Când am ajuns la vârsta cuceririlor romantice, sau mai bine spus a încercărilor de a impresiona, mi-am dat seama că îmi lipseau calitățile care mi-ar face munca ușoară. Eram convins că nu sunt destul de drăguț, că sunt prea cuminte și timid, că nu am nici simțul umorului nici tupeu. Aveam nevoie de ceva care să compenseze măcar în parte aceste lipsuri. Așa că am început să ascult. Cu cât făceam asta mai mult, cu atât aveam impresia că eram din ce în ce mai bun. Printr-a 11-a, după ce timp de o oră nu am făcut decât să o mângâi pe spate, tipa cu care eram într-o relație platonică s-a oprit din vorbit, m-a sărutat pentru prima oară si mi-a spus că sunt empatic.

Nu mi-a fost foarte clar nici atunci, și nu mi-e nici acum, ce înseamnă, dar mi-a intrat în sânge că e singura calitate care mă poate face să câștig lupta cu singurătatea.

La începutul facultății am reușit să am și eu o relație mai lungă de o lună și să mă confrunt cu ceea ce înseamnă să trăiești lângă o fată în fiecare zi. La câteva săptămâni după ce ne-am dat seama că i-a venit mai repede decât ne așteptam, și fără semne evidente în afară de sângele de pe prezervativ, eram deasupra ei și am observat că are umărul roșu. M-am speriat, ne-am ridicat amândoi și am țipat: fața de pernă plină de sânge. Mi-a curs din nas încă jumătate de oră în chiuveta din camera 223.

Timp de peste un an, până ne-am despărțit, a continuat să-mi curgă sânge o dată pe lună, timp de treizeci de minute. Am asociat asta cu empatia mea excesivă, așa că nu am mers la doctor. De fiecare dată când mi se întâmpla asta eram în camera, împreună cu ea. Mi-ar fi plăcut să se sincronizeze cu ciclul ei menstrual, dar nu a fost cazul; poate ne-am despărțit prea devreme.

În anii care au trecut de atunci, am continuat să fiu un bun ascultător și, independent de asta, să-mi folosesc empatia pentru altceva. Asa am ajuns să mă despart de aproape treizeci de tipe. După o săptămână, o lună sau un an, înțelegeam că se plictisesc de mine, că le nemulțumește felul meu de a fi, că ar vrea să iasă din relație. Așa că mă despărțeam eu, fiind conștient că ele nu ar avea curajul să o facă, din frica de a se confrunta cu singurătatea. Pe primele am încercat să le conving că e pentru binele lor, dar fără mare succes; următoarelor le-am zis, deși nu era cazul, că am gasit pe altcineva și că trebuie să ne despărțim.

Acum o las pe ea să decidă ce simte, încercând doar să îi înțeleg reacțiile. La început mă durea capul și pe mine când o durea pe ea; acum doar mă duc până în Mega să îi cumpăr o ciocolată. Eram furios pe mine când ajungeam la miezul nopții beat, deși ea nu voia decât să mă ia în brațe și să-mi dea niște apă. Nu-mi place înghețata, dar de fiecare dată când o văd mâncând una, îmi aduc aminte cum e să bei o Timișoreana rece pe plaja din Vamă. Nu știu ce legătura au toate astea cu empatia dar, vă jur, timp de un an mi-a curs sânge din nas o dată pe lună.

(Gelu Blanariu)