Taya stătea la marginea unei piețe, ținea o sacoșă verde, de plastic, în mână, și simțea cum banda de elastic îi intra în piele. Simțea că i se spărgea de mână. Rada nu știa exact ce însemna expresia asta, dar o auzise la o tipă cu părul lins și negru, strâns tot într-o coadă, care povestea cum un club din Sibiu se închide la ora 12 și are brățări care se sparg în mâini.

Nu a înțeles atunci ce voia să spună, a dat din umeri și s-a uitat la unghiile ei pe jumătate vopsite, decojite, scorojite, pe care nu și le-a ros niciodată, dar, câteodată, când nu știa ce să zică, și le mesteca încet, dintr-un tic fals. Asta o făcea să simtă că e evident că minte pentru ceilalți și toți, toți-toți ar ști că ea e în plus, ticul nu e al ei și încearcă să și-l însușească pe nedrept, și toți-toți s-ar încrunta și ar înghionti-o ca să plece mai departe, să își roadă unghiile singură pentru că rosul ei nu era un ros adevărat, era fals-fals. Și le rodea pentru a evita stânjeneala ce i se prelingea în cerul gurii de fiecare dată când ochii altuia se pironeau în ai ei. Atunci ea pur și simplu nu mai știa ce să zică, și voia doar să o zbughească de acolo și să se arunce cu capul înainte într-un caiet de solfegii pe care le avea de învățat pentru lecția de pian cu Fernando, un tip înalt, musculos, care purta tricouri negre cu trupe și care o învăța pe Taya să bată la tobe. Tayei îi plăcea mult să bată la tobe, dar nu îi plăcea deloc-deloc pianul, însă trebuia să îl învețe, fiecare notă migălită cu atenție pe foi dictando, pentru a intra la Conservator. Și dacă nu mai intra la Conservator, nu mai bătea la tobe. Oarecum.

Oricum, Fernando îi mai trimitea mesaje și îi zicea să aibă grijă de ea. Fernando era un tip sensibil pentru un tip cu plete care bate la tobe și pe care îl cheamă Fernando. Taya se gândea că probabil de asta cântă și la clape.

În ziua cu sacoșa, soarele o lingea pe cap și avea picioarele bătătorite, ascunse în doi șlapi verzi. Taya avea călcâiele roase pentru că purtase pantofi prea mici toată vara și o dureau degetele din față, pe care și le înghesuise într-o căldură umedă până atunci. Taya voia să își roadă unghiile, pentru că se plictisea și pentru că îi era prea cald, dar ținea sacoșa cu ambele mâini și se simțea responsabilă pentru rulada de salam care era în ea.

Taya o aștepta pe mama ei. Se dusese să ia niște mere de la Mega Image-ul de pe colț și o rugase să ia și ceva dulce, pentru că în ultima vreme mâncase numai găluști cu prune dintr-o oală rotundă. Mai ducea și pe la școală, dar nu îi mai plăceau deloc, voia să își frângă dinții pe o ciocolată tare sau să lase înghețata să i se topească pe limbă, înainte să și-o ridice pe nas (cum făcea de când era mică). Și-a amintit că odată a venit o prietenă la ea acasă, avea vreo 10 ani și mama ei a lăsat-o să își comande pizza. După pizza, au mâncat înghețată și ea și-a mânjit obrajii cu ciocolată, pătându-și maioul și gulerul bluzei pe care a schimbat-o în locul maioului și cămășuța pe care a schimbat-o, din nou, după. „Iar te-ai murdărit?” – prietena ei, cu ochii mijiți, cu bluza curată și doar cu puțină ciocolată la colțul gurii.

S-a simțit rușinată, și Tayei nu îi place rușinea. Își scutură capul mereu când se gândește la ea. Și-ar fi mestecat o unghie atunci.

Dar în ziua cu sacoșa, nu își mesteca unghia, doar o aștepta pe mama ei și îi era foarte cald. Bluza era udă de la transpirație și se lipea de spate, dar avea părul prins strâns într-o coadă și simțea cum părul îi mângâie pielea, și era plăcut.

– Gata.

S-a întors. Era mama ei, cu o sacoșă portocalie cu dungi albe, în care avea vreo 4 mere.

– N-ai luat și ceva dulce?

Mama ei a dat din umeri și Taya a oftat tare. Fără să mai spună nimic, și-a mușcat buza și a luat-o înainte. Mergea apăsat și auzea cum mama ei gâfâia greu în urma ei, venind, agale, cu merele, în timp ce ea se încălzea din ce în ce mai tare și se simțea din ce în ce mai neîndreptățită.

S-a oprit la Cofetăria Ina, cu un singur N, a intrat brusc și a trântit ușa în urma ei. Cu coada ochiului, o vedea pe mama sa, neclintită din drumul pietruit cu copaci-de-bloc pe alături, și, oftând din nou, s-a repezit spre vitrină, examinând pateurile și rulourile cu zmeură. S-a dat puțin în spate ca să vadă imaginea de ansamblu, cum spune Corina, o prietenă de-a ei, și privirea i s-a oprit pe o savarină. Trona pe o tavă albă, umplută cu firimituri, singură. Era ultima. 3, 50 lei.

Taya și-a îndreptat spatele și a cerut, triumfătoare, savarina, pe care a primit-o împachetată frumos, într-o hârite albă. S-a scotocit puțin după 50 de bani, dar, în scurt timp, savarina era a ei.

A mers cu ea în mâna dreaptă, ținând-o perfect echilibrată, ca pe un trofeu, înaintând mândră pe străzi cu o sacoșă verde, șlapi verzi și savarina ei.

Mama ei o aștepta în fața blocului. Taya i-a arătat savarina și mama și-a dat ochii peste cap. Taya a oftat. Mama Taya își căuta cheile prin geantă și nu le găsea, dar continua să scotocească, simțind cum sacoșa ei portocalie cu dungi albe îi cădea pe mână, ajungându-i până la cot. Avea întregul braț înfundat în geanta ei mică, neagră, când a fost perturbată de mirosul de ciorbă cu perișoare, venit de la parter, unde cineva lăsase geamul deschis și o pisică neagră se uita fix la ea, printre mustăți, făcând-o să se simtă inconfortabil –  și când a auzit sunetul strident de două foi rupte. S-a întors la Taya și a văzut cum desfăcea foile perfect aliniate ale savarinei.

– Ce faci?

Taya și-a ridicat repede capul, tresărind.

– Îmi desfac savarina?

– De ce?

– Ca să o mănânc, mama.

– Nu o mănânci acum. O mănânci după masă.

– Dar mi-e foarte poftă –

– Nu mănânci în ordinea corectă.

– Mama,

În continuare, a urmat o serie de schimburi scurte de cuvinte, curmate de un gest brusc al mamei Tayei, a cărei mână a ieșit din geantă, ca un animal speriat din bârlog, și i-a lovit palma deschisă a Taya. Taya și-a mărit ochii și a privit cum savarina cade pe jos, stropind asfaltul și călcându-se pe spumă, rostogolindu-se pe treapta plină cu praf și împroșcând cu alb vârful pantofului său.

Apoi Taya nu a mai zis nimic, s-a întors în bloc și a mâncat cina cu mama ei. Mama ei s-a simțit rușinată, i-a zis că a fost doar un accident (mereu o lăsau nervii) și i-a cumpărat un cremșnit Tayei de la Cofetăria Ina cu un singur N, și Taya a fost bucuroasă că a dat, în sfârșit, de ceva dulce.

Totuși, în fiecare dimineață când merge la liceu, Tayei i se pare că locul savarinei e puțin mai întunecat decât restul asfaltului, și nu poate să nu se uite la el.

(Tea Nicolae)