Pusese ibricul pe foc și se chinuia să taie cîteva felii de pîine cu un cuțit tocit, cu mîner de lemn, cînd ea îl strigă din dormitor.

Da, da, vin acum. Vrei cu unt sau fără? Vrei cu dulceaţă de căpşuni? Vrei şi felii de portocală?

Fiecare întrebare era pusă mecanic, după un ritm calculat, fără ezitări. Se gîndea dacă să-i spună sau nu, îi era puţin jenă, pînă la urmă ajungea să se piardă möbian în optul infinit. Nu găsea modalităţi prin care să-i explice că nu arată atît de bine pe cît crede şi că nu-şi poate permite anumite gesturi şi poziţii. Privită din faţă avea nasul cam strîmb şi dinţii prea stridenţi. Buzele pline atîrnau uneori indecent, iar nările pufneau. Nu-şi putea controla liniile frunţii şi ochii nu puneau suficient în evidenţă pleoapele.

Vin acum.

Bărbia avea un val uşor suav, dar şi-o încrunta prea des, urechile nu trebuiau scoase prea mult de sub şuviţele corect vopsite. Gîtul putea rima corect cu albeaţa mîinilor, dacă nu le-ar fi bîţîit uneori incontrolabil.

Păi nu găseşti pe laptop? Trebuie să dai clic mai întîi pe iconiţa verde. Stai un pic.

Sînii zemoşi păreau lăbărţaţi sub uşoara aplecare a spatelui. Nu reuşea să aibă graţia necesară. Iar picioarele. Pauză. Merse atent cu tava pînă la ea. Îi fusese silă să se ridice din pat. Aşa ciufulită arăta cum trebuie. Îi zîmbi sincer. Ea ascunse cana între degetele lungi cu multiple inele. Piatra lunii părea caldă, argintul era amorţit.

Eu de ce nu apar printre toate fufele astea?

Pentru că nu eşti nici blondă, nici roşcată şi nici şatenă.

Şi nu poţi schimba puţin istoria? Tot artă ar fi, nu?

Vrei să spui kitsch. Botticelli trebuie respectat.

Îmi place creţul ăsta. Păcat că nu e mai plin de muşchi. Pare şi epilat.

Sorbi amuzat din cafea. Avea umor. Dar începu să-l bîzîie la cap, femeile i se păreau prea indecente, prea obosite. Întrebat dacă s-a masturbat uitîndu-se la peretele cu ele, a clipit. Intrase într-o zonă intimă. Ezitarea urma să-l coste. Observase că atinsese o coardă sensibilă şi insista cu întrebările despre pictura lui neterminată. Ei de ce nu i-a făcut un portret atît de minuţios? Nu e oare mai importantă decît nişte prostii din alte timpuri? Se uita direct la el şi la grimasa lui de dispreţ.

Ce-ai zice dacă aş turna cafeaua mea peste pictura asta, aici pe toate trei, să nu se supere?

Ameninţarea părea reală. Nu putea să se uite la ea acum. Ar fi izbucnit. Trebuia să nu ţipe, trebuia să stea calm, deşi se gîndea la cuţitul tocit.

Ţie nu ţi se potriveşte Botticelli, mai degrabă Caravaggio.

Awww, vezi că poţi fi adorabil dacă vrei?  

Veni să se pisicească pe lîngă el. Îşi ţinea buzele încordate şi nu se putea controla. Se prefăcea copilă, îl împungea, îl săruta pe unde nu se aştepta. Îl calmă. Îşi dădu seama că fusese o prostie să o lase să se mute cu el. Nici măcar nu apucase să vadă unde stătea ea înainte. Nu-i plăcea starea asta de captiv. Se întoarse la decupaje. Pielea din jurul buricului era moale şi caldă, coapsele pîlpîiau feciorelnic. Poate că ar trebui să o picteze.

Vreau să le acoperi cu negru feţele tuturor.

Ţi-am spus că nu se poate.

Ar trebui să o iei de la capăt. Asta e nereuşită.   

Îşi făcuse ochii mici şi îşi admira inelele. Nu trebuia să o bage în seamă, dar de ce devenise rigid? La început nu voia să stea cu el cînd lucrează, cînd schiţează, cînd îi vine să se dea cu capul de pereţi pentru că unele linii sau culori nu-l ascultă. Reușise să-l păcălească şi să asiste la ce făcea. Regreta că rămăsese fără perdea. Mai ales în faţa ei. Dacă era prea tîrziu? Să rămînă cu nasul ăsta hidos, cu şoldurile prea ascuţite, cu umerii inegali? Niciodată. Se ridică brusc şi aruncă teatral cuvertura. Îi venise ideea salvatoare. Urma să o umilească, să o facă să se simtă prost. Ce ştia ea despre istoria artei sau despre cultură în general? Cu paşi mari începu să folosească fraze lungi şi leşinate pe care le memorase din albumele prăfuite de pe la editura Meridiane. Devenea dizgraţios. A vrut să se întoarcă spre ea ca un toreador sigur de victorie, dar nu a apucat. Cioburi din cana spartă în capul blondei de pe perete îi biciuiră spatele. Urmă ibricul şi apoi şi cealaltă cană. Îi era frică să-şi ia mîinile de la ochi. Ghemuit în colţul de lîngă geam, aştepta. O auzi gîfîind. Cuţitul tocit zebra peretele cu furie. Botticelli nu ar fi aprobat sau poate s-ar fi ghemuit lîngă el. Nu se mai putea uita nici la perete şi nici la ea. Stătea picior peste picior pe marginea patului şi fuma. Îşi admira opera în timp ce scutura ţigara în ibric.

Vezi, şi eu mă pricep la pictură. Gata, am reparat tot.   

Pleacă!

Măi, măi. Ai prins glas?     

Îşi băgă mîna în părul lui şi îl trase spre ea. A vrut să se ridice cu forţă, dar simţi mirosul vopselurilor. Deschise ochii. Sub vălul de culori stropite era goală. Îşi puse piciorul pe umărul lui şi el se afundă cu poftă. Îi era clar că nu credea în graţia lui Botticelli, ci în plăcerile lui Caravaggio.

(Florin Spătaru)