Cînd sugi o pulă trebuie să te gîndeşti că ie a ta. Cum ai vrea tu să-ţi foloseşti gura ca o mînă care strînge cînd trebuie şi ştie cînd să mîngîie. Şi cea mai dă reţinut fază ie să-i ţii mîna pă coaie. Cînd vrei să fii golan te dai pe lîngă adevăraţii mai mari care au fost pe la corecţie, care au taţi puşcăriaşi şi care ştiu să o dea cuiva pe neveu. Ne uitam cu gura căscată la fratele mai mare al celui mai dur bătăuş din gaşca noastră, Piele. Ne povestea cum tre să faci să nu ţi-o iei la puşcărie. De ajuns să sugi o pulă, ajungi oricum, tre să ştii cum să nu te spargă ăia-n găoz sau să nu-ţi bage un pix în gît, la o palmă sub ureche, unde intră ca-n unt şi apoi horcăi ca porcu’ de Crăciun. Pula suptă bine e spatele asigurat. Aşa că trebuia să ne pregătim. Ne uitam în gura lui cu dinţi lipsă şi cu colţii îmbrăcaţi în metalul ăla gălbejit. Ne uitam la tatuajele de pe antebraţ şi de pe burtă şi ne explica ce înseamnă fiecare. El era Dumnezeul nostru acum. Numai Pancone e greu de cap, ca-ntotdeauna. A rezistat un timp, da apoi i-a zis: păi cum să sugem noi pula, ce sîntem curve? Irinel fuma încet şi se uita la el. Cînd a sărit la gîtul lui, ne-am căcat pe noi de frică şi am crezut că-l taie. I-a pus lăboanţa dreaptă peste ceafă şi şi-a lipit fruntea de a lui. Bă, tu crezi că eşti coios? Tu crezi că la bulău ăia nu te ginesc? Dacă eşti smardoi îţi dărîmă toţi dinţii şi-ţi rup picioarele. E mai bine aşa? Să ajungi milog pentru ţigani pîn faţă pă la biserici? Ne-a dat drumu’ să plecăm dup-aia şi ne-a zis că trebuie să ne învăţăm cu treaba, că dacă nu avem experienţă, nu ni se scoală şi e nasol. Inseamnă că sîntem slabi şi sugaciu’ ne dă în gît şi o să vină apoi barosanii să ceară protecţie sau să te pună săgeată. Dacă nu te-arăţi că ai coaie, ajungi printre sclavii de jos, unde e bătaia cea mai mare. Trebuia să găsim vreun puştan mai fraier, căruia i-o dăm de obicei şi să ne facem de cap cu el. A rînjit şi ne-a zis că acuma toţi îi sîntem datori şi să nu uităm să-i aducem cîte-un milion de căciulă data viitoare.

Eu lucram pe la Eroilor cu Şarpe. Era un diliu care se ţinea de scandal, nu dădea cu jula frumos, pe şestache cum îmi place mie, fără urme. El făcea tămbălău de obicei, ca să pice fraierii în plasă. Ii picase pe un negru cu un cap mai mare ca el şi începuse treaba. Ce faci coaie, cin’ te crezi? Ce te uiţi aşa la mine? Negrul a început să se agite şi să vorbească în limbi străine, iar Şarpe o fi zis că-l face praf. Aşa că i-a dat una. Avea negrul ăla o fibră pă el că nici nu a mişcat. I-a înfipt mîna-n gît şi a început să urle la el. A început să sară lumea, iar eu am coborît frumos în staţie. Nu mi-a plăcut niciodată scandalul. A apărut şi Şarpe rapid. Rîdea. Bă, mînca-ţi-aş pula ta ce brand avea, am crezut că mă rupe. Ia zi, ce-ai ciordit? I-am arătat două portofele şi un buletin. În unul erau vreo cîteva sute de mii şi nişte cartele de metrou, un card ca vai de el şi nişte iconiţe. Dar în celălalt portofel erau cîteva milioane şi nişte poze cu studenta de la care-l manglisem. Eu nu voiam decît să-i pipăi ţîţa în aglomeraţie, dar ea s-a ferit şi am ajuns rapid cu mîna-n geantă. Am mers la o şaorma. O molfăiam în parc pe bancă şi ne ţineam de panaramă, dar deodată Şarpe a zis că tre să facem şi treaba aia de care ne-a zis fra-su lu’ Piele. Nu prea aveam chef, da nu aveam ce să zic, eu sînt din ăia care suflă, nu din ăia care o dau parte-n parte cu oricine. Plus că şi pe mine mă căpacise Şarpe de cîteva ori. Nici nu mai ştiu de ce, că lui oricum nu-i trebuia mult.

Ne-am luat după un ochelarist şi l-am urmărit pînă la biserica Elefterie. Am luat-o pe o străduţă şi Şarpe l-a împins într-un gard. Dă, bă, banii. Hai mai repede. Se uita speriat la noi şi ne-a întins mobilul şi zece lei. Şarpe i-a luat mobilul şi i-a dat una de i-au sărit ochelarii. A căzut în cur şi şi-a dus mîinile la faţă. Şarpe a început să-l tragă de păr şi să-i care pumni în coaste. Era cu genunchiul pe pieptul lui şi i-a dat mîinile la o parte. Îi dădea cîte-o palmă peste faţă şi ăla se smiorcăia. Nu ştia ce să facă. S-a ridicat în picioare şi şi-a dat pantalonii jos. Nu i se sculase. Bă, dacă nu vrei să te joc în picioare, tre s-o sugi. Ăla plîngea pe jos cu nasu’ plin de borş. Şarpe l-a tras de păr şi l-a pus să se ridice în picioare. Ăla se uita la mine. Credea că poate-l ajut. Imi era milă de el, da îmi era frică de Şarpe. Nu voiam să mă capseze şi pe mine. A început să mă enerveze mutra lui de bou şi i-am dat şi eu un pumn în gură. M-am uitat la Şarpe şi i-am zis că mai bine ne prefacem că i-am băgat-o în gură şi plecăm. Nu, bă, io îl pun p-ăsta să mi-o sugă. Ăla dîrdîia de frică sub el. Şarpe a început să şi-o frece de faţa lui, dar tot nu se scula. Se murdărea de sînge şi habar nu avea ce să facă. I-am zis să plecăm, că durează prea mult. Chiar dacă sînt un şuţ bun, nici nu am văzut pumnul ăla care m-a lovit în burtă. Am început să gîfîi. Bă, dacă ajungem la bulău, tu mi-o sugi, ai înţeles, fraiere? Şi dacă zici la careva că nu mi s-a sculat, îţi rup toate degetele şi ţi le dau să le mănînci, ai auzit, cîrnatule? Şi m-a tras de păr ca să se uite-n ochii mei. Am lăsat privirea-n jos şi s-a potolit.

Am ajuns acasă, la etajul trei dintr-un bloc paradit. Taică-miu e un gunoier care nu ştie de unde să mai scoată bani ca să tragă un pahar de băutură. Maică-mea îl înjură doar cînd e beat, pentru că atunci e vesel. În rest îl lasă în pace pentru că e ca un cîine turbat. M-am dus să mă uit la televizor. În mintea mea nu se derula decît ce se întîmplase azi. Toate filmele păreau că ascund bărbaţi care vor să ţi-o dea la muie. M-am dus să mă culc, dar m-am trezit leoarcă. Am ieşit pe balcon ca să trag o ţigară. Doi cîini lătrau şi un beţivan se chinuia să se ridice. Horcăia un cîntec, da nu se prea înţelegea. La un moment dat am prins ideea.

A doua zi m-am dus la liceu să o îmbîrlig pe Corina, o pîndeam de mult şi de-abia aşteptam s-o dezbrac, da nu avea chef. Îşi zgîriase iPhone-ul ciordit de mine şi nu putea să se mai dea mare cu el. I-am promis că-i aduc unul nou dacă e cuminte şi a început să gîngure şi să-şi frece fundul ăla ţîfnos de mine. Ştia să se bage în sufletul omului şi să-mi sugă degetele de parcă erau acadele. Ce i-aş mai fi pus-o, da nu aveam unde să o duc şi n-aveam bani de vreun hotel sau ceva. Am plecat pe străzi fericit şi m-am dus la Româno-Americană ca să pîndesc vreo ştoarfă de bani gata cu iPhone. Mă uitam după curul unei grase blonde cînd l-am văzut pe papagalul de ieri. Nu ştiu de ce, m-am dus glonţ la el şi agariciul a început să fugă. Am alergat după el fără să ştiu de ce, îmi bătea inima ca un ciocan. S-a împiedicat. Tremura de frică şi nu se putea uita la mine. L-am ridicat şi i-am pus mîna pe ceafă. M-am uitat în ochii lui, mi-am lipit fruntea de-a lui şi i-am zis: învaţă, bă, să fugi, în pula mea, să nu te mai prindă nimeni niciodată. Mă uitam la mucii care i se întindeau pe faţă. L-am lăsat fără să-mi dau seama de ce am făcut asta. Dar în capul meu nu se adunau întrebări, se aduna ura. Ura aia care te sugrumă, ura de la care nu te poate opri nimeni. Nu ştiu ce mă apucase. M-am sprijinit de zid. Îmi era rău.

Cînd mi-am revenit, m-am dus să-mi iau o cafea şi apoi am plecat la Eroilor. Şarpe era acolo cu vreo doi. Pierduse la barbut nişte bani şi voia să facă rost de lovele. Eu nu aveam tragere de inimă şi i-am zis că mă simt rău. Mi-a băgat un cot în coaste şi mi-a zis că i se rupe pula că n-am io chef şi că am o mutră de pizdă proastă. Tre să facem rost de bani. M-am uitat la el cu frică şi am început să ne urcăm prin autobuze. La o staţie de Universitate am văzut cum se urcă doi gabori în civil şi din reflex am dat să fug, da Şarpe nu-i văzuse, aşa că am rămas pe poziţii şi i-am aruncat un portofel la oha. A crezut că se dă vreunu’ la mine şi a venit cu tupeu. Cei doi gabori ne-au luat ca din oală şi Şarpe a început să rîdă. Îi plăceau gaborii şi rîdea de fiecare dată ca un cretin cînd dădea de ei. Credea că dacă rîzi ca prostu’ te bat mai puţin. Ne-au dus la secţie şi un gras a început să ne ia la întrebări pe rînd. Au venit la mine şi doi gabori mai bazaţi, da nu m-au băgat în seamă. Pişpirici, mă, a zis unul dintre ei. Pe cine vreţi să dau în gît, le-am zis. Le-au sclipit ochii. M-au întrebat ce vreau. Vreau să-i spargeţi pufarina. Îţi zic tot ce vrei să ştii, dacă-i dai la rupere. Mă uitam fix la Şarpe, care se vedea prin geamurile celor două încăperi. Era ocupat să rîdă ca vita.

A făcut un semn şi malacul de poliţist care era cu el s-a dus pînă la Şarpe şi a lăsat să-i cadă lăboanţa peste ochii lui. Pumnii i se înfundau în coaste. Începuse să tremure pe scaun. Gîfîia şi scîncea. Malacul îşi ştergea mîinile de sînge pe bluza lui.

– Hai, bagă declaraţia.

– Ţi-i dau pe toţi dacă-l trimiţi la bulău cu pata pe el.

– Tu vrei să-l înjunghie ăia.

– Da.

M-am uitat în ochii lui obosiţi şi ştiam că o să mă ajute. I se rupea de soarta noastră, voia doar să facă multe arestări, să dea bine, să avanseze. Tre să te cari, că te căpăcesc ăştia. Mi se rupe. Nu plînge nimeni după mine.

(Florin Spătaru)