Am plecat iar la vânătoare cu purtătorii de penisuri. M-au obligat să merg cu ei, chipurile să nu mă dau la femeile lor cât sunt ei plecați. Dar eu nu m-am dat niciodată la niciuna. În schimb, mă plac mai toate. Cu unele chiar am împărțit aceeași blană și același foc. Dar, să ne înțelegem, nu mi-am propus să-mi perpetuez seminția într-o șleahtă de înapoiați. Poate, dacă plec cu femeile în alt loc, unde ele să facă legea și să nu mai avem parte de vânători, poate aș contribui și eu la perpetuare. Cine știe, poate ne apucăm de agricultură, ne dăm pe legume, scăpăm de-o grijă. Cine dracu’ are nevoie să perpetueze specia doar de dragul cărnii?

Unul dintre penisurile umblătoare m-a ginit că nu sunt cu mintea la vânat și mi-a făcut brânci. Mă ridic și nu zic nimic. Îmi trântește o suliță la picioare și-mi face ceva semne. Ceva de parcă vrea să doarmă. Stai, dezaprobă somnul. Glumeț, aș zice. Dar parcă nu. E plin de vene umflate pe față și i s-au mărit nările mai mult ca de obicei.

Nu știu de ce, dar parcă mi se face milă de stilul lor vânătoresc, și încep să le dau indicații. Bineînțeles că sunt luat de fraier. Îi las să se chinuie până când îi văd din copac, unde mă cocoțasem să mănânc fructe, că sunt încolțiți de o fiară. Pe unul dintre ei aproape că l-a prins. Iau repede un fruct imens și îl azvârlu fix în țeasta fiarei. Se crapă și țeasta și fructul. Toată lumea e fericită acum: purtătorii de penisuri că au printre ei un mare vânător, eu că am desfăcut fructul cu ușurință.

Printr-un soi de paradox, simt cum mi se schimbă statutul social. Deodată trebuie să fac și mai multe chestii, nu mai e de ajuns doar să îi însoțesc pe purtătorii de penis. Acum trebuie să îi coordonez. Au deja încredere în mine. Iubitorul de somn. Mă gândesc că e ok să le împărtășesc din viziunile mele asupra prinderii mai ușoare a vânatului.

Deja văd cum vânătoarea va deveni o scuză a lor ca să plece de lângă femei, vânatul fiind demult capturat. Văd cum, în loc să îi învăț să se bucure de lenevit, asist la cum se prefac că vânează o pradă imaginară, un ghemotoc confecționat din blănuri pe care îl zvârlă de la unul la altul și se aleargă între ei. Haiosă chestie, dar ei o iau în serios. Văd cum mă eschivez de la întâlnirile lor și fug la femei și le divulg totul. Văd cum devin primul jurnalist de pe planetă.

(Nicușor Ghiorghe)