stefania stancu

 

Lapte de pasăre

Frunte în frunte, se-aude cum respiră
După un joc în ploaie, păpădiile
Le-au lăsat dorinţe pe buze
Şi pufi în loc de gene
La vest de pat un mal de pături zace
La sud, patru picioare împletite
Şi o pisică la nord adormită.
Din est îi priveşte măreţ
Sânul arzător a lui Dumnezeu
Şi din mulsoare aruncă raze
Care-i gâdilă şi-i gâdilă
De câteva secole.

Poezia 23

Curând nici tu nu vei mai apărea
Să îmi spui unde s-a ascuns oceanul.

De când am zburat către orizont
S-au mai ridicat fabrici în pădure.
De când am atins cerul cu limba
S-au mai iubit oameni pe Himalaya.

Dar de când am fugit de tine
Au secat apele şi-au căzut norii
Peste găvanele rămase,
De-noată acum oamenii-n nori
Şi-aruncă peştii pe bolta senină.

O caracatiţă s-a prins de soare
Şi o balenă-apune peste zi,
Iar tu te-ncolăceşti pe stânca rece
Apoi agiţi oceanu-n butelcuţă.

Cercul de dans al cetatenilor

Oamenii par să crească din beton
Se mişcă în sunetul trenurilor
Zâmbesc molatic, se întind
Să prindă schela de cupru a cerului
Şi dansează în vântul făcut de fuga
Roţilor în mişcare.
Porumbeii furişaţi pe peron
Se prind cu ghearele de ei
Iar timpul pare că le picură în ochi
Apoi se prăbuşesc.
Până la apus se tatonează pe beton
Iar până dimineaţă
Cresc alţi oameni.

blog: Scrumiera albastră

(Ștefania Stancu)