maria.biliusStăm cu toții în subsolul teatrului din centrul Besançon-ului. Înțeleg doar frânturi din ce spun ceilalți, căci vorbesc prea repede pentru mintea mea încă neacomodată cu accentul bezontin. Profesorul ne aduce un teanc mare de texte, cărți, reviste și ziare, din care să ne inspirăm pentru următorul proiect.

„Am descoperit dantela bovinelor”, scrie mare pe prima pagină a ziarului de ieri din Republicanul de Est. Îmi iau cafeaua și încep să citesc. Din categoria „ugerelor tinere”,  premiante sunt: Gardiena și Câștigătoarea, ale lui Ion Tractoru-Bivolaru, urmate de Isteața lui Vasile Prăjină. Titlul de Miss Dantela Bovinelor îi revine vacii Târnăcop, a lui Jean Argint-Ceară-Ciocan. Cele mai frumoase„ugere adulte” sunt ale Pintenatei lui Iuri Crăciun. În stânga paginii apare o poză cu participanții alături de cea mai  frumoasă vacă. Lângă, niște copii țin în mână desene cu preferatele lor.

Merg mai departe. Îmi desfac o banană și caut secțiunea de omoruri, dispariții și furturi de mașini. Un articol mai jos cu titlul „Lolita Weber nu mai e” îmi atrage atenția. „Celibatară, discretă și foarte elegantă, Lolita asista regulat împreună cu mama sa la slujbele de duminică, la biserica Sfântul Inocențiu.” Avea 83 de ani. Bătrânețe.

Întorc ziarul pe dos. Mă uit la coloana din stânga, unde apar de obicei știrile de cancan. Citesc un articol despre doi șoferi ai autobuzelor 300 și 226 din Marchiza, singurele de altfel, care salvează planeta luând-o la deal cu autobuzul golit de pasageri, iar la vale, în relanti. O donație umanitară de calotă glaciară ursuleților polari.

Încep să mă enervez. Nimic senzațional nu se întâmplă în regiunea asta?? Parcă o și aud pe mătușa mea citind ziarul din regiunea învecinată, strigându-mi din cealaltă cameră: „Altul dat dispărut la Nancy! Cică nu i-au găsit cadavrul încă. Ne cunoșteam. Stătea la două case mai jos de mine. Niște psihopați!”.

Citesc mai departe.„Magia operei!”. Apare o doamnă, în costum sclipicios de paiete, care iese dintr-un butoi. Cealaltă jumătate de pagină e ocupată de o reclamă pascală: „Centrul comercial Podul-Vesel vă oferă OUĂ DE CIOCOLATĂ!”. Ce viață zaharisită au ăștia! Iar îmi răsună vocea mătușii strigând: „Alta găsită moartă în Cuvry! Ăștia-s psihopați! Nu se poate cu ei!”. În Lorena, unde am stat înainte cu mătușa mea, viața era mult mai activă. În fiecare zi se întâmpla câte ceva, demn de prima pagină chiar și la Paris!

Cafeaua mi s-a răcit. Întorc din nou ziarul. Zic să mai răsfoiesc puțin, poate-poate! Pagina 24, coloana din dreapta, o poză cu două doamne trecute de 50 de ani, cu buchete mari de flori în mână. „Domnica Limită și Ofelia Zbir au onoarea. Domnica și Ofelia, un duo complementar, activ și responsabil.

[ …] Mereu prezentă, disponibilă, zâmbitoare, la dispoziția celor săraci în mod benevol, Domnica participă la toate activitățile, reuniunile, federațiile și adună în jurul ei o echipă dinamică ce rezistă în timp”.

Vai de mine! Am dat pe gât și ultima gură amară de cafea. Stau și mă întreb: oare unde am ajuns? Cât voi sta în zona asta? Mi se lăudau într-un articol, înainte să vin aici, că ei au cea mai verde capitală de județ, autobuzele lor merg pe gaze naturale, nemaizicând că îi servesc și pe șobolanii nepoftiți cu camamber și cârnați, când mai punem de câte-un grătar nocturn în curtea facultății.

Plictisită total de viața fără substanță a regiunii, întorc totuși și ultima filă de ziar.

În Lorena eram populară. Dar nu-i nimic. Îmi plac contrastele.

(Maria Bilius)