Ionica DoimetriCred că au trecut mai bine de trei ani de când s-a întâmplat. Nici nu mai ţin minte cum. Sigur eram beat şi s-a profitat de mine. Îs uşor de păcălit dacă-s beat. Tre’ doar să-mi zâmbeşti un pic şi ăla sunt.
În fine, am crezut că o să fie cumplit, cu nopţi nedormite, cu durere şi lacrimi, da’ doar cam la un an după a fost mai groaznic, din cauza unei infecţii. Am zis că mor.

O săptămână groaznică şi, după aia, gata. Câteodata mai apar vânătăi şi buze sparte da’ cică e normal. Să nu credeţi că oi fi vreun sensibil ceva care e dat pe spate la orice accident. Da’ ăsta m-a marcat pe viaţă. Adică oricum eram mort acum dacă nu se întâmpla.

Când creşte mare o să-i zic că eşti un accident, Ana şi o să ne hlizim unu la altul.

 

(Ionică Doimetri)