Îmi târam troller-ul pe peronul gării de Lyon cu un entuziasm discutabil. La capătul peronului, mă aştepta una din verişoarele mele mulatre, împreună cu soțul ei. Insistase să vin, să stau la ea, pentru că ,,îi eram ca o soră”. De fapt, nici nu ne cunoșteam.  Ei erau un fel de Irinel şi Monica, dar mai altfel. El, la vreo 65-70 de ani, ea, fără vârstă.

Ajunși la duplex-ul lor de lângă Roland-Garros, mă invită pe terasa plină de lavandă, la şampanie şi icre de Manchuria. Mi se pune întrebarea cât stau. Stăteam o săptămână, dar evitasem să le precizez de la bun început. După cum mă aşteptam, reacțiile nu au întârziat să apară: ,,Vai, dar noi plecăm vineri la o petrecere, în centrul Franței!”. ,,Nicio problemă, mă voi muta la o prietenă!”. Chiar mă bucuram. Nici nu pusesem bine piciorul în maşina lor, că deja aveam programul făcut cât pentru două săptămâni. Tot ce mă interesa era să hoinăresc prin oraş la ce oră voiam şi să boschetăresc cu prietenii mei studenți la arte. Dar, ce, se putea?!

– Vii cu noi!

– Ma cherie, dar nici nu îi cunoaşte! Las-o pe ea să decidă, interveni el.

– Eu aş vrea să rămân în Paris.

A urmat un schimb de replici între cei doi. Vară-mea insista, mai mult țipând, că eu ar fi trebuit să vin cu ei, nenea încerca s-o convingă să mă lase pe mine să decid, în timp ce eu nu ştiam cum să-i spun mai politicos că mă doare-n fund de petrecerea burlacilor trecuți de 80 de ani, din Sologne. Am lăsat-o în legea ei şi eu, şi bărba-su. Sigur o să-i treacă, mă gândeam. E entuziasmată că sunt în vizită.

Dar, după nici jumătate de oră, a venit în camera mea să-mi spună, poruncitor, că ,,vor fi mulți bărbați singuri, CU BANI!”. Începuse să mă ia cu transpirații. Asta mă vinde!

A doua zi m-am văzut cu Laetitia. Îmi făcusem deja planul cum să ,,fug” din apartamentul cu fresce roz, cu zeițe rubensiano-egiptene ce se dădeau în leagăn. Ajung acasă şi gagica îmi întinde o punguță. Cadou! O rochiță scurtă, mulată. ,,Pune-o pe tine şi hai pe Champs Élysées, la restaurant “. Am supt două sticle de şampanie, mai mult ea decât noi, și am plecat toți, împreună cu Țuțu, băiețelul lor de opt ani.

La masă, se deschide din nou subiectul petrecerea burlacilor. De data asta era de-a dreptul o recepție cu ,,mulți oameni din lumea artistică, pe care eu ar fi trebuit să îi cunosc, că ar fi fost o oportunitate pentru mine”. În naivitatea mea, am lăsat garda jos şi chiar mă entuziasmasem. Probabil şi de la vinul roşu care mi se tot turna în pahar, și cum  îmi ziceau că ,,o să îl cunoşti pe monsieur X care e directorul celei mai mari firme de publicitate din Franța şi, nu se ştie, poate o să lucrezi pentru el!”. Cu asta m-au cucerit. A urmat un episod de care îmi amintesc în ceață, despre cum ea voia să mergem doar noi două pe Champs Élysées şi să continuăm seara alături de turişti englezi, soțul era revoltat, şi eu care muream de somn. Var-mea începuse să țipe.

– Emanuel, termină, Emanuel! Eşti prea bătrân pentru mine! Eşti un boşorog! Ea a venit să mă vadă pe mine, nu pe tine! Termină! La colț cu tine! La colț! Treci la colț! Perversule! Ești un boșorog pervers! Toate, sub privirile apăsătoare ale oamenilor din restaurant. Bărba-su tăcea mâlc.

Am zbughit-o în maşină, lângă Țuțu. Tipa nu era mulțumită cu show-ul din restaurant, aşa că mai că nu s-a azvârlit din mers afară din maşină. Am lăsat-o pe bulevard şi am plecat. Rămăsesem doar noi doi, nenea și cu mine. Țuțu dormea neclintit în scaunul de copil.

El mi s-a confesat tot drumul. ,,Africancă nebună! Şi româncă pe deasupra. Ce poate fi mai rău?”. Eu mă prefăceam că îl înțelegeam pe deplin.

Se făcuse deja 12 noaptea când am ajuns acasă. Gâfâind, şontâc- şontâc, el s-a dus să prepare două ceaiuri. Nu după mult timp, apare şi inculpata. De abia se mai ținea pe picioare.

– Vai, nici nu ştii ce ai pierdut. M-am întâlnit cu David Beckham pe Champs Élysées. Uite atâta sticla de şampanie am băut! Cu Beckham, da! Beckham! Şi m-a pupat aici… (•)(•)… aici m-a pupat!, zicea ea. Eu, ştiind cât de prost stau la capitolul ,,nu te cred, dar încerc să mă prefac”, îmi concentram toată expresia feței, suflând în ceașca de ceai, care îmi ardea palmele. Era clar că nu mă credea c-o cred.

– Beckham, Maria! David Beckham! Atâta sticla de  șampanie! Şi mi-a dat un pupic (•)(•) aiiiiiiici! Beckham! Mă chinuiam să nu-mi schimonosesc fața într-un ,,minți de-ngheață apele şi eşti nebună” şi ajunsem să suflu tot mai tare în cana de ceai, de-l trăgea curentul pe bătrân. Și, de parcă nu era destul, na, că i-a atras atenția cana mea: a întins mâna spre ea și, BAM!, pe faţa lui Emanuel. Ieşeau aburi din el. Ea la stânga mea, Emanuel la dreapta – el se ridică şi-i fute o palmă fix deasupra mea. Ea cade pe jos. Îşi scoate tocurile cui şi începe să le arunce în el. Pahare sparte, cioburi, masa răsturnată şi totul ud de ceaiul meu verde.

Eu o tulisem spre scări. Stăteam doar cu capul după colț şi dădeam raportul evenimentelor, pe facebook. Era ca la un meci de box la care eu, tremurând din toate balamalele, țineam scorul. Ea avea ciobul îndreptat spre el. El i-l ia din mână. Reuşeşte să o imobilizeze şi partida se mută la perete. ,,Eşti o africancă împuțită”, îi spunea în timp ce o dădea cu capul de perete. ,,Uite! Ai speriat-o pe Maria!”, țipa el. Atâta a trebuit, că am și fugit jos. S-au mutat cu scandalul în bucătărie și eu am început să împachetez, aşa cu parkinson cum eram, pe fundal de bufnituri, țipete şi cuțite la duel.

Pe la două dimineața apare și poliția, care intră în camera mea. Primul mă vede cocoțată în pat, în poziție de lotus, în pijamaua mea roz cu Hello Kitty.

– Tu eşti soția? Nu.

După uşă, polițiștii dau şi de soție,  întinsă pe jos, goală puşcă şi gemând. Ne-au luat datele. Locul nașterii? București. Cetățenia? Română. Mi-nu-nat! Îmi doream să ies cu bagajul în stradă, numai să mă fac nevăzută. Îmi contactasem toți prietenii și așteptam o salvare cât de repede. Între timp, verișoara mea se întreținea la discuții cu polițiștii:

– Ce tânăr ești! Câți ani ai? Ești singur? Ce zici de verișoara mea? E frumoasă, nu? Dar tu? Aaaa, ești logodit! Dar mai ai timp până la nuntă. Ce spuneți, băieți, de verișoara mea? Nu-i așa că e frumoasă? Vă place de ea?

Devenise matroana mea, așa în pizda goală cum era, sprinjinită în cot, pe podea. Eu le făceam semne disperate de rușine, prin spatele ei.

– Da, da, dar haideți să vă sculați de pe jos. Puneți ceva pe dumneavoastră, vă rugăm frumos. Haideți că sunteți obosită. Vă ajută verișoara dumneavoastră să vă îmbrăcați și să vă culcați, că ați băut mult.

Eu le povestisem totul prin semne mai mult, căci îmi făcuse instructajul dinainte, să nu precizez nimic de alcool și să le spun cum moșul a bătut-o.

A doua zi am așteptat să se trezească, să le zic că eu plec. Îmi tot făceam curaj să deschid gura, dar mi-au luat-o înainte:

– Mon cher, mergem la Versailles?, l-a întrebat ea.

– Da, draga mea. Am pregătit micul dejun pentru tine.

Și chiar am mers toți la Versailles, iar, la prânz, la restaurant. Ea iar a comandat vin.

– Și mâine vii cu noi la Sologne! Am vorbit deja cu Lucien și ți-a pregătit o cameră, mi-a zis.

– Păi, de fapt, eu o să rămân la Paris. Aș vrea să mai vizitez.

– Ah. Deci rămâi aici. Aha. Bine. O să trebuiască să îl anunțăm pe Lucien că nu mai vii. E așa un bărbat bun! Are o inimă mare. Mai știi, Emanuel, că la botezul lui Țuțu i-a oferit cadou un trench Dior? Avea încă prețul pe el. Costase 600 euro! E tare generos. A divorțat de câțiva ani de soția lui. Ia, Emanuel, arată-i poza aia de la ziua ta de anul trecut.

Mi-a întins o poză cu mulți bunici, la o masă mare.

– El e Lucien. E cel mai bun prieten al meu. E putred de bogat!

Stătea cu degetul pe mutra unui nene cu părul lung și alb ca al lui Moș Crăciun, slab și cu o chelie în creștetul capului. I-am zâmbit și mi-am băgat înapoi nasul în telefon. De abia așteptam să plec de acolo.

A doua zi, au fost reci. Mai ales el. Dar nici nu-mi păsa. Mi-am luat adio, le-am mulțumit pentru ospitalitate și am plecat în viteză la o prietenă. Pe la ora 15, când eram  în autobuz, mă sună verișoara mea.

– Alo, Maria? Am auzit că ai vorbit la București. Ai spus lucruri urâte despre mine. Am auzit că ai vorbit la București și că ai spus lucruri urâte despre mine! Nu ești drăguță, Maria! Nu ești drăguță! Eu te-am primit la mine în casă, ți-am cumpărat pantofi și tu așa mă răsplătești? Spunând lucruri neadevărate despre mine? Ești o mincinoasă! Să știi că bărbatul meu e un om bun! Și se poartă frumos!

– Dar… dar n-am spus nimic! (încă)

– De ce minți? Nu ești drăguță! Nu mai ai ce căuta în casa mea din Paris! Ai înțeles? Nu mai ai ce căuta la mine în casă!

– Dar calmează-te, nu am sp…

– Și nici la Palma de Mallorca nu te mai invit! Tu m-auzi? Nu mai ai ce discuta cu mine! Ți-am cumpărat cadouri! Te-am dus la restaurant! Mă auzi? Nu ești drăgită, Maria. Tu nu ești drăguță! Să știi că nu e frumos ce ai făcut!

Am trimis-o în pizda mă-sii și i-am închis. Toate pensionarele din autobuz se uitau cu priviri mustrătoare la mine.

 

Locul faptei: Boulogne-Billancourt, Paris

În calitate de martor, precizez că am ajuns în casa familiei Vieilleard din greșeală.

Data: 16 mai 2015

Semnătura: Maria Bilius

(Maria Bilius)