedania.

– E super ok în continuare. Ce căutam fără să-mi dau seama. Atent, extrem de atent. Am ajuns să mă plâng că am prea puține vaze, eu, care înainte nu primeam niciun buchet de flori. Simt că mă iubește și că vrea ca relația asta să meargă, mă saruta ca niciunul, mă linge jumate de ora înainte să i-o iau în gură, știe și cu degetele cât de adânc și câte să bage.

– Dar…?

– Sexul „efectiv” e dubios de scurt.

– 30?

– Aș vrea eu.

– 10?

– În zilele bune.

– Îi moare? Și eu pățesc asta, dar îmi revin dacă…

– Nici măcar asta. Că, aș ști ce să fac cu un mort în păpușoi. Nu, el termină în maxim două minute de la prima penetrare. Și apoi se culcă. Dimineața își cere scuze, mă linge, mă face să urlu, o luăm de la capăt, dar, la fel. Nu mă plâng, Doamne ferește, nu am avut niciodată așa orgasme, nici măcar de la Cristi, de pe Tinder, ți-am zis, care stătea și două zile fără finalizare.

– Nu e primul care termină prea repede.

– Știu, am mai avut. Dar la el e dubios. Am avut și preludii de peste o oră cu el erect, dar, când îl iau la mână sau se bagă-n mine, zici că își pierde dintr-o dată din energie. Sigur nu e ceva fizic greșit cu el, e clar în capul lui. Am încercat într-o dimineață să-l întreb, dar m-a oprit cu un sărut lung și c-un orgasm. Am mai încercat într-o seară, la o terasă, să fie mai greu să schimbe subiectul, dar tot am ajuns la toaletă, cu mine rugându-mă de el să mă lase să i-o sug.

– Nice!

– Nice pe dracu!

M-a convins să încerc să discut eu cu el, așa că i-am scris, și, după două zile, am ieșit la bere cu Andrei. Am vorbit despre muncă, despre Halep, de cât de căcat e PSD-ul, și, înainte să-l întreb despre cum merge cu Roxana, i-am zis în treacăt că nu pot să mai intru pe contul de Xbox.

– Eu nu am reușit să mă joc niciodată mai mult de câteva zile același joc. Deși am încercat.

– Serios? Parcă în facultate te întâlneam pe serverele de CS.

– Pe mine? Nu cred că am jucat Counter mai mult de o săptămână. Poate mai intra Mircea, sau Mihai, cu contul meu. Pe mine mă plictisea.

– Nici la poker nu ieseai pe palier?

– Nope! Maxim două seri, unde am pierdut vreo zece lei, sau ceva. Dar chiar nu mă pasiona.

– Nici în liceu? Noi ne întâlneam prin baruri și jucam Trivia cu premii, aveam campionate lunare. Și, în pauze ne strângeam în câte o clasă, și jucam Șeptică pe bani.

– Noi în liceu jucam altceva. Biscuitele. De fapt, cred că ăsta a fost singurul joc pe care l-am jucat mai mult timp și pe care nu l-am pierdut niciodată.

– Biscuitele? Ăla cu liniuțe pe un caiet de matematică?

Andrei a început să râdă isteric și eu am ieșit să fumez. Când m-am întors, încă avea lacrimi în ochi.

– Biscuitele pe care îl jucam noi era puțin diferit. Din nou, primul și ultimul joc la care n-am pierdut niciodată. Nu cred că n-ai jucat niciodată. Poate la voi se chema altfel, că eu sunt convins că se juca peste tot, în băile băieților.

– Nu am jucat nimic la baie în liceu.

– Poate era doar la noi, sau doar pentru băieții populari.

– Așa, și cum era jocul?

–  Reguli destul de simple. În pauza mare ne întâlneam vreo șapte-nouă băieți în baia de la patru, puneam jos un biscuite pe o copertă de caiet și-o luam la labă. Trebuia să terminăm pe biscuite și ultimul care termina pierdea jocul și mânca biscuitele. N-am fost niciodată ultimul! De cele mai multe ori chiar câștigam, deși teoretic nu exista câștigător. Oricum, super mega tare să dai cu jetul în mai puțin de un minut exact pe mijlocul biscuitelui! O singură dată am fost aproape să pierd, mai rămăsesem doar doi după zece minute și ceilalți terminaseră demult. Nici nu-ți poți închipui ce transpiram și cum mă rugam la pulă să semene în puii mei odată biscuitele. Din fericire, nu am mâncat eu biscuitele atunci, și niciodată înainte sau după. Deci, da, am jucat și eu chestii.

 

(Gelu Blanariu)