Credit foto: Marius Chivu

Credit foto: Marius Chivu

Pst-pst, Oli, trezește-te.

Lasă-mă, sormeo, să dorm. Mâine ne trezim la 7. Avem școală.

Am auzit-o pe mami vorbind cu Dana. Și ce dacă? Știi doar că în fiecare vineri le găsești în bucătărie, vorbind până târziu, până vin Tati și Iuri de la bere.

Azi Dana a întrebat-o pe mami cum de a rămas însărcinată atât de tânără. Și mami i-a zis că a fost un accident. Am învățat la bio ce înseamnă să rămâi însărcinată. Accidente nu prea pot fi.

Ba da. Cică nu ne-a vrut. Mai cu seamă gemene. Și i-a mai zis că nașterea noastră a fost cel mai greu lucru pe care l-a făcut vreodată pentru că „doctorul idiot” nu a lăsat-o sa facă cezariană. Nu știu ce-i cezariană, dar o întreb miercuri pe profă de bio.

Întreab-o pe mami. Nu vreau. Nu vreau să mai vorbesc cu mami. A mai zis că a vrut să ne avorteze, așa cum face Shiba când naște puiuți morți, îi da la o parte din culcușul ei. A mai zis că Doamne Doamne nu a lăsat-o, că i-a făcut nu știu ce la trompe.

Sssht Leia, cred că ai auzit tu prost. Mami ne iubește.

Ne-o iubi, dar nu ne-a vrut.

La ora 7.00 fetele se trezesc să meargă la școală. Amândouă sunt în clasa a șasea și toate clasele de a șasea încep devreme. La ora 7.30. Noroc că stau fix lângă școală și că tot ce trebuie să facă este să înfulece sandvich-ul pe care îl pregătise Mia, mamă lor, și să își arunce repede ghiozdanul în spate. Leia stă 5 minute să își pieptene părul des, Oli uită să se pieptene. Pe drum, Oli realizează să își luase bluza de la uniformă invers. Leia ține ghiozdanul ridicat ca să nu o vadă nimeni pe soră-sa cum își întoarce bluza. Tehnica era simplă, nici nu trebuia să o scoată pe cap, o învârtea pe gât și gata. Între timp, pe lângă Leia trece Șerban de la 7I. Jucaseră o dată voley la ora de sport. I-a zâmbit. Leia oftează ca un om mare. Oli se strâmbă la ea.

Termină o dată cu Șerban ăsta al tău. Nu vezi că e un înfumurat de prima clasă? Se uită după toate fetele. Azi îți zâmbește ție și, la ora următoare, colegei lui, Maria, și tot așa. Nu e de tine.

Leia zâmbea tâmp. Știa că Oli nu o înțelegea. Lui Oli nu îi plăcea de nimeni. Oli nu observase ochii albaștri ai profului de geogra sau cât de frumos rostea literă „r”, așa, din gât. Oli nu observă nici măcar că Alin venea în fiecare zi să vorbească cu ea pentru că o plăcea. Când îi menționase lucrul ăsta, Oli supărată i-a zis: Tu ce crezi că toată lumea e ca tine? Că nu se poate pur și simplu să fim prieteni? Suntem prieteni și atât. Alin e prietenul meu de la gradi, îl alergam prin curtea grădiniței să îi puneam ghiozdanul în spate și îl băteam când nu era cuminte. Nu i-a mai zis nimic.

Alea 2 minute se puneau, se vedea ca ea era cea mare, gândea Leia, chiar când urcau spre laboratorul de bio. Ea și Oli făcuseră un pact, chiar dacă maica-sa le silise să fie în aceeași clasă, nu aveau niciodată aceleași haine și nici nu stăteau împreună. Fiecare cu prietenii ei. Leia era prietenă cu Ariana, cea mai populară față din școală. Băieții se îngrămădeau să o conducă acasă. O dată Ariana chiar îi povestise că îl pupase pe Aron. Era cel mai cool băiat din școală. Îl pupase într-o tabără. Ce vrei. Lucrurile astea se întâmplă între adolescenți, îi spusese senină Ariana, când Leia o întrebase de ce. Și asta suntem. Adolescenți. Acum Leia se simțea și ea o adolescentă. Ar fi vrut că Șerban să o pupe. El pe ea și nu invers, pentru că așa trebuia. Băieții trebuie să facă primul pas. Când i-a zis lui Oli toate acestea, Oli i-a râs în nas. Ești o năroadă. În zilele noastre, femeile iau situația în mâinile lor. Așa este. Leia avea să ia situația în mâinile ei, la  ora de sport o să îl invite pe Serban la un suc, la chioșcul din fața școlii. Acum trebuia să facă rost de bani de suc, mami le dădea bani, doar când nu reușea le facă sandvich-ul.

Înainte de ora de bio, Oli și Leia intrară în biroul profei de bio. Amanda, când le zări, zâmbi. Asemănarea între fetițe era uimitoare și totuși erau atât de diferite. Leia se așeză imediat, teatral, pe scaunul din fața biroului, în timp ce Oli rămase în picioare neclintită.

Leia începu un discurs care începea cu „Doamna profesoară, deși am învățat atâtea de la dumneavoastră și ne-ați explicat foarte bine toate tainele…“, dar fu întreruptă la scurt timp de Oli care zise „Știți că ne-ați povestit de cum rămân femeile însărcinate. Vrem să știm ce înseamnă avortul și cezariana”. Leia protestă – dar ți-am zis o dată ce înseamnă avortul. Doar cezariana ne interesează. Amanda fu surprinsă. Nu că fetele se ciondăneau, asta se întâmpla frecvent, iar ea ca dirigintă știa cum este să ai doi frați în aceeași clasă. Ei, bine, mai degrabă de întrebări.

Încercă să le explice termenii și, când le văzu reacțiile, regretă că nu le întrebase dinainte de ce erau curioase. Ele se eschivaseră. Că auziseră cuvintele și nu știau ce înseamnă.

Oli o trase pe Leia de o mânecă sub scările de la laborator. Avea lacrimi în ochi. Leia se speriase când o văzu pe soră-sa astfel.

Trebuie să fugim. Dacă am fost un accident, înseamnă că nu ne vor.  Trebuie să fugim.

Da. Ți-am zis eu. A vrut să ne avorteze.

Unde să ne ducem?

Ne ducem la Oltenia, la Jiu, la mătușa Tanța. Ea e mereu fericită să ne vadă.

Dar cum ajungem acolo?

Luăm trenul. Îl întreb eu pe Alin diseară să o întrebe pe maică-sa că e controloare la CFR, ea sigur tre’ să știe ce tren duce la Târgu Jiu.

Și azi când ajungem acasă?

Ce să facem, ne purtăm ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. După ora de bio îl caut pe Alin să îi ovestesc.

Pune-l să jure că nu spune nimănui.

Nu o să spună. Am încredere în el.

Fetele stăteau pe strada Feges, numărul 6, chiar vizavi de secția de poliție 16, făceau 5 minute până acasă, așa ca nu puteau întârzia, deși ar fi vrut să se avânte până la market să își cumpere ceva provizii cu banii de buzunar pe care îi primiseră chiar în ziua aceea. Eh, n-avea nimic, cu atât mai bine, îi păstrau pentru tren. Seara, Alin o sună pe Oli. Oli doar dădea din cap și zicea da, da. Merci! Leia adormi înlăcrimată. Deși Mia făcuse desertul preferat al Oliviei, această refuză să se atingă de el.

Mia îi zise lui Robert că ceva era în neregulă cu fetele. Eh, sunt și ele obosite de la școală. Știi doar câte teme au de rezolvat, nu mai vorbim de suplimentare. La ei în familie sarcinile erau foarte bine împărțite, Mia se ocupa de absolut tot ce ținea de copii, mai puțin de teme, iar Robert se ocupa de verificarea temelor, de rezolvarea problemelor grele și explicarea lor fetelor. Mia era artistă, Robert era finanțist. Se întâlniseră la dansuri, amândoi erau pasionați de dansuri moderne, în tinerețe. Aveau mici certuri, mai ales ca Mia era mai expansivă, în timp ce Robert era mai adunat. Ea cheltuia și îmbogățea casa și îmbrăca fetele și le ducea la dansuri și sporturi, el aduna, bugeta, le certa când exagerau cu cheltuielile. Și Mia se supăra pe moment, dar știa ca așa trebuia să fie, iar seara, când ușă dormitorului se închidea după ei, nimic nu mai conta.

În aceeași seară, Mia se duse să verifice fetele, cât Robert dădea drumul la câini. Le sărutase frunțile. Leia se trezi. Când o văzuse pe maica-să aplecată asupra lui Oli, să o pupe, începu să plângă și să strige. „Ești cea mai rea mami din lume. Nu vrem să mai stăm cu tine. Plecăm, plecăm”. Oli se trezi și ea și o luă pe soră-să în brațe. Nu zicea nimic. Mia se sperie și îi zise Leiei să se liniștească. Degeaba. Copilul plângea atât de tare ca se și îneca. A venit Robert și a luat-o în brațe. Era mai mare decât își amintea el. Niciodată nu știuse cum să reacționeze când plângeau fetele. Erau fetele lui, erau mici și frumoase și scumpe. Încerca să facă în așa fel încât să nu aibă motive să plângă. Își amintea că, atunci când era mic și soră-să Dana plângea, el se furișa în dulap și nu ieșea de acolo până ea nu se calma. Acum își luase fata și plecă cu ea prin casă. Trecu prin bucătărie, prin baie. Se opri un minut să se uite în oglindă. Nu știa de ce plecase cu ea prin casă. Pur și simplu așa îi venise. Apoi o întrebă dacă era mai bine. Ea, printre gâlgâituri, îi spuse că nu și că nu voia să fie un accident. De ce trebuise să se nască. Cât dramatism, într-o fetiță așa de mică și firavă. Robert nu înțelegea ce se întâmplă, se întoarse la Mia, în dormitorul fetelor. Ah, câtă nevoie avea de o țigară. Era greu să fii singurul bărbat într-o casă plină de femei.

Oli nu scosese un sunet în toată perioada în care taică-su o luase pe Leia și plecase. La un moment dat, când Mia a vrut să o ia în brațe, se ridicase și o zbughise spre baie, încuiase ușa după ea. Când Robert s-a întors, o găsise pe Mia citind o scrisoare.

„Te-am auzit vorbind cu Dana. Nu vrem să fim un accident, așa că plecăm. Nu ne căutați, nici tu, nici tati, că nu o să ne găsiți niciodată. Am întrebat-o pe profa de bio ce se întâmplă cu copiii avortați. Ne-a zis că pur și simplu nu mai sunt. Nu mai există. Așa să știi, mami. Noi nu mai suntem”.

Leia și Oli.

Mia în brațe pe Leia, care adormi plângând la pieptul ei. Între timp Robert își rugase fiica să deschidă ușă de la baie, o imploră, apoi trecu la amenințări. Dacă nu deschizi ușă în 5 secunde, Olivia, o să vezi ce o să se întâmple. Sparg ușă și te iau de urechi afară.

Să te văd.

Mia îi zise lui Robert să o lase să doarmă în baie. A două zi sună la școală să anunțe că ține fețele acasă, sunt răcite, și că în cursul săptămânii ar vrea să aibă o întrevedere cu doamnă de biologie, Amanda Postârnacu.

Când Leia deschise ochii, maică-sa o luă la pieptul ei ca atunci când era mică, o mângâie pe păr și îi spuse de ce erau ea și soră-sa cel mai minunat accident și că nu ar schimba nimic. Pe Oli o îmbrăcă și o scoase în curte. Începură să alerge de jur împrejurul curții. Mai tare și mai tare. Până când Oli îi strigă că îi urăște și pe ea și pe tati. Ea o opri și o privi în ochi. N-ai idee ce spui. Nu ești și nu vei fi niciodată un accident. Accidentele nu aleargă, nu strigă la mamele lor și nu se închid noaptea în baie, lăsându-și tații înnebuniți de grijă la ușă. Du-te în casă și cere-i scuze tatălui tău, apoi vino la bucătărie să vorbim.

(Mădălina Aldea)