Stau răstignit în ultimul rând de la cinematograf,

cu o gumă de mestecat lipită de talpa pantoful drept,

lăcuit şi negru,

cu care sunt obişnuit să dau pedale de la 10 ani şi 5 luni,

când am început să visez urmăriri automobiloase,

cu gangsteri ieşiţi pe jumătate pe geamul maşinilor

lăcuite strălucitor şi negru ce pulsează în urma maşinii mele,

care miroase a piele de bou

şi de om care dă pedale

chiar şi în cinematografe falimentare,

cu ciuingame flici-fliciuitoare pe mocheta

roasă în modele orientale de privirile gri ale lui Bogart –

– plasatoarea –

blondă de durere de măsea.

(Ana Kun)