Se strecură printre mașini cu ochii scânteietori. Ținea strâns în mâini un pachet mic, ca pe o comoară. Vioaie, cu trupul subțire, sărea din când în când peste obiecte doar de ea văzute. Rochița largă, până la genunchi, era pătată și prăfuită. Pantoful din piciorul drept îi lipsea, iar șosetele îi erau peticite pe alocuri. O mașină o claxonă, se împiedică și căzu, pachetul se rostogoli pe-a lungul drumului. Se ridică într-o clipită, își scutură hainele deja murdare, zări ghemul de hârtie la câțiva metri și se repezi să-l recupereze.

Cu pletele de foc în vânt, alergă traversând haotic străzile și abia când ajunse în dreptul unei case vechi, se opri să-și tragă sufletul. Corpul micuț îi era săltat de respirația sacadată. Când se mai liniști, își făcu loc printre scândurile putrezite ale gardului. În curte, pe pragul casei, îl găsi dormind. Cu mâinile la spate, se apropie de el și îl trezi strigându-l pe nume. Micuțul tresări și o privi curios. Fetița scoase din hârtie o bucată de pâine și i-o întinse lui Florin. Cel mai frumos zâmbet se înaripă și se așeză pe umerii ei.

Băiatul hăpăia bucățile de pâine. Le lăsa doar puțin să se înmoaie în salivă și le înghițea întregi. Își privi sora recunoscător. Dacă ar fi știut să vorbească, i-ar fi spus că o iubește. Stăteau unul lângă celălalt. Deși flămândă și ea, așteptă ca el să se sature. Privi de jur împrejur curtea, asfaltul din fața casei era pictat în mii de culori. Ce frumos desenează Florin, ah, gândi ea, dar a uitat soarele de pe cer.

(Sabina Yamamoto)